Sunt tatal unui baietel care azi a implinit 3 ani.L-am avut la mine in program de vizita.
S-a jucat si s-a simtit foarte bine, a primit si cadouri.
Cand l-am dus acasa,in masina mi-a spus de mai multe ori ca sa ascundem masina primita cadou.
Nu l-am luat in seama.In masina erau si verisoarele lui cu care s-a jucat si care l-au insotit in drum spre casa.Dupa ce am juns si l-am dat jos din masina,am luat si masinuta,iar copilul mi-a repetat din nou sa ascundem masina.Am intrebat de ce."Ca sa n-o vada mami."
Ce credeti ca se in tampla cu un copil care la trei ani are teama de a nu-i vedea mama jucaria primita cadou de ziua lui?
In primavara a mai refuzat odata sa ia acasa o jucarie cumparata de mine pe motiv ca are destule.
Credeti ca trebuie mers la un psiholog?Ce trebuie sa fac?
Va rog, niste opinii.
Ceva e evident in neregula. Cred ca ar trebui sa incercati sa vorbiti cu mama si sa-i spuneti ca pentru baietel e o adevarata suferinta sa renunte la o jucarie. Daca baietelul se simte bine langa dvs si dvs ajutati in mod real la cresterea copilului. eu nu inteleg de ce astfel de atitudini gratuite! Luati-o insa usor, nu mergeti cu copilul din prima la psiholog, ca sa nu creati cine stie ce "stare", care apoi sa degenereze. Incercati intai un dialog, amabil.
Da, procedati in acest fel cum s-a aratat mai sus.
Este varianta optima.
Daca nu reusiti asa, mergeti la psiholog si faceti o programare la o consultatie si explicati situatia.
Poate reusiti sa va incadrati in programul de vizita.
De principiu, ar putea exista si varianta sa duceti copilul la psiholog si cand nu aveti program de vizita dar vor aparea probleme.
Drept aveti...
Ce starea a vreunui copil va intereseaza pe dvs "adixadi", cand termenii folositi de dvs sunt inspaimantatori?! Spuneti ca cineva a avut "noroc" ca celalat parinte nu a cerut program de vizitare! Banuiesc ca socotiti ca si copilul a fost la fel de "norocos" ca ma-sa sau ta-su nici nu se sinchisesec sa-l vada!
Va reamintesc, cu respect, tuturor mamelor si tuturor tatilor, ca intr-o buna zi copilul pe care il manipulati, respectiv copilul pe care il insfacati VA CRESTE! In acea zi orice hotarare jud o sa para o mica gluma fata de "hotararea" copilului dvs.
Va spun cu onestitate, ca personal, am o atitudine pro mame, dar sunt convinsa ca exista si mame nemernice si tati nemernici. Mi-as dori insa, ca independent cine este "nemernicul" (mama/tata) accesul lui la copil sa fie limitat spre a nu-l dezamagi sau a-i oferi un groaznic exemplu de educatie!
proastasatului ,
Ea nu intelege nimic.Primeam amenintari din timpul cand eram impreuna ca ,copilul poate creste si fata tata.Mai apoi cand solicitam sa vad copilul si nu era un program de vizita stabilit,imi spunea:"cine sunt eu ca sa vad copilul,nu am dreptul deoarece nu este nici o hotarare".Am convenit la modificarea programului de vizita in luna august ca sa poata sa mearga cu el la mare.I-am solicitat si eu 5 zile sa merg cu copilul la mare si mi-a spus ca nu am dreptul ca nu exista nici o hotarare.Asta seara i-am solicitat sa-mi spuna unde pleaca su copilul si pentru cat timp,deoarece va fi plecata si in programul meu de vizita si, in virtutea custodiei comune am dreptul sa stiu unde este copilul meu.Raspunsul a fost:"Hai du-te dracu".
Deci,ce dialog sa port?
Vorbiti in necunostinta de cauza.
Cunoasteti faptul ca pana la 2 ani si jumatate cat am fost langa copil,cu mine isi petrecea tot timpul dupa amiezii+sambete si duminici fara sa-i pese de mama,sau ca nu puteam sa mananc decat cu el pe genunchi atunci cand veneam de la servici?Sau ca eu ii faceam programul de seara - spalat,culcat,etc - sau cand aveam nopti albe si ma plimbam cu el prin casa pana la 4 dimineata ca il durea una si alta,iar maica-sa dormea in pat?Sau ca noi ne jucam in sufra si ea statea in bucatarie si se uita la tv.iar cand i-am spus ca ea nu interactioneaza cu copilul deloc mi-a replicat "nu sunt eu,ce trebuie sa stam doi cu un copil?".Ori in cei 2 ani cat a stat in concediu, veneam de la servici si imi spunea sa stau cu copilul ca ea a avut grija pana la acea ora - de parca eu veneam din concediu saqu de la distractie.Sau cand sunam sa intreb ce face copilul si imi urla in telefon ca ce tot sun sa o deranjez pe ea!Sau cand il luam la mine si urma sa il duc acasa si nu vroia sa mai plece de la mine spunand ca nu vrea la mami?Si se agata de gatul meu urland nevrand sa il ia maica-sa in brate?
Eu n-am vrut sa plec de langa copil,dar am fost fortat deoarece nu era casa mea.
Nu sunt adeptul despartirii copiilor de nici unul din parinti.Eu si in aceste conditii sunt dispus sa ma intorc pentru copil.Dar cand treci prin astfel de situatii,cum poate si domnul de mai inainte poate ca a trecut,te poti exprima astfel.Nu mai puneti pariuri gratuite ca nu va alegeti cu nimic.
Nu vad unde este manipularea.
Daca nu aveti un sfat sau o sugestie nu mai comentati.
Va multumesc.
Pornesc de la prezumtia de buna-credinta si atunci va felicit pentru tot ce ati facut si daca ati facut precum ati povestit, sigur veti continua sa faceti. Probabil si dna a facut ceva bun in toata acea vreme (desi nu reiese din spusele dvs). eu am spus ca exista nemernici si intre mame si intre tati. Mai spun ca plangerile si procesele, in opinia mea, duc exclusiv la escaladarea adversitatii si totul devine un razboi generalizat. Cred, prin urmare, ca dialogul, direct sau prin "intermediari" (o ruda, un prieten pe care il pretuiti amandoi), sau o scrisoare/mail, (care face posibila o alegere mai inspirata de cuvinte a expeditorului si sansa gasirii unui moment mai calm pentru lectura din partea destinatarului), pot ajuta mult mai mult decat instanta si plangerile penale! Indraznesc, stiu ca o sa radeti, sa va propun ca odata sa zambiti sa spuneti o vorba apreciativa, s-ar putea sa foloseasca mult...mult mai mult decat nup-urile, sup-urile sau amenzile. Ganditi-va, incercati...
avocatnet.ro explicăm legislația
gi-jane2, moderator
roxy2011