Sunt tatal unui baietel care azi a implinit 3 ani.L-am avut la mine in program de vizita.
S-a jucat si s-a simtit foarte bine, a primit si cadouri.
Cand l-am dus acasa,in masina mi-a spus de mai multe ori ca sa ascundem masina primita cadou.
Nu l-am luat in seama.In masina erau si verisoarele lui cu care s-a jucat si care l-au insotit in drum spre casa.Dupa ce am juns si l-am dat jos din masina,am luat si masinuta,iar copilul mi-a repetat din nou sa ascundem masina.Am intrebat de ce."Ca sa n-o vada mami."
Ce credeti ca se in tampla cu un copil care la trei ani are teama de a nu-i vedea mama jucaria primita cadou de ziua lui?
In primavara a mai refuzat odata sa ia acasa o jucarie cumparata de mine pe motiv ca are destule.
Credeti ca trebuie mers la un psiholog?Ce trebuie sa fac?
Va rog, niste opinii.
Poate ar fi bine ca, parintii sa ceara sfatul unei persoane specializate, pentru a invata cum sa se comporte cu copii lor, in asa fel incat acestia sa creasca intr-un mediu armonios, iar dezvoltarea psiho-emotionala sa nu le permita sa dezvolte temeri de nici un fel.Copiii se comporta potrivit, educatiei parintilor lor. Sa nu uitam cuvintele marelui Freud:"Adultul e suma traumelor din copilarie".
Av.Corina Scarlat
Sunt convins ca este foarte incercat si ,aceasta despartire este o trauma in primul rand pentru el;nu am vrut sa se ajuga aici dar nu am putut sa evit situatia.
Am suspiciuni pentru ca a mai fost un episod asemanator cu vreo 3 luni in urma cand,a refuzat sa ia jucaria pe care i-o cumparasem spunand ca are destule acasa.Aceasta e fraza cu care il intampina mama-sa cand il duc acasa si el alearga bucuros sa-i arate jucaria primita:"Alta jucarie - sau alta masina - nu ai destule acasa?"
Si credeti ca apreciaza lucrurile de la mine in fata lui? Eu cred ca se intampla invers.