Originea unor expresii sau citate celebre

De pe vremea lui Pazvante Chioru’


Această sintagmă a intrat în circuitul limbii române făcând referire la vremuri demult apuse, evenimente ieșite din actualitate, având înțelesul de vechi, arhaic, fapt din trecutul îndepărat.


Cine a fost Pazvante Chioru’ si cum a rămas el în folclorul romanesc prin această expresie?
Ei bine, Pazvante, pe numele adevărat Osman Pazvantoglu, a devenit personaj de basm deoarece a cutezat să se ridice împotriva autorității Înaltei Porţi și să creeze un adevărat pașalâc independent, cu capitala la Vidin, relații diplomatice private și monedă proprie. El este cunoscut şi drept conducător al bandelor de „pazvanţi”care au întreprins unele din cele mai crunte jafuri din istoria Ţării Româneşti.
Numele lui Pazvante a rămas impregnat în mintea și în conștiința poporului român drept cel al tâlharului sângeros care a terorizat Ţara Românească și care, la 1800, a jefuit şi a incendiat Craiova. Din cele circa 7.000 de case, câte avea pe vremea aceea Craiova, doar 300 au rămas neincendiate.
Numele de Pazvante Chioru’ i-a rămas acestui personaj de poveste în urma unei lupte cu cetele de haiduci români, când Iancu Jianu îi scoate un ochi cu iataganul.


[ link extern ] /

De unde vine Sf.Sisoe...

[ link extern ]

mai caut....

Au românii o vorbă: umbli cu cioara vopsită.
A umbla cu cioara vopsită înseamnă a prezenta ceva / pe cineva drept altceva / altcineva, a vopsi o cioară şi a o prezenta drept un multicolor papagal, a înşela.
În “limbaj forumistic” ar inseamna “cont clonă”?

Dar unde e - care e - originea expresiei?
Se întreabă şi alţii care e originea expresiei
[ link extern ] /

Expresia “a umbla cu cioara vopsită, spunând că e papagal” este o expresie populară sinonimă cu “a umbla cu fofârlica”, ceea ce în mod evident înseamnă a minți.
Ei bine, eu aș vrea să ajungem la momentul conceperii acestei expresii, pentru că mă întreb: chiar erau, demult, în negura timpurilor, țepari care vopseau ciori și le vindeau pe post de papagali? Oare chiar avem o tradiție istorică din a da țepe creative de să-ți stea mintea în loc? Cărui om, în ce circumstanțe, i-a venit ideea de a vopsi o cioară?

A pescui în ape tulburi
Expresia „a pescui în ape tulburi" provine din viaţa cotidiană. Ca să prindă peşti în ape cu adâncime mică, pescarii recurg deseori la tulburarea apei pentru ca peştii să se dezorienteze.
[ link extern ]

M-am documentat: pescarii spun pe forumurile lor ca aceasta tehnica da rezultate doar cand tinta sunt pesti mici, gen guvizi, mrene etc. :)

A da bir cu fugiţii.
Având în vedere dezordinea şi abuzurile din acele vremuri, mulţi români alegeau calea pribegiei sau cum am spune astăzi, "dădeau bir cu fugiţii", adică fugeau sau se sustrăgeau de la obligaţii şi răspundere. Stelian Dumistrăcel susţine că expresia "a da bir cu fugiţii", se referă la ţăranii care, din cauza fiscalităţii excesive din epoca domniilor fanariote, se refugiau în Balta Brateşului, din regiunea Dobrogei, spre a scăpa de plata birurilor.
Ieftin ca braga.
Atunci când achiziţionăm diverse chilipiruri, spunem că au fost "ieftine ca braga". Foarte puţini mai cunosc şi folosesc în prezent braga, care în trecut a fost o băutură răcoritoare, cu gust acrişor şi miros specific, preparată din făină de mei, porumb sau secară fiartă şi fermentată sau din bucăţele de mămăligă sau pâine fermentate în apă. Era o băutură accesibilă oamenilor săraci din vremurile de altădată care momentan nu mai prezintă vreun interes culinar. Probabil că era destul de respingătoare, ţinând cont de ingredientele şi tehnologia de producţie.
S-a dat la linie.
Spunem despre o persoană că "s-a dat la linie", adică s-a îndreptat, s-a acomodat cu o situaţie nouă, ca în cazul elevului îndărătnic la învăţătură care, doar după o pedeapsă severă, "se dă la linie" şi intră, într-un final, în rândul elevilor silitori. Expresia îşi are rădăcinile în istoria modernă a ţării, când autorităţile vremii au decis sistematizarea satelor care erau adesea formate din mici gospodării ţărăneşti sărace risipite în peisajul pastoral, adică fără vreo noimă urbanistică. Îndreptarea situaţiei s-a făcut pe cale legală, prin scoaterea gospodăriilor ţărăneşti "la lumină", fiind date sau trase "la linie", de-a lungul unui drum de acces.
Ai carte, ai parte.
Elevul silitor este adesea încurajat cu vorbe dulci că, dacă "are carte, are parte" de un viitor mai bun. Este ştiut că în trecut, cartea era un obiect puţin cunoscut în rândul ţărănimii numeroase şi, în consecinţă, termenul de "carte" era folosit mai degrabă cu înţelesul de act sau document, adesea în sensul mai larg de act de proprietate. Aşadar, în acele vremuri de demult, dacă aveai carte sau act de proprietate, aveai parte în faţa instanţei de judecată !
A da ortul popii.
Este o expresie plastică, mai puţin plăcută, adică "a da ortul popii", care se foloseşte atunci când vorbim despre o persoană care a murit. În trecut, ortul era o monedă de valoare mică, prin care se plătea o taxă preotului care oficia ritualul de înmormântare. În anumite zone din ţară, mai există încă obiceiul de origine păgână de a pune monede în mâna mortului, pe ochi sau pe piept, în credinţa că acesta are nevoie de bani ca să plătească vămile către lumea morţilor. De asemenea, în prezent se mai aruncă cu bani mărunţi la răscruce de drumuri sau se pune câte o monedă într-o batistă de pânză înnodată sau legată cu aţă, la care se mai adaugă onorariul preoţesc, unul deloc neglijabil. Dar asta-i deja altă poveste.