OUG nr.111/2010:
Art. 2
(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia opţional de următoarele drepturi:
a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară;
b) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară.
(1^1) Limitele minimă şi maximă ale indemnizaţiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinţă, denumit în continuare ISR
(2) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. a) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizaţia lunară prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR.
===
Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 166 din 9 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 11 octombrie 2012, care modifică pct. 3 al art. IV din OUG nr. 124 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
Alin. (3) al art. 2 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 166 din 9 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 699 din 11 octombrie 2012, care modifică pct. 3 al art. IV din OUG nr. 124 din 27 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 938 din 30 decembrie 2011.
OUG nr.111/2010 actualizata o puteti gasi aici
[ link extern ] /