avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 636 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale Punere in posesie inainte de partaj
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

Punere in posesie inainte de partaj

Buna ziua!
Supun atentiei dvs si dezbaterii situatia ipotetica in care sotii aflandu-se in divort cu dosar pe rol, iar unul dintre acestia este coactionarul unei societati comerciale, poate celalalt sot sa solicite AGA a societatii respective punerea in posesie a partilor sociale ce-i survin din regimul comun al casatoriei inainte sa se pronunte partajul? se poate obtine sub o forma sau alta caracterul executoriu asupra unei astfel de solicitari?
p.s. rog pe cei ce nu au cunostinte directe in cazuri similare sau nu sunt de profesie sa nu-si dea cu presupusul. multumesc!
Punerea în posesie (despre care tot vorbiți fără nici un temei) se face în baza unui drept de proprietate.
Față de acest principiu există o singură excepție, în cazul moștenitorilor care au drept de sezină (moștenitorii sezinari). Aici nu e cazul.

În altă ordine de idei, la începutul acestui topic ați afirmat că doriți doar soluții autorizate și nu păreri. Chiar faceți referire la avocați ca fiind categoria profesională care v-ar oferi garanția unei soluții corecte.
Am văzut că v-au răspuns în același sens atât avocați cât și alte persoane care poate au un alt statut (cu nimic mai prejos sau mai ridicat decât cel al avocaților) în desfășurarea unei activități juridice, dar se pare că nici un răspuns care nu e conform cu cel al D-voastră nu vă satisface.

În aceste condiții, dacă doriți ca părerea D-voastră să fie ridicată la rangul de soluție autorizată puteți spera că „veți fi pus în posesia” acelor părți sociale. ;)

Vă doresc mult succes. :)
Ultima modificare: Joi, 16 Octombrie 2014
Patrick_, utilizator
costin 7 a scris:

milikka a scris:

costin 7 a scris:

Buna ziua!
Supun atentiei dvs si dezbaterii situatia ipotetica in care sotii aflandu-se in divort cu dosar pe rol, iar unul dintre acestia este coactionarul unei societati comerciale, poate celalalt sot sa solicite AGA a societatii respective punerea in posesie a partilor sociale ce-i survin din regimul comun al casatoriei inainte sa se pronunte partajul? se poate obtine sub o forma sau alta caracterul executoriu asupra unei astfel de solicitari?
p.s. rog pe cei ce nu au cunostinte directe in cazuri similare sau nu sunt de profesie sa nu-si dea cu presupusul. multumesc!


1.apreciez ca puteti bloca cesiunea lor
2. partile sociale sunt bunuri incorporale...???ce punere in posesie?
3 asta cu rugamintea cum ca cei care nu au habar ma amuza cel mai tare...ca si cum ati fi selectiv..desi spuneti numai bazaconii si habar nu aveti

angajati avocat care mai intai si inatai sa va struneasca pe dvs din aiureli..





1. Apreciati. E o tara libera in care ganditul, precum si crezul liber trebuie sa fie garantate prin constitutie.
2. "incorporate" nu incorporale ;). "corporalele" sunt altceva.
3. a fost o simpla rugaminte la care ati raspuns cu insolenta unui novice. cu un proces de intentie. Dezbatem o ipoteza de lucru si nu stiti daca sunt avocat sau nu!!!!! sau?!!!!


corporale sau ne/incorporale... bag seama ca ati priceput:magic:

evident ca utilizatorul apreciaza ca acest lucru se poate, AICI fiind in mediu virtual si domnia sa crezandu-se in matrix:thumbup:

altfel sezina vizeaza orice bun al decedatului susceptibil de apropriere, inclusiv actiuni iar exercitarea drepturilor din sezina valoreaza acceptare si proprietate

cred ca domnul avocat ne intreaba despre opozabilitate si nu despre proprietate

poate nota la registrul comertului si divortul si partajul cu unic asociat al partilor sociale dobandite in timpul casatoriei cu banii cui si ce ..bla bla
avem legea 31 a sc avem legea 26 a RC avem avem dispozitii....vointa sa fie



Ultima modificare: Vineri, 17 Octombrie 2014
ContSters330712, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Dreptul sotiei neasociate la partaj din firma sotului asociat unic AngelaTM AngelaTM Care sunt drepturile sotiei in urma divortului din firma sotului unde acesta este asociat unic.Firma este SRL si functioneaza de 22 de ani Casatoria a durat ... (vezi toată discuția)
Proces de partaj cu averea inregistrata pe persoana juridica mmireille mmireille Am divortat de curand. Eu si fostul sot am pus bazele unei afaceri in timpul casatoriei, afacere infiintata acum 18 ani. Majoritatea bunurilor sunt pe firma. ... (vezi toată discuția)
Bani dati cu imprumut geta36 geta36 sotul/sotia imprumuta firma la care este asociat, cu o suma mare de bani, fara aprobarea celuilat sot/sotie (fara ca acesta sa stie, practic) . Cum poate ... (vezi toată discuția)