Afirmatii facute in fata instantei si dovedite ca neadevarate - consecinte

„Abuzul de drept” nu există ca infracțiune, iar „abuzul de drept făcut împotriva persoanelor” nu există deloc. ;)
Traian21 spunea de ceva infracțiune doar că aceasta ar trebui dovedită.

Deci, dacă aveți aveți cunoștințe despre o astfel de infracțiune, spuneți clar la ce infracțiune vă referiți.
Dacă nu, vă rog să nu mai dezinformați pe cei care au nevoie de o informație corectă postând tot felul de povești fără nici o legătură cu realitatea.

Patrick a scris:

Deci, dacă aveți aveți cunoștințe despre o astfel de infracțiune, spuneți clar la ce infracțiune vă referiți.

Traian21 a raspuns deja:

„Declaratia neorespunzatoare adevarului facuta in fata unei autoritati sau institutii publice, in vederea producerii unei consecinte juridice, ....” se numeste „fals in declaratii” si se pedepseste ...bla, bla. Pe scurt avem legi, dar nu stim de ele sau n-are cine sa le aplice

Adaug ca fapta e penala si faptuitorul e infractor doar daca dispune instanta. Daca nu, hotul e la fel ca pagubasul.... Daca admitem ca legile sunt valabile pentru toti, si in procesele civile instanta ar trebui sa identifice faptele pentru care legea dispune pedepse penale.

Desigur e o parere pe care nu o impartasiti, dar ma puteti convinge doar cu argumente.
De exemplu: ca textul legii e altul, instanta de judecata nu e autoritate sau institutie publica, sau respectivul a declarat neadevaruri dovedite, fara intentia de a produce efecte juridice.

Nu mai repet faptul ca: intr-adevar in Romania faptele penale sunt doar conflictul de interese, evaziunea fiscala, si alte cateva. In rest, mintim, furam, inselam, abuzam de dreptul primit pentru a sluji cu onestitate legea, pentru razbunari sau afaceri personale. Ce daca am jurat „Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”? In fata lui Iliescu, Constantinescu sau Basescu putem jura orice pentru ca nu se pune, n-au ce ne face... nici ei nici Dumnezeu.

Domnule Traian21, vă rog să nu mai dezinformați.

ART.326 Falsul în declaratii
Declararea necorespunzãtoare a adevãrului, fãcutã unei persoane dintre cele prevãzute în art. 175 sau unei unitãti în care aceasta îsi desfãsoarã activitatea în vederea producerii unei consecinte juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurãrilor, declaratia fãcutã serveste la producerea acelei consecinte, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendã.

Pentru ca o faptă să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 326 C.pen. prebuie să avem o „declarație”, or faptul că una dintre părți invocă fapte mai mult sau mai puțin adevărate într-o cerere de chemare în judecată sau în întâmpinare dintr-o cauză civilă nu înseamnă că acesta „declară” ceva în sensul legii penale.

Pe de altă parte, doar hotărârea judecătorească va produce efecte juridice, pe când cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare sau orice alte susțineri ale părților nu produc nici un fel de efecte juridice. Toate acestea sunt doar susțineri care trebuie dovedite în fața instanței.
Dacă ar fi așa cum spuneți, toți cei care cer ceva în instanță, iar cererea le este respinsă ca neîntemeiată ar trebui să fie condamnați pentru fals în declarații... ceea ce absurd. ;)

Dacă puteți să dați un exemplu din practică în care un reclamant dintr-o acțiune civilă a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiuii de fals în declarații pentru faptul că a solicitat de la pârât ceva ce nu a putut dovedi, v-aș fi recunoscător.
Ceea ce spuneți este absurd.

Patrick a scris:

Pentru ca o faptă să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 326 C.pen. trebuie să avem o „declarație”, or faptul că una dintre părți invocă fapte mai mult sau mai puțin adevărate într-o cerere de chemare în judecată sau în întâmpinare dintr-o cauză civilă nu înseamnă că acesta „declară” ceva în sensul legii penale.

