Custodie copil

custodie.comuna a scris:

Da, atasamentul nu e esential, nici afectiunea, nici...defapt nu e nimic esential.
Nu m-am dus in fata instantei sa zic "dati-mi copilul , ca e atasat de mine".....i-am aratat mai intai prin probe , considerentele de fapt care au dus la acest atasament, care s-a sudat in timp, dar dezvoltarea lui a inceput inca de cand copilul era foarte mic. Un copil de 3 ani nu poate plange zi de zi dupa un parinte timp de un an , doar pentru ca il lasa la calculator.
Deasemeni am dorit sa ii arat prin probe si efectele practice ala atasamentului. Intelegand insa gravitatea situtatiei instanta a facut totul sa nu arat asta.

Egalitatea de care vorbiti a fost posibila ca asa a vrut instanta nu ca aceea ar fi fost situatia de fapt.

Material am demonstrat instantei ca stau mult mai bine decat mama, ca realizez venituri de 4 ori mai mari decat ea, si ca , chiar si cu pensia alimentara pe care i-as plati-o ar avea un venit de aproape 2 ori mai mic decat al meu...n-a contat.

Conduita morla, faptul ca m-am ingrijit de copil si ca stiu , pot , si vreau sa ma ocup de copil, asa cum am facut-o si inainte de despartire, si dupa despartire, nu am luat nici o zi pauza de la meseria de parinte.....n-a contat nimic.

Atasamentul si afectiunea ...n-a contat.

Faptul imi las minorul plangand la mama, si ca ora aceea in care il pregatesc sa il duc inapoi la mama , cand isi da seama ce il asteapta , reprezinta un moment dintre cele mai triste momente din viata unui copil, nu se poate exprima in cuvinte....n-a contat (vorba instantei , copilul oricum sufera - de ce sa minimizam suferinta, nu mai bine o perpetuam sau asteptam sa o vindece timpul, in plina formare a minorului???????).

E mama, e prezenta la proces, e salariata, poate sa se ocupe de copil, si s-a ocupat si inainte? iata esenta incredintarii.....
Este suficent pentru o mama sa arate aceste lucruri , si a castigat procesul, chiar din momentul in care judele este convins de aceste aspecte. Din acel moment , judecatorii mimeaza ca ar continua procesul, ca sa nu afecteze "dreptul tatalui la un proces echitabil" , dar se uita la tati ca la niste mascarici si probabil ca gandesc "asta n-a inteles ca s-a terminat???"

Da, intr-adevar, cazul meu e mai special, atat de special incat e putin credibil , si a trebuit sa cer si probe mai speciale, dar daca cei chipurile pusi sa inteleaga adevarul sunt tocmai cei ce nu doresc sa il vada, pentru ca deja au luat decizia.....

In fine, va multumesc pentru urari, si eu sper sa ajunga un tanar fericit, si sa aiba intelepciunea de a nu repeta greselile parintilor lui.

Ce se intampla cand mama nu este salariata....sau a fost de cateva ori pt. scurt timp......ce se intampla cand acastea are o gramada de lipsuri.....in casnicie.....tot acelasi lucru.......nu conteaza absolut nimic....

