Cum procedam cu programul de vizitare a minorului?

Draga AniOevet,
Nu sunt de specialitate dar experienta ma califica la locul de munca. Pentru ca sper ca nu toti parintii au de a face cu o experienta extrema ca a mea(am facut istorie la sectiilede politie, instante si institutii fara voia mea) imi permit sa iti spun cate ceva din ce as face eu ca mama cu ceva mai multa experienta (copilul meu are aproape 9 ani)
1. este extrem de justificata anxietatea fetitei si trebuie sa verificati daca nu cumva se datoareaza faptului ca ii e dor de mama. Daca aveti rabdare veti afla mai multe. Fetita a facut un salt mare, diferenta dintre viata anterioara si cea prezenta e mare dar acum nu mai puteti schimba multe. Desi aveti mai mult ca sigur animozitati cu fostul sot incercati sa aflati cat mai multe despre cum isi petrec timpul impreuna, cum se poarta cu fata, oferiti-va sa il ajutati. Va spun sa fiti atenta pentru ca poate dansul se comporta absolut normal dar fetita fiind foarte atasata de dumneavoastra, sa resimta foarte acut lipsa. Se poate ca tatal fetei sa aiba un comportament ce necesita corectii dar nu veti stii decat daca mentineti o legatura cat mai stransa cu acesta oricat de greu v-ar fi.
Desi va e greu sa intelegeti, barbatii sunt extrem de frustrati ca nu pot umple galosii de parinte, comparandu-se in permanenta cu mama chiar si atunci cand sunt parinti buni si oameni echilibrati. Aveti intelegere ca se poate schimba daca relaxati capatul dumneavoastra de funie (relatia) Se va relaxa si el pentru ca nu se mai simti judecat si analizat fiind amenintat a fi etichetat ca ne-parinte.

2. Bunicii sunt o categorie extrem de usor de disciplinat de copii. Va puteti folosi de asta si sa va sfatuiti copilul sa corecteze, atat cat poate si intelege, vorbele si atitudinea bunicilor. Mai toti bunicii sunt aproape subjugati de dragostea nepotilor si pentru ei pot face multe. Nu incercati sa controlati fisiunea nucleara cu o lingura ca nu o sa va iasa nimic. Controlati ce puteti si anume educatia propriului copil. Evident ca nu e corect ce fac bunicii, evident ca intr-o societate corecta ar trebui disciplinati dar trebuie sa ne descurcam cu ce putem. O replica de genul "bunica daca nu o iubesti pe mamai inseamna ca nu ma iubesti pe mine si nu mai vreau sa vin la tine daca nu ma iubesti" (poate exagerata da copiii folosesc expresii extreme) va putea corecta in timp atitudinea. Sa fim seriosi, sunt soacre care nu-si suporta nurorile nici in timpul casniciei si le denigreaza, atunci ce facem, ne desprtim de soti?

3. Desi sunt mama si va inteleg extrem de tare si poate ar trebui sa va spun sa fugiti la copil sa il luati in brate, nu am sa va spun asta. Sunati-l pe tata sa agreeze sa o vedeti macar intr-una din zile daca nu in fiecare zi sau daca vrea, sa va de-a copilul la telefon dupa ce e luata de la gradinita pentru a o resigura ca e in siguranta. Un tata normal nu ar avea nimic impotriva sa va vedeti copilul dar daca situatia e tensionata ii veti face rau copilului. La mine s-a intamplat asa si din vizitele lui in fiecare zi timp de 8 luni desi nu l-am impiedicat sa vorbeasca sau sa vada copilul, s-au iscat discutii, nu se putea abtine sa nu ma ocarasca, motiv pentru care fiul meu a dezvoltat o teama uriasa de prezenta noastra in acelasi loc.
Eu nu am de a face cu un om normal, el suferind de o depresie foarte mare cu tentativa de suicid.

4. Va poate sicana si daca va va da acordul. Va repet, incercati printr-un ton calm, cald sa relationati bine de dragul copilului. Puteti juca un rol daca nu puteti inghiti situatia dar jucati-l cat mai bine.

