NCPC cu privire la autoritatea parinteasca

Toata legislatia citata mi se pare infricosatoare.
Pot eu sa povestesc fiului meu ca tatal lui este super-erou cand a constatat pe pielea lui ca este o bruta.Cand l-am convins cu greu sa acctepte intalnirea promitandu-i in schimb jucaria mult dorita,a venit plangand acasa insotit de "tatal lui iubitor" care de fata cu el mi-a facut scandal.Si cum taticul are obiceiul sa gesticuleze vehement la cativa cm de obrazul meu,copilul a crezut ca vrea sa ma loveasca si s-a bagat intre noi.Totusi am fost sfatuita sa disculp gestul tatalui si sa-i explic ca adultii uneori pot fi suparati sau nervosi,si el sa nu fie ingrijorat deoarece noi il iubim si pana la urma doar asta conteaza...si se insista in continuare pe incurajarea copilului de a mentine ralatii cu tatal lui intrucat este necesar pt dezvoltarea lui armonioasa sa relationeze cu taticul.

Revenind la subiectul discuției, constatăm că avem o reglementare nouă referitoare la procedura executării cu privire la minori.

În vechea reglementare, executorul venea cu poliția, intra în casă cu forța și lua pur și simplu copilul conform programului de vizitare.

În noua reglementare, copilul nu mai poate fi bruscat, iar dacă refuză programul de vizitare va urma un program de consiliere psihologică, urmând ca în continuare dacă va continua să refuze priogramul de vizită stabilit, părintele debitor al obligației respective să poată fi penalizat.

Care dintre aceste două reglementări credeți că se potrivește cel mai bine la realitatea din RO?
Sau cum ar fi trebuit să sune noua reglementare astfel încât să fie cât mai aplicabilă acestei realități.

Să nu uităm că sunt și cazuri în care părintele debitor acționează cu rea-credință (așa cum foarte bine a observat D-l Lascoschi) și prin influența pe care o are asupra copilului îi induce acestuia o stare de respingere pt celălalt părinte.

Eu nu m-am referit nicio clipa la procedura executarii, decat strict prin prisma imputarii unor penalizari catre parintele debitor. Si asta, pentru ca in multe cazuri, parintele debitor este mama, cea care a crescut/si creste copilul singura (chiar si in familii), cea care primeste adesea o pensie alimentara mizera, nu de putine ori victima a violentelor si amenintarilor, responsabila de viata de zi cu zi etc. Problema este ca aceste penalitati urmeaza a se aplica fara a se stabili ca in refuzul minorului exista sau nu o vina a debitorului (adica se aplica prezumtia de vinovatie). Exista multe situatii, cu copii, la varste la care acestia inteleg ce se petrece,care si-au vazut de exemplu mama batuta, sau tatal venind acasa in stare de ebrietate, sau au fost alungati impreuna cu mamele in toiul noptii din casa. Astfel de copii, daca au intre 8-13 ani, aproximez eu, refuza personal, ca urmare a unor experiente propri sensibus sa plece cu tatal si nu pentru ca le-ar fi spalat mamele pe creier, si pentru acest refuz, justificat as zice, nu poti penaliza mama. Fireste ca exista si cazuri in care, in rea-credinta, mamele folosesc copiii pentru a se razbuna pe tati. Dar nu toate fac asa si nu se poate accepta o astfel de generalizare. Legea romaneasca are adesea dubla masura. Neplata pensiei alimentare este pedepsita daca a fost facuta cu rea-credinta, pe cand neexecutarea de catre minor a programului de vizitare se pune in carca mamei, fara a fi necesara dovedirea vreunei rele credinte a acesteia!Daca copilul nu vrea, tu mama esti cea vinovata (prezumtie absoluta, nici macar relativa).

Referitor la noile reglementari:
Mi se pare o aberatie chiar si obligarea mamei la consiliere psihologica, va explic de ce:
In exemplul meu anterior, v-am descris cum s-a invatat fetita mea sa nu se mai apropie de soba incinsa. Copilul avea in jur de 1 an.
Credeti ca daca copilul ar fi mers la consiliere psihologica, ar fi putut fi convins ca soba incinsa nu arde, din moment ce a simtit contrariul pe manuta ei?
Alt exemplu: Copilul din vecini a fost muscat de un caine, acum se fereste si de cainele din ograda; va pun aceeasi intrebare? Ajuta oare consilierea psihologica?
In plus, o mama care-si creste singura copilul, preocupata sa-i asigure confortul material si spiritual copilului, are serviciu, gospodarie, activitati extracuriculare cu copilul-aveti convingerea ca ii este benefic copilului ca mama, in loc sa-l ingrijeasca,sa mearga la consilierea psihologica?

Din nefericire, la noi orice abuzator poate introduce cate actiuni doreste in instanta, chiar si prin fax sau email, poate sa timbreze sau nu actiunea, daca se respinge una, o depune pe urmatoarea, pana un judecator plictisit ii admite cererea fara "pipairea fondului", dupa "aparenta dreptului"

Poate ma intrebati de ce nu se apara persoana abuzata procesual?
Pai, se apara, uneori si de 2 ori/zi, la 2 complete diferite, dar cel putin de 2-3 ori/luna.
Nu conteaza ca se respinge cate o actiune pe exceptii-urmeaza alta si alta....
Protectia Copilului se spala pe maini - ofera zeci de programe de consiliere mamei si copilului, dar nu face expertiza psihiatrica a tatalui, nu-i evalueaza capacitatea parentala aceluiasi
Autoritatea Tutelara se limiteaza a face evaluarile imobiliare ale unui domiciliu fictiv precizat de tata - fara a fi interesata daca acel minor are vreo legatura cu acea adresa, daca mediul in care se declara ca va fi dus minorul este corespunzator nevoilor afective ale minorului.

Imaginati-va ca toate astea se intampla in Romania, in conditiile in care mama nu s-a opus legaturilor personale ale minorului cu tata, dovedit inclusiv de martorii abuzatorului si cu inscrisuri, dar ce sa facem daca judecatorii nu pipaie fondul?

Din ceea ce spuneți se pare că aveți o problemă cu instituțiile care au un rol în aplicarea legii și nu cu legea în sine. Astfel, începând de la psiholog și până la instanța de judecată, dacă toți și-ar face bine treaba legea ar putea fi aplicată în așa fel încât să fie și echitabilă nu doar temeinică.

Ca text de lege, totuși este mult mai bun unul care nu permite executarea silită a unei obligații de a face născută în baza unui drept personal nepatrimonial.

Deci problema ar fi nu neapărat la textul din noua lege ci la modul lui de aplicare.
Dacă din acel raport întocmit în urma consilierii psihologice ar rezulta că pentru minor este o traumă întâlnirea cu creditorul dreptului de vizită, și dacă instanța va citi acel raport și-l va înțelege în acest sens, nimic nu o oprește să desfințeze programul de vizită, sau chiar să-l decadă pe părinte respectiv din drepturile lui.

Problema e doar ca cei chemați la aplicarea textului de lege să fie responsabili și să o facă așa cum trebuie.

După părerea mea, noul text este mai bun in sensul protejării interesului minorului decât textul vechi, conform căruia executorul venea și intra cu poliția în domiciliul copilului și-l „ducea în vizită” la celălalt părinte.