Acest subiect – similar cu multe altele initiate – nu va avea finalitate...
Judecatorii din RO au metehnele lor – ca toti judecatorii din lume... Uneori, ii acuzam degeaba – ca in cazul hotararilor pe care le dau in procesele de incredintare a minorului in caz de divort.
Copilul este incredintat tatalui spre crestere si educare in cazuri exceptionale – nu doar in RO, in toata lumea (si aici vor fi multi care sa ma contrazica).
Custodie.comuna afirma ca plange copilul cand il lasa la mama. Oare nu plange pt ca ar vrea sa stea si cu mama si cu tata? Daca ar sta la tata si ar merge la mama numai in vizita probabil ca ar plange sa ramana la mama – nu poate sti nimeni daca e sau nu asa pana nu s-ar crea situatia de asa natura... Ne place sau nu, copiii sunt... subiectivi si divortul e urat, mai ales pt copii – acestia nu inteleg de ce mama si tata se cearta pt el daca amandoi isi afirma dragostea (iar daca sunt bebelusi... nici nu le pasa). Atasamentul e innascut, dar sentimentele... se invata... Credeti ca un copil in varsta de 5, 6, 7 ani intelege ceea ce spune cand foloseste verbul "iubesc” (asa rar cum il foloseste)?! Nici adultii nu ii inteleg sensul... Ca dovada: casatoriile si divorturile "pe banda”; certurile gen: "la cine ramane copilul?”; "cine a contribuit mai mult la intretinerea / dobandirea locuintei?”; "cine aducea mai multi bani in casa?”... Sigur, toate acestea au legatura cu dragostea pt copil!
Ma hazardez sa afirm ca la oricare tribunal din lume copilul va fi incredintat spre crestere mamei (daca parintii nu se inteleg sa aiba impreuna grija de acest copil – in statele unde "custodia comuna” e reglementata ca atare, si pe care romanii nu prea reusesc sa o inteleaga – si in asemenea cazuri copilului i se stabileste domiciliul la unul dintre parinti iar celalalt se preocupa de copil aproape ca si cum nu ar fi divortat, adica, isi aduce (si) contributia baneasca de buna-voie, nu in cota stabilita de o instanta). Daca tatal nu poate dovedi ca mama ar pune in pericol dezvoltarea armonioasa a copilului (de parca se poate vorbi de armonia vietii unui copil ai carui parinti sunt divortati), ar pune in pericol sanatatea si chiar viata copilului... atunci ar obtine incredintarea acestuia (sau, daca e de acord fosta sotie – uneori, chiar daca e vorba despre un copil in varsta de 10 ani sau mai mare care alege sa stea cu un anume parinte, instanta poate considera ca... nu e spre binele copilului sa stea acolo...) Probabil ca e o "mentalitate” aceasta incredintare catre mama, dar este una bazata pe legatura naturala dintre mama si copil (o... lege a firii, daca vreti) – pana la varsta adolescentei, cel putin... Sa incercam sa fim obiectivi... Crescand alaturi de ambii parinti – fie ca suntem barbati, fie femei – cand dam de necaz in copilarie si/sau adolescenta - chiar la maturitate - si avem nevoie de ajutor, cine ne vine in minte mai intai? Nu cumva... mama?
Wifi_44, dupa ce divortati, dupa ce copilul e incredintat mamei (si pt ca nu considerati corect) atacati hotararea de incredintare – dar trebuie sa aveti dovezi noi (pe care nu le-ati putut prezenta pana atunci din motive obiective), care sa schimbe datele problemei, sau sa aratati ca prima instanta nu a luat in considerare toate probele administrate de dv pt a va sustine cererea... Daca si in ultima cale de atac e data o hotarare care nu va avantajeaza nu cred ca cererea dv va fi admisa la CEDO pt ca nu vi se incalca un drept fundamental, practic, asa cum sunt prevazute aceste drepturi in Conventiile internationale. Nu scrie in nicio conventie referitoare la drepturile omului ca tata (sau mama) are dreptul exclusiv de a se ocupa de cresterea si educarea unui copil – amandoi parintii au acest drept si, ca adulti responsabili, trebuie sa gaseasca o situatie de compromis, spre binele copilului (de restul aspectelor se "ocupa” legislatia din fiecare stat).
Mama are "lipsuri... in casnicie” – intre mama si copil nu exista o relatie matrimoniala! Mama nu a muncit decat rar... – cu ce o impiedica sa fie o mama buna?! Accentuarea faptului ca nu munceste arata preocuparea tatalui pt banii pe care va fi nevoit sa ii plateasca si despre care e sigur ca fosta sotie ii va cheltui in folosul ei, nu al copilului... Parintele – mama sau tata - care isi iubeste copilul nu se va gandi la bani, in primul rand. De ce nu i-ar fi bine copilului langa o mama care nu merge la lucru si care poate fi alaturi de copil aproape tot timpul?
"Certurile” pt incredintarea copilului se rezuma la bani si... razbunare – din partea ambilor parinti - si indraznesc sa scriu ca nici mama nici tata nu isi iubesc copilul asa mult cum afirma daca nu sunt capabili sa renunte la orgoliu pt binele copilului... Binele, pana la urma, e o notiune relativa si – de regula – aflam ca ceva a fost cu adevarat bine abia dupa un anumit interval de timp. Un copil crescut numai de mama poate ajunge, la maturitate, sa isi acuze mama ca l-a denigrat pe tata fara motiv si nu ia in calcul ca, in timp, imbatranind, in special, oamenii se mai schimba, mai dobandesc ceva experienta de viata si – unii – intelepciune, ceea ce nu exclude, implicit, "acuzatiile” mamei cu privire la barbatul care i-a fost sot si pe care l-a cunoscut... altfel. La fel, se poate intampla in cazul unui copil care a fost crescut numai de tata – tata care a exclus prezenta mamei din viata lui (pe motive obiective, poate, dar care, la o anumita varsta, nu mai sunt valabile... si sunt considerate minciuni).
:tomato: :surrender:

