Sunt pe cale sa ajung la divort de sotie...avand o fetita in varsta de 4 ani, aceasta conform mentalitatii bolnave a judecatorilor din Romania va fi incredintata mamei......intrebarea mea este daca intra in competenta tribunalului de la Haga...si daca pot apela la aceasta institutie sa obtin custodia copilului dupa divort...pentru ca in Romania sunt convins ca ma voi bate cu morile de vant....si nu stiu daca imi permit sa investesc nervi si stres in "dreptatea" facuta de justitia Romana.....evident povestea e foarte lunga si as scrie un roman cu aceasta poveste......casa personala....mostenita.....interese ascunse din partea socrilor......santaj sentimental.......si alte marsavenii de genul asta.....socrii politisti comunitari.......restul il stiti voi.....
Poate nu m-am facut bine inteles....
Posibil ca aceasta sa fie o abordare juridica gresita , dar cum am zis exista cazuri si cazuri, iar in cazul meu , era singura modalitate, de a opri suferinta copilului. Inteleg ca va este foarte greu sa credeti, dar mi-am vazut copilul plangand dupa mine absolut in fiecare zi , si cred ca , aceasta cale a ordonantei a fost singura posibilitate sa pun punct suferintei. Cel putin exteriorizarii suferintei in fiecare zi. Acum mi-l vad plangand la 2 saptamani...dar ce in sufletul lui e usor de inteles....
Stiu ca nu conteaza ce fel de tata am fost pentru divort, ceea ce ziceam eu era ca , 99% din motivele sotiei de divort s-au concentrat pe denigrarea mea ca tata. Eu la divort m-am concentrat numai si numai pe copil, de la martori si probe , si asa a facut si sotia....divortul si motivele lui, s-au pierdut in spatele incredintarii. Marea diferenta a fost ca, sotia nu s-a multumit sa demonstreze ce fel de mama a fost, ci s-a concentrat foarte mult pe denigrarea mea ca tata.
Da, atasamentul si afectiunea sunt importante numai cand sunt in favoarea mamei, in rest nu conteaza.
In cazul meu , copilul nu s-a audiat (are 3 ani) martorii si restul probleor au demonstrat suficient, din moment ce , instanta si-a inceput motivarea asa cum am aratat.
De demonstrat insa, s-a demonstrat numai ce a vrut instanta sa se domonstreze, pentru ca a inteles ca minorul este foarte atasat d emine, si a facut tot posibiliul sa nu ma lasa sa demonstrez si sa minimizeze important atasamentului.....
Atasamentul nu e esential, sunt copii care se ataseaza de un parinte numai pentru ca acesta ii lasa la calculator la infinit... sau ii lasa sa manance orice, oricand...
Atasamentul e important, insa nu esential pentru o incredintare.
E ciudat cazul dv., trebuie sa recunosc... Cu greu imi pot face o imagine asupra dosarului...
Dar daca dv. credeti ca martorii au demonstrat ce trebuia sa demonstreze, eu ma indoiesc; nu ajunge ca instanta sa va vada la fel, repet, in toata lumea se incredinteaza copilul mamei la pozitii egale. Dv. trebuia sa demonstrati ca acelui copil ii e mai bine cu dv. decat cu mama.
In orice caz acel proces de incredintare pe ordonanta nu vad cum a ajutat copilul sa nu mai planga... cred ca el intelegea daca i se spunea ca nu se poate face nimic acum pentru a nu se periclita sansele de a fi impreuna mai tarziu...
E drept ca la 3 ani ii e foarte dificil sa inteleaga ce se intampla si de ce...
Imi pare tare rau pentru copilul dv., va doresc sa treceti impreuna peste astea si sa ajunga un tanar fericit!
Da, atasamentul nu e esential, nici afectiunea, nici...defapt nu e nimic esential.
Nu m-am dus in fata instantei sa zic "dati-mi copilul , ca e atasat de mine".....i-am aratat mai intai prin probe , considerentele de fapt care au dus la acest atasament, care s-a sudat in timp, dar dezvoltarea lui a inceput inca de cand copilul era foarte mic. Un copil de 3 ani nu poate plange zi de zi dupa un parinte timp de un an , doar pentru ca il lasa la calculator.
Deasemeni am dorit sa ii arat prin probe si efectele practice ala atasamentului. Intelegand insa gravitatea situtatiei instanta a facut totul sa nu arat asta.
Egalitatea de care vorbiti a fost posibila ca asa a vrut instanta nu ca aceea ar fi fost situatia de fapt.