5. E o metoda de a-si expria frustrarea. Nu ii dati atentie sau corectati bland si va renunta.

O lectie importanta pentru dumneavoastra este sa iertati. Atentie, asta nu inseamna ca acceptati ca valabil, bun si corect ce s-a intamplat. Faceti pace cu trecutul ca sa va puteti creste copilul in liniste. Scrieti-mi pe privat daca doriti.

Alienarea parentala e de cand lumea. De ex cand mama ameninta copilul naravas ca il spune lui tata (reprezentantul cu fortza, nu-i asa?) are loc, inconstient, o alienare. De altfel oricine citeste despre alienarea parentala intelege ca pericolul e reprezentat de alienatorul obsesiv. Bunica stie niste chestii de pe vremea ei, cand nu erau "supervizarile" psihologice ajunse acum la rang decisiv.
Plecand de la necesitatea ca minorul sa aiba legaturi personale cu ambii parinti, e de vazut daca stimabilele mamae mai achieseaza inca la acest postulat. Daca da, cred ca e de datoria acestora ca in cazul in care constata ca tatal divortat ar face rau copilului comun (prin severitate, de exemplu?) sa se zbata ele ptr indepartarea unui astfel de tata si nu tatal sa alerge dupa firescul legaturilor personale cu ambii parinti, asa cum este stipulat acum.

"Un tată aspru va avea copii buni; o mamă îngăduitoare va avea copii răi. "- Proverb Chinezesc

Eu zic sa infiintam un KKK draga shomo! Ce altceva mai potrivit pentru o gandire ca a ta!
Vremurile alea vechi cu mamaici care nu auzisera de psihologi si proverbe inaltatoare sunt vad foarte aproape de zilele noastre cand un sustinator al alienarii parentale ca diagnostic este in stare sa se contrazica singur.
Pai haideti sa ne lamurim putin , proverbul chinezesc de l-ati dat exemplu e valabil daca dorim sa crestem vite pentru jug si nu oameni.
Fata de legea 272 pe care tot ne chinuim aici sa o intelegem ca utilitate, vine cam in contradictie cu pilda proverbului.
Mai ca mi-as dori vremurile alea cand familia extinsa a ambilor soti (fie ei si olteni) l-ar fi linsat pe unul de indraznea sa atinga un fir de par al copilului.

Am remarcat tonul agresiv al ultimelor 2 postari. Concluzia ar fi:
Dragi tati divortati, platiti pensia (cat mai mare) si lasati-ne sa va crestem noi copiii, asa cum stim noi mai bine! E suficient ca intr-un moment de lapsus sapientia (de care nu suntem vinovate ptr ca asa aliniase Urania planete atunci), ne-am insarcinat cu voi. Dar intelepciunea ne-a revenit. Asa ca, valea!
Sunt un sustinator al alienarii parentale doar ca existenta, nicidecum ca importanta.
Alienarea parentala, pe langa lene, capriciu, indolenta etc, poate fi unul din motivele ptr care minorul refuza legaturile personale cu tatal.
Spre deosebire de reglementarile actuale, as prefera ca refuzul minorului sa fie privit cu circumspectie (si nicidecum cu determinare) de catre autoritati.
In consecinta,apreciez ca mama ar trebui sa initieze orice demers sustinut la autoritati daca considera ca legatura cu tatal este nociv pentru odrasla. Ptr cazurile emergente, desigur, i s-a pus la dispozitie si multmediatizatul Ordin de Protectie. Insa, in lipsa unui pericol, iminent, ar trebui sa i se puna la dispozitie (mamei si nu tatalui) mijloacele prin care sa ceara restrangerea legaturilor personale tata-minor.

Dupa cum scriam stimate shomo, la adresa femeii, marii "barbati" au doar critici si sarcini de trasat. Dar celalat parinte, in cazul de fata tatal, chiar nu are nicio responsabilitate fata de esecul in relatia cu propriul copil? Daca aveti autoritate parinteasca comuna (adica impartiti si obligatiile si responsabilitatile) si daca sunteti tatal copilului, si nu cumva fratele lui mai mare, daca mama e doar mama copilului, nu si a dvs, aveti va rog barbatia si demnitatea de a va asuma macar o parte din esec! Tabloul asta de barbat victima este absolut dezolant!