Iesire din tara minor fara procura

Doamna Anca,dvs. vedeti situatia din punctul dvs. de vedere si o descrieti ca atare. O fetita la varsta de 10 ani este mai matura decat un baietel de aceeasi varsta, este la varsta intrebarilor si este foarte vulnerabila. Degeaba o atacati pe bunica fetitei, chiar dvs. v-ati exprimat mai sus ca fetita a spus "la buni, acasa", pentru ea, acasa e la buni, acela e universul ei. Cu procesele deschise, domnul tata, sotul dvs., a stricat, parerea mea, relatia pe care o avea cu fetita.
Dvs. trebuia sa va imprieteniti treptat cu copilul, facand-o ca ea insasi sa-si doreasca sa vina la tata si la noua sa familie. Sunt unii copii care accepta asta, dar altii raman frustati si-si invinuiesc parintele care i-a parasit si sincer, dragoste cu forta nu se poate.
Legal, sotul dvs. va obtine autoritate parinteasca comuna, deci va putea impiedica fetita sa iasa din Romania cand vine in vacanta, va putea provoca noi motive de respingere din partea propriului copil, ori, daca nu se opune liberei circulatii a copilului alaturi de mama sa, va avea de mers la notar si platit declaratii de acord.

Domnule Martonze, "domnul tata" a reactionat ca orice parinte care isi vede puiul intr-o situatie limita. Ca pare putin iesit din comun ca un tata sa faca asta in timp ce mama refuza orice fel de dialog dar nici nu rezolva situatia fetitei ... asta e alta poveste.
Eu nu am explus situatia in punctual meu de vedere pentru ca daca o faceam poate ca eram MULT mai vehementa si poate mai acida la unele descrieri, am incercat sa prezint situatia asa cum este prezentata la dosar si in principal doar lucrurile care se pot dovedi clar.
Tatal a avut o relatie foarte buna cu fetita lui, pana in mom in care a incercat sa ia masuri in ceea ce o priveste si nu a reusit pe cale amiabila cu mama, deci pasul urmator, din logica mea subiectiva, ar fii sa isi ceara drepturile in instant pentru a putea face ceva pentru fetita lui.
Varsta este intradevar una foarte dificila, chiar daca e fetita sau baiat, si acesta ar fii un alt motiv pentru care imi este greu de crezut ca o fetita este mai bine ingrijita de o bunica, decat de propriul tata.

Diferenta intre incredintare si autoritatea parinteasca comuna consta doar in aspectul declaratiei de acord al parintelui nerezident la iesirea din tara a minorului. Atat. Restul e teorie.
Si pana acum, textul legii prevedea dreptul si obligatia ambilor parinti de a contribui in mod egal la cresterea si educatia minorului. Credeti ca o hartie in plus ii da posibilitatea tatalui sa faca ceva in plus? Gresiti, se deschide calea unui lung sir de procese, care va afecta mai mult saraca fetita traumatizata deja, in plus va va afecta si material, fiindca procesele costa, si nu putin!
Punem ipoteza ca sotul dvs. va reusi sa obtina domiciliul fetei la dansul, adica la dvs. Chiar sunteti convinsa ca indepartand-o de mama sa si de bunica, copila se va simti mai bine? Nu credeti ca distanta de la tata la mama este egala cu cea de la mama la tata?
Intr-o situatie similara din familia mea, un tata si-a parasit sotia si si-a luat si cei 3 copii cu dansul, reusind sa obtina incredintarea lor in vremea cand asa ceva nu se prea intampla.
Copilul cel mare, cam de varsta in discutie, a fost atat de afectat, incat fugea de acasa(de la tata cu mama vitrega) si dormea cand la o stana din apropiere, cand in cimitir, cand in casa scarilor blocurilor vecine. De la scoala chiulea, daca aveau musafiri, acestora le dispareau banii din buzunar, era o adevarata problema. Peste tot povestea, si la straini, ca tatal sau a parasit-o pe mama sa si ca nu-i place cu mama vitrega.
A crescut asa, s-a si insurat, a avut si copil, a plecat in Anglia si acolo...a disparut. Banuiesc ca e inchis pentru ceva potlogarie.
Iar mama parasita , cu interdictie la gradi, scoala, sa-si vada copiii(desi a incercat saraca) a murit de tanara, de cancer.