trope_doi:
Vorba lui Creanga...nu stiu altii cum sunt , dar eu cand ma gandesc la copilul meu.....
Pentru ca ati adus vorba de cazul meu, va voi raspunde mai intai in interiorul cazului meu si apoi la general:
Ca si instantele judecati la modul general, fara a intra in detaliile specifice cazului. Macar instantelor le-am cerut un lucru atat de nesemnificativ si de "bun simt" : sa imi dea posibilitatea sa sa demonstrez cu probe extrem de certe ceea ce spun.
Sigur ca nu s-a putut. Macar asa ca sa simuleze pana la capat "echitabilitatea" procesului de incredintare, ar fi trebuit sa ma lase sa ma judec, chiar daca apoi dadea copilul tot mamei. Fiti insa sigura ca instanta a inteles multe.....
Spuneti ca , copilul plange ca vrea si la mama si la tata? Sau ca ar fi plans dupa mama daca se ducea doar in vizita la aceasta??
Sa va spun cum s-a intamplat in cazul meu : instanta a intervenit pentru prima oara dupa aproape un an de la despartirea in fapt , si asta pentru ca eu am introdus ordonanta presedintiala. In acest timp desi eram despartiti in fapt, asa cum am mai aratat, si cum au retinut si cele 3 anchete socialale facute in cauza, am fost altaturi de copil, absolut in fiecare zi, si alaturi cu tot ce inseamna crestere si educare (de la concedii petrecute doar cu el , la ingrijire corporala sau cumparat haine si incaltaminte doar eu cu el de manuta, sau prezenta la fiecare consult medical - nu am ratat niciunul) , fara nici o pauza.
Mai mult decat atat , am avut o custodie comuna, in aceasta perioada, copilul locuind la mine pe perioade foarte lungi chiar si de 20 de zile neincetat, sigur perioada in care si-a vazut zilnic mama.In toata aceasta perioada de un an, au fost si momente in care, nu m-a vazut pe mine timp de 2 saptamani , atunci cand a fost plecat in concediu cu mama lui, sau pe mama lui timp de 2 saptamani atunci cand am foast eu cu el in concediu.
Am trecut print toate fazele posibile , de la a nu ma vedea 2-3 zile , 2-3 saptamani, sau sa ma vada zilnic, sau sa locuiasca la mine perioade lungi si apoi sa se duca la mama.
Va spun cu mare regret ca reactia lui a fost intodeauna aceiasi, la mine indiferent de perioada in care nu m-a vazut si nu a avut contact cu mine, venea intodeauna cu zambetul pe buze, abia asteptand sa ma vada, si pleca doar cu mine fara sa se uite inapoi. La ea l-am lasat tot timpul plangad, si a refuzat sa se duca , indiferent ca era la mine de 2 zile, de 2 saptamani sau de 20 de zile.
Toate acestea sau intamplat timp de aproape un an, si rezulta foarte clar din actele de la dosar, inclusiv din declaratia martorilor propusi de mama care au spus citez "dupa 18 zile de stat la tata, copilul nu vroia la mama".
Si, asa cum bine ziceti ,atasamentul e innascut dar sentimentele se invata. Am incercat si am reusit sa arat instantei starea de fapt care a facut ca acest copil sa "invete" sentimentele fata de tata. O stare de fapt pe care nu vreau sa o discut aici.
Despre efectele distrugerii atasamentului si sentimentelor, va invit pe dumneavoastra si pe oricine altcineva de pa acest forum, indiferent de ce se alfa aici, ca e simplu justitiabil, ca e avocat sau judecator, sa vada in practica reactia copilului atat la momentul reantalnirii cu mine, cat si la momentul despartirii. Si nu odata si de 100 de ori, si nu numai dupa ce copilul sta la mine 2-3 zile , si dupa ce sta 2-3 sapatamani,s au cat vreti dumneavoastra.
Dupa ce veti vedea cu propii ochi , o sa vedeti ca discutia va fi alta.....si poate si obiectivitatea dumneavoastra sa subiectivismul meu...
Si cat i-a pasat mamei de copil si de sentimentele acestuia? Imediat ce s-a vazut cu hotararea aceea judecatoreasca , a facut tot posibilul sa ma tina cat mai departe de copil, sperand din tot sufletul ei ca ma va uita pana la urma....al cui interes l-a pus mai presus...judecati si dumneavoastra , insa efectul a fost invers, sentimentele copilul sau adancit, si se vede clar ca resimte foarte puternic departarea de un parinte.