V-am mai rugat sa ne consideram cunostinte care nu au nimic de impartit. Cerere inseamna ceva, iar ascunderea sau deformarea adevarului in vederea obtinerii de foloase, e altceva. Poate ca intr-adevar declararea se face doar in forma scrisa pentru ca „verba volant ...”.

Eu cred ca in orice forma, minciuna ramane minciuna si prezinta acelasi pericol social. Am mai spus ca toleranta aratata de justitia (dar si de perceptia publica romaneasca) „crimelor si delictelor contra increderii publice” e radacina multor rele. Ati remarcat corect ca:

Dacă puteți să dați un exemplu din practică în care un reclamant dintr-o acțiune civilă a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiuii de fals în declarații pentru faptul că a solicitat de la pârât ceva ce nu a putut dovedi, v-aș fi recunoscător.
Ceea ce spuneți este absurd.

Nu pot sa dau nici macar un exemplu de condamanre a unei marturii mincinoase pe care o recunoasteti ca infractiune. Pe mine ma ingrijoreaza, pe dvs va bucura. Pentru unii din aceasta lume sperjurul e deosebit de grav si putini risca. La noi .... pare absurd sa-i dam atentie!
Argumentele dvs in favoarea mincinosilor din Romania, au fost admise de instante si, in practica judiciara, invocarea faptelor „mai putin adevarate” produce efecte remarcabile.

Admiteti va rog si dreptul de a se exprima al minoritatii care considera minciuna un pericol social. Noi suntem putini si slabi. Protejati-ne, ca ... nu se stie!

Traian21 a scris:

Poate ca intr-adevar declararea se face doar in forma scrisa pentru ca „verba volant ...”.

Eu cred ca ...

Argumentele dvs in favoarea mincinosilor din Romania, au fost admise de instante si, in practica judiciara, invocarea faptelor „mai putin adevarate” produce efecte remarcabile.

Admiteti va rog si dreptul de a se exprima al minoritatii care considera minciuna un pericol social. Noi suntem putini si slabi. Protejati-ne, ca ... nu se stie!

Problema D-voastră e că sunteți prea mult influențat de ceea ce se spune prin presă și pe la tv, și nici măcar nu vă dați seama de asta. :)

Justiția se înfăptuiește pe baza unor reguli matematice, inginerești chiar.
Deci nu prea au nici un rost afirmații de genul „eu cred că...”, atunci când e vorba de a evalua posibilitatea obținerii unei anumite soluții în instanță.

Bineînțeles că din punct de vedere moral poate să îmi pară foarte rău dacă ați fost „neîndreptățit” în justiție, dar asta nu e vina nicidecum a sistemului (din care fac parte chiar și judecătorii).
Aceștia aplică, în marea lor majoritate, legea așa cum e.

Despre „mincinoșii din România”, despre „fapte mai puțin adevărate”, despre „minorități care consideră minciuna un pericol social” care vor să fie protejate, poate ar fi mai bine să vorbiți presei, sau pe alt forum dedicat acestor subiecte.
Sunt convins că veți avea mulți susținători. :)

Dar aici, pe acest forum ar trebui să căutați, dacă aveți nevoie, soluții juridice (și nu morale) la problemele D-voastră.
O soluție morală e foarte ușor de dat. Dar una juridică? V-ați gândit la asta? Puteți să fiți satisfăcut oricât de mult vreți de orice fel de soluție „morală” pe care o veți primi pe acest forum, dar dacă soluția juridică este alta, cu ce vă încălzește?

Admit, bineînțeles, „dreptul de a se exprima al minorităților care consideră mincina un pericol social”, dar cu ce le ajută pe aceste „minorități” faptul că eu accept?

Consider că, atâta timp cât acesta este un forum juridic, pentru acele „minorități” trebuie făcut mai mult decât de a le accepta dreptul la exprimare și ar trebui să li se ofere și soluții care să aibă un temei juridic, măcar și pentru faptul că toată această „minoritate” merită cel puțin să știe la ce să se aștepte atunci când vor da piept cu sistemul judiciar și că acesta nu seamănă cu cel care se prezintă la tv.

Cei care nu vor, sau nu pot să înțeleagă acest lucru simplu, sunt liberi să creadă si să aibă propriile convingeri.