godspeed a scris:
Transpuneti-va si in rolul mamei bolnavului schizofrenic (parca si Dostoievski era...), cat si in rolul mamei victimei.
Ne incercati ? Fiodor Mihailovici era epileptic, ca si Smerdiakov, personaj caruia se pare ca i-a "imprumutat" unele particularitati.
Cu privire la schizofrenie am facut cateva observatii si unele trimiteri sumare la lucrarile lui Thomas Szasz in topicul "Carti si iar carti" pag. 7 si urm. de pe avocatnet.
Insa idiferent daca schizofrenia este sau nu o boala ceea ce intereseaza stiinta dreptului este capacitatea omului de a discerne cu privire la consecintele faptelor sale si de a avea control asupra propriilor fapte.
Diagnosticul de schizofrenie nu e suficient ca sa inlature raspunderea penala. In primul rand pentru ca schizofrenia nici macar nu are o definitie unanim acceptata in lumea medicala iar in al doilea rand pentru ca in drept nu intereseaza diagnosticul cat raspunsul la intrebarea daca in momentul comiterii faptei inculaptul avea discernamantul abolit.
Cel mai comod este sa mergem pe mana medicilor si sa hotarasca ei daca avea sau nu discernamant (practica aproape unanim acceptata) insa comoditatea nu insemna corectitudine. Uneori desi este evident ca inculpatul este afectat de o alienatie mintala (denumiti-o cum doriti, pentru ca schizofrenia, paranoia, parafrenia, etc sunt doar etichete pentru anumite tipuri de comportament) din imprejurarile faptei, din modul de a se comporta al inculpatului inainte si dupa comiterea faptei, etc. rezulta ca a avut un anumit grad de discernamant. Intr-o pledoarie am afirmat, in privinta alienatiei mintale, ca nu exista alb si negru, doar nuante de gri diferite ca intensitate si ca nu e nici meseria si nici sarcina medicului sa hotarasca daca o anumita nuanta de gri presupune vinovatia necesara unei condamnari penale ci e
povara judecatorului sa faca acest lucru (n-am convins instanta, insa recidivez).
Tomas Szasz spunea: (citez din slaba mea memorie) ca psihiatria e o specie a sarlataniei infiintata cu scopul de a scapa oameni vinovati de inchisoare si de a inchide oameni nevinovati.
Cat despre cazul prezentat de godspeed trebuie observat ca neadministrarea unor probe care puteau sa-i aduca inculpatului macar o alta condamnare e o dovada in plus ca nulitatile sunt egal distribuite in spatiu (nu cautati in art. 197 C. pr. pen. ca nu la acele nulitati ma refer). Chiar daca nici diagnosticul si nici expertiza medico-legala nu erau capabile sa-l disculpe, judecatorul trebuia sa cantareasca absolut toate elementele pro si contra inculpatului inainte de a da sentinta.
Asadar la intrebarea daca schizofrenicii trebuie sau nu condamnati voi raspunde ca simplul diagnostic medical este prea putin, pe noi, juristii, ne intereseaza mult mai mult, anume
vinovatia.
P.S. imi pare rau dar in rolul mamei (indiferent al careia din parti) ma simt oribil, raman ceea ce sunt si vreau sa fiu: avocat.
P.P.S. Vinovatia mamei condamnatului ar trebui sa fie colosala, dostoievskiana, ceva ce daca simti te face sa imbatranesti intr-o singura zi. Nu e doar "unde am gresit ?" ori "ce puteam sa fac altfel?" si "ce ar fi fost daca ..." ci si neputinta de a-l ajuta pe fiul ei, pentru ca cel omorat in camera de gazare e tot acela care i se cuibarise adormit in brate cu zeci de ani inainte si acelasi care ii cerea ajutorul ca sa faca un castel de nisip ...si monstrul care a ucis patru oameni si ... toate acestea la un loc nu pot sa fie una in mintea unui om.