La modul general:
O lege provine din practica, si exprima nevoile si asteptarile unei societati . Daca mama este privita de societate in 99% din cazuri ca un garant incontestabil pentru buna crestere si educare a unui copil , de ce legea nu prevede clar ca "copilul se incredinteaza mamei, afara de cazuri exceptionale" ? . Pentru ca legea in sine nu poate face discriminare, lasa practica judiciara sa o faca.
Daca in 99% din cazuri nu greste prin incredintarea copilului catre mama, aceasta inseamna ca , din 100 de copii incredintati, se paote gresi doar intr-un singur caz, maxim doua, adica pentru 99 dintre copii am facut bine, dar am sacrificat un singur copil. Astfel rolul social al instantelor , care reprezinta interesele societatii per ansamblu si apoi ale unui individ izolat luat din aceasta societate, a fost atins.
Tocmai din aceste considerente, faptul ca din 100 de cazuri , se greste intr-unul sau doua maxim, determina la nivelul instantelor lipsa motivatiei pentru a judeca aceste cazuri izolate, transforamd toate procesele de incredintare intr-o pierdere de timp pentru toti: instante, mame, tati, avocati .
Nu inteleg cum certurile pentru incredintarea copilului "se rezuma la bani" . Privind tot la nivelul societatii , in care salariul mediu pe economie este de 400 de eura, insramna ca media pensiei alimentare este de 100 de euro. Daca cineva in tara asta crede ca un parinte care are incredintarea unui copil ii poate asigura acestuia o crestere si educare adecvata doar cu 100 de euro.......Este un lucru demonstrat statistic la nivel global si nu numai in Romania, dupa un divort cu copiii , parintele care primeste incredintarea are infinit mai multe probleme financiare, decat celalalt, si averea lui tinde sa scada, in timp ce celalat parinte, isi creste avutia si nivelul de trai. Este absolut normal sa se intample asa, indiferent de cat de dezvoltata sau saraca ar fi o societate.
Despre "razbunare" raman fara cuvinte...doar un asa zis parinte care nu a participat efectiv si cu tot ceea ce presupune asta , la cresterea si educarea unui copil , poate considera, ca se razbuna pe celalalt parinte , prin obtinerea custodiei copilului. Sa zicem ca reuseste sa se razbune . Ce se va intampla mai departe? Se va trezi brusc pe cap, cu un copil , caruia trebuie sa ii faca baie, sa se duca cu el sa ii cumpere imbracaminte si incaltaminte adecvata, sa se trezeasca noaptea de nustiu cate ori, sa il duca si sa il aduca de la cresa, gradinita scola, sa se duca la doctorul de familie oricate orie necesar , sa-i prepare mancare, sa ii calce hainutele , sa ii taie unghiile...si lista ar putea continua ...ca sa nu mai vorbesc si de efortul financiar necesar....si astea toate dintr-o "razbunare" . Va spun eu ca tata care stiu ce inseamna toate astea ca, un asemenea parinte "razbunator" va ceda singur in mai putin de 2 luni , si va renunta si la copil si la razbunare , fara ca celalat parinte sa faca ceva in sensul asta.