Nu sunt in masura sa fac aceasta afirmatie cum ca incredintarea si autoritatea parinteasca este acelasi lucru si singura diferenta fiind acel drept de libara circulatie al minorului. Din ce am fost noi informati, inclusive eu in mom in care am divortat, nu este chiar asa.
In situatia data minora a fost inredintata spre crestere si educare mamei, subliniez MAMEI, nu bunicii.
Si deoarece pe decizia de divort nu era scris nici un fel de program de vizitare sau drepturi ale tatalui, tatal nu a avut nici macar dreptul sa mearga la fetita la spital, a ajuns prin cunostinte. In mom in care a vrut sa mearga cu fetita lui la doctor in urma internarii, pentru ca nu era scris pe undeva ca are dreptul nu a putut, nu I -a deschis usa si punct si el si daca mergea la politie si oriunde nu avea nimik de facut din punt de vedere legal, replica a fost copilul ii este incredintat mamei si daca ea vrea si binevoieste sa va permita, sa va informeze bine, daca nu ... nu aveti ce face.
Deci, nu stiu de unde ati ajuns la concluzia ca incredintarea si autoritatea parinteasca e cam acelasi lucru.
Si va pot intelege si punctual dumneavoastra de vedere, si imi imaginez si cum se vede din afara ce tot relatez eu aici, dar ma repet, pur omeneste ... cand vezi un copil, singur , care prezinta ceva problem destul de grave pentru varsta ei, ca adult, ca mama la randul meu, sincer nu prea pot sa stau cu mainile in san, si cu atat mai mult ca este vorba de fetita sotului meu si nu de un oarecare copil de pe strada.
Sunt si eu mama, am si eu o fetita cu un an mai mica, am si eu un divort in urma, dar mie ca mama nu mi-ar trece prin cap sa nu il sun pe tatal fetitei mele daca cumva fetita ajunge la doctor, daramite in spital la urgente, nu mi-ar trece prin cap sa ii iau telefonul fetitei si sa ii schimb numarul de telefon si sa o amenint ca daca mai vorbeste cu tatal la telefon o sa pateasca te miri ce minunatii ...
aici aveam eu dilemma, daca mama nu vrea, si imi exercita vointa si asupra copilului, care este totusi mic si influentabil si maleabil, tatal nu are ce face decat sa stea si sa priveasca, daca merge in instant e tata rau ca isi traumatizeaza copilul, daca nu face nimik, urmand ca dupa vointa mamei copilul sa nu mai aibe nici un fel de contact cu tatal si se imbarca pe primul avion si pleaca pe alt continent, si peste 20 de ani vine fetita si spune "tati, dar mie nu mi-a fost bine, tu de ce nu ai facut nimik?" tatal ce face? daca Doamne freest se intampla ceva cu copilul si mama nu binevoieste sa instiinteze tatal, ce se intampla?

Doamna Anca, nu contesta nimeni buna dumneavoastra intentie, dar modul de abordare a problemei a fost total gresit dupa parerea mea...
In primul rand problemele fetitei nu au aparut toate brusc, ele doar s-au agravat cu timpul, datorita stresului la care a fost supusa. Daca tatal nu a putut sa duca copilul la doctor ar fi trebuit sa se duca dansul la un psiholog care sa il invete cum sa se comporte cu fetita in situatia data. De ce a asteptat pana cand problemelei bietei fetite au luat o asa amploare?
Trebuie sa tineti seama de un lucru: copiii nu vor sa isi supere parintii si atunci incep sa spuna cam ce stiu ei ca si-ar dori parintele sa auda...adica dumneavoastra va spune ca ii place cand stati cu totii la masa si radeti sau glumiti si nu ii place "la buni", iar bunicii ii spune ca ii place linistea care este la ea si nu ii place cum este la dumneavoastra !!!(adica incep sa minta) Dumneavoastra scriati ca la tribunal a spus niste povesti de domeniul SF-ului despre cum a fost tratata la dumneavoastra in casa...deci copilul vrea sa ramana linga bunica si mama ei, acolo se simte ea mai in siguranta.
Este adevarat ca nici eu nu as sta departe de copilul meu timp de 2 luni, mai ales 2 ani, dar atata timp cat punctul de vedere al mamei lipseste din discutia de fata, ma abtin sa fac comentarii.
Cert este ca toate problemele fetitei, legate de rezultatele la scoala, de sanatate si cele de comportament, provin de la "razboiul" in mijlocul caruia ea s-a trezit aruncata. Daca parintii o iubesc cu adevarat ar trebui sa lase la o parte orgoliile si ambitiile si sa gaseasca o modalitate de comunicare.
Denumirea de "mama vitrega" nu este cea din povestea Alba ca zapada, orice ve-ti face dumneavoastra pentru ea, in sufletul ei "mama" va fi tot mama, pentru ca "sangele apa nu se face" (chiar daca uneori este dureros).
Tatal trebuie sa castige sufletul si increderea acestui copil, nu o hartie prin care domiciliul sau este la tata! Ce va face tatal cu aceasta hartie daca fetita este in continuare dezorientata si rupta in mii de bucati de acest razboi dintre parinti? Incercati sa rezolvati problema tratand si vindecand cauza nu efectul!!!
Daca mama nu da dovada de maturitate (dupa cum spuneti), sa aiba macar tatal maturitatea necesara si sa faca unele concesii spre binele fetitei, dar sa nu se indeparteze de ea!!! nici nu banuiti cat de aspru ii judeca mai tarziu copiii pe parintii care au gresit in repetate randuri fata de ei.