Material am demonstrat instantei ca stau mult mai bine decat mama, ca realizez venituri de 4 ori mai mari decat ea, si ca , chiar si cu pensia alimentara pe care i-as plati-o ar avea un venit de aproape 2 ori mai mic decat al meu...n-a contat.
Conduita morla, faptul ca m-am ingrijit de copil si ca stiu , pot , si vreau sa ma ocup de copil, asa cum am facut-o si inainte de despartire, si dupa despartire, nu am luat nici o zi pauza de la meseria de parinte.....n-a contat nimic.
Atasamentul si afectiunea ...n-a contat.
Faptul imi las minorul plangand la mama, si ca ora aceea in care il pregatesc sa il duc inapoi la mama , cand isi da seama ce il asteapta , reprezinta un moment dintre cele mai triste momente din viata unui copil, nu se poate exprima in cuvinte....n-a contat (vorba instantei , copilul oricum sufera - de ce sa minimizam suferinta, nu mai bine o perpetuam sau asteptam sa o vindece timpul, in plina formare a minorului???????).
E mama, e prezenta la proces, e salariata, poate sa se ocupe de copil, si s-a ocupat si inainte? iata esenta incredintarii.....
Este suficent pentru o mama sa arate aceste lucruri , si a castigat procesul, chiar din momentul in care judele este convins de aceste aspecte. Din acel moment , judecatorii mimeaza ca ar continua procesul, ca sa nu afecteze "dreptul tatalui la un proces echitabil" , dar se uita la tati ca la niste mascarici si probabil ca gandesc "asta n-a inteles ca s-a terminat???"
Da, intr-adevar, cazul meu e mai special, atat de special incat e putin credibil , si a trebuit sa cer si probe mai speciale, dar daca cei chipurile pusi sa inteleaga adevarul sunt tocmai cei ce nu doresc sa il vada, pentru ca deja au luat decizia.....
In fine, va multumesc pentru urari, si eu sper sa ajunga un tanar fericit, si sa aiba intelepciunea de a nu repeta greselile parintilor lui.
Buna ziua. Din pacate si mie mi se intampla aceleasi lucruri. Stiu ce simtiti atunci cand copilul plange ca nu vrea sa se intoarca la mama. In saptamana din vacanta de iarna, suna fosta sotie, raspundeam si ii dadeam telefonul copilului, iar fetita refuza sa vorbeasca la telefon.... Cateodata copiii ne dau lectii de intelepciune. Cat timp este la mine, nu discut nimic despre mama ei, nu o intreb nimic pe fetita mea, dar cand se duce la fosta sotie i se spun tot felul de lucruri urate despre mine.(ultima oara fetita m-a intrebat de ce am vrut sa dau foc la caminul la care invata??!!) Cu calm i-am explicat ca eu construiesc case, nu daram. Nu credeti ca acesti copii pot face diferenta intre linistea si echilibrul unei case si rautatea si dorinta de razbunare din cealalta casa? De ce nu se tine cont si de dorinta lor? Acum sunt in recurs la Curtea de Apel pentru a obtine o luna in vacanta de vara (am doar o saptamana). In restul anului o vad la doua saptamani. Stiti cat e de dureros sa nu stii nimic de copilul tau 15 zile? sa nu stii daca ii e rau, daca are nevoie de ceva, daca o doare ceva, daca a visat urat si nu-i poti mangaia fruntea....Cer atat de mult? Mi-am pus tot sufletul si inima in familia mea, pana cand.... m-am trezit singur in casa.....Oricum nu voi renunta niciodata la copilul meu si la acea vacanta de o luna, vara. Sper ca justitia pana la urma .....sa fie dreapta.....
Pentru justitia din Romania interesul superior al copilului = mama.
Cand o instanta de grad superior , isi permite sa zica in sedinta publica "copilul oricum sufera , ce nu stiati inainte sa va despartiti?" , uidandu-se la mine ca la un infractor (s-a subanteles clar ca in viziunea instantei eu eram cel vinovat de destramarea relatiiilor de familie, iar mama era ingerul care nu se gandeste decat la copil) , va dati seama ca nu mai este nimic de facut.
Acest sistem si mentalitatea lui , nu se va schimba usor, cum nici sistemul comunist nu a cedat usor.
Trebuie sa mai curga lacrimi sa mai sufere zeci de copii , si abia apoi se va schimba incet incet cate ceva.
avocatnet.ro explicăm legislația
Manole Dumitru 
bfanero2009