Despre cusotida comuna de care vorbiti, si care spuneti ca nu e "inteleasa in Romania" , v-as intreba , cine considerati ca nu o intelege ? mamele , tatii, avocatii, instantele???
Va las pe dumneavoastra sa judecati cine n-o intelege , in urmatorul context:
Un tata solicita custodia comuna , in felul urmator: este deacord ca resedinta copilului sa fie la mama dar , doreste sa il duca il aduca pe copil zilnic de la scoala, sa se duca cu el la fiecare control medical, sa faca temele cu el zilnic, sa se plimbe zilnic in parc cu el, sa se duca cu copilul sa ii cumpere haine si incaltaminte adecvate, sa fie langa copil de ziua lui si de Craciun, sau alte sarbatori importante pentru copil....si multe si multe altele care presupun cresterea si educarea, nu numai resedinta. Si mai ales in conditiile in care a demonstrat fara echivoc ca asa s-a intamplat si in timpul casatoriei si dupa despartirea in fapt, fara sa isi permita macar o zi de pauza.
Cine credeti ca se va opune unei asemenea custodii comune? mama, tata, instanta?
Intr-adevar discutiile sunt lungi si interminabile, va las sa judecati cum doriti!

Ideea e ca eu nu-mi doresc divortul, dar cand te "casatoresti" si cu socrii, atunci e nasol.....cand tatal ei imi intezice sa o mai caut, totusi fiind sotia mea si dorind-umi sa-mi repar casnicia, cand o tine sub teroarea ca daca te mai prind cu el, la mine in casa nu mai ai ce cauta......si evident ca si ea se gandeste....daca ne certam iar, ce face......cand mama ei nu face altceva decat sa-i toace creeri lui tacsu ca " aoleu copilul ( sotia)".......ce e de facut.....? cand de la inceput relatia noastra de prietenie a durat 3 ani cu toate ca ai aei nu au fost de acord de la inceput cu ea, in acest sens tatal ei aplicandui o corectie severa cu capete sparte.....ca intr-un final sa ne uneasca copilul.....atunci a fost prima data cand am putut avea o discutie cu taicasu....si prima data cand am am ajuns sa o cunosc pe maicasa aceasta era "fardata destul de rau".....acum vin eu si intreb......cum pot repara o casnicie cand ea este indoctrinata cu tot ce e mai negativ despre mine....nu zic ca eu am fost perfect.....dar macar sa am posibilitatea sa indrept ceea ce am gresit....deci divortul este iminent.....nu stiu daca lungrea divortului este o solutie, cu toate ca as putea sa-l fac sa dureze ani in sir.....inca un amanunt de mentionat.....diferenta de varsta intre noi e de 14 ani.....deci si diferenta mare de mentalitate......dar sunt in stare...macar pt. copil sa las de la mine cat in lua si in stele.....eu insa-mi avand copilaria fara tata alaturi de mine....va las pe voi sa gasiti o rezolvare......ca eu unul am ajuns la capatul ideilor.....efectiv nu stiu ce sa fac.....