ref.divort

Stiti ca in general va apreciez punctele de vedere insa in acest caz consider ca nu aveti dreptate chiar daca asa cum ati observat si dumneavoastra problema nu este atat de simpla in contextul particular al drepturilor si obligatiilor patrimoniale a sotilor.

Drepturile salariale sunt in mod evident o categorie de bunuri aparte deoarece ele nu au o existenta de sine statatoare provenind din fructificarea unor calitati de natura nepatrimoniala ale titularului. In timp ce acele calitati sunt intim legate de persoana titulatului avand o natura strict personala munca prestata in baza lor are un caracter impersonal putand fi obtinuta prin munca oricarei alte persoane. Excludem de aici drepturile asupra operelor de arta sau a oricaror alte creatii care nu pot face in mod evident obiectul acestui rationament asa cum arata art. 31 Cod. Fam.

Aceste bunuri neavand o existenta de sine statatoare nu pot face ele in sine obiectul partajului cu atat mai mult ca aceasta calitate de bun comun dispare odata cu pronuntarea divortului. Aceste drepturi insa nu sunt utile peroanei decat daca ele sunt transformate in alte bunuri cum ar fi in imensa lor majoritate salariile, adica in bani. Bunul rezultat dintr-un bun comun este in mod evident un bun comun. Astfel recapituland avem drepturi salariale care se transforma in bani care se transforma si ei in alte bunuri. Aceste bunuri sunt deci bunuri comune.

Revenind de unde am plecat, calitatea de bun comun a drepturilor salariale rezulta direct si clar din prevederile art. 29 Cod. Fam. "Sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei.". Deci acele calitati personale ce genereaza drepturile salariale sotii sunt obligatii sa le puna in slujba familiei deci genereaza automat bunuri comune. Aceasta prevedere nu lasa la latitudinea titularului cu cat din aceste drepturi sa participe. "Sotii sunt obligati sa contribuie" denota datoria acestora de a le varsa in integralitate. Sintagma "in raport cu mijloacele fiecaruia" se refera la caracterul obligatiei sotului ca fiind una de diligenta nu de rezultat si nu ne lasa sa intrezarim dreptul sotului de a aprecia cu cat sa participe asa cum gresit se interpreteaza art. 29 Cod. Fam.

In concluzie in calitate de sot legea nu te obliga sa obti un anume rezultat te obliga insa sa depui diligentele necesare in scopul obtinerii unui rezultat proportional cu mijloacele tale. Acel rezultat esti obligat sa-l pui la dispozitia familiei ca bun comun.

Concluzia finala este ca veniturile salariale sunt bunuri comune si intra sub incidenta prevederilor art. 30 Cod. Fam. Singurele exceptii acceptate sunt cele enumerate restrictiv la art. 31 Cod. Fam.

In ce priveste problema partajului cred ca aici faceti o confuzie intre bunuri si obligatia de diligenta a sotilor prevazuta de art. 29. Aportul salarial la veniturile familiei sunt in cazul partajului implicate nu direct prin valoarea lor efectiva ci indirect ca un parametru relativ ce masoara modul in care sotul in discutie s-a achitat de obligatia prevazuta de art. 29 Cod. Fam. Obligatia aceasta este una de diligenta si in plus una relativa raportata la mijloacele fiecaruia (fizice, intelectuale si de oportunitate). Ea este deci greu de masurat iar venitul realizat nu este singurul indicator ci oricare altul ar putea fi relevant. Doar constiinta judecatorului va da greutate pentru fiecare caz in parte unora sau altora dintre acesti indicatori.

Un bun nu poate fi prezumat comun, ele este sau nu comun din momentul in care unul dintre soti a intrat in posesia lui. Un bun este comun sau propriu de drept prin efectul legii si nu prin prezumtia comunitatii de bunuri. Acea prezumtie nu se refera la calitatea bunurilor, ea este una operationala in baza caruia statul apara valorile institutiei familiei. Este un mijloc de aparare asa cum este si prezumtia de nevinovatie. Un inculpat este din start vinovat sau nu insa prin acea prezumtie se apara niste valori, se asigura o protectie efectiva unor drepturi fundamentale cum este cel la aparare.

De acord ca prezumtia e una tehnica... nu neg.
Dar nu inteleg cum anume se impart bunurile daca eu aduc salariu 3 lei pe luna si sotul 15000 de lei... Punem bani la banca... la partaj, cum se impart ei si de ce?
Ca daca toti sunt comuni se impart amandurora... de ce i se dau lui mai mult, pe ce criterii daca nu pe cel ca a muncit de o valoare mai mare? Adica aici contributia personala a sotului fu mai mare?
Si daca eu alerg la banci, negociez, scot banii pusi la nimereala si ma zbat luna de luna sau la inceput de an pentru un castig mai bun, aia e efortul meu, e munca mea, e prestatia mea personala si cresterea profitului mi se va datora si mie...

Ce inseamna "modul cum s-a achitat de diligenta" si ce inseamna "cheltuielile casatoriei"?
Daca sotul isi face o casuta de nebunii la munte din salariu, ala e bun comun? In mod clar nu a fost o contributie la cheltuielile casniciei. Sau a fost, ca era mai relaxat dupa weekendurile cu baietii? =D>
Daca eu fac o eroare profesionala si clientul imi cere daune, acestea nu intra in cheltuielile comune, nu? Si de unde o platesc?
Dar salariatul?
Salariatul raspunde pentru culpa personala cu bunuri comune... :D NU prea se impaca Muncii cu Familiei aici... ori poate imi e doar mie greu sa le impac.

Daca mie imi trimit bani parintii, lunar, ca sa ma intretin... sotul castiga din munca... ambii facem depuneri la banci... ai mei sunt proprii (donatii parinti) si ai lui comuni, se impart?? :(

Mi-e neclar ca munca e impersonala... o fi pentru angajator, ca mai gasea si pe altul, dar pentru soti ea inseamna contributia personala a fiecaruia dintre soti, nu?
Si munca in gospodarie cum o luam?
Daca un sot nu contribuie conform 29, ce facem? Care e sanctiunea? Salariul aluilalt e tot comun, nu?
Cheltuielile casniciei cred ca reies din art 32: cheltuieli cu administrarea bunurilor comune, obligatii comune, cu nevoile casniciei (intretinere copii si soti: vreun concediu, haine, chirie/intretinere, mancare etc.).

POate ca vad diferit, poate ca vad prea practic... POate ca nu vad cum sa facem practic...
Eu cred ca munca unui inginer e o chestie impersonala la nivel generic, atunci cand se cauta sau se defineste munca lui; munca mea de inginer insa, prestata in ultima luna, e o prestatie personala.
Si la societatile unde contribui cu munca, e o contributie proprie, nu?
Am adus multa ceata deasupra problemei? :D

Discutia mi se pare interesanata asa ca haideti sa le luam pe rand.

Contributia fiecaruia la cheltuielile casniciei nu este foarte usor de apreciat decat in cazuri extreme dar in toate cazurile se analizeaza modul prin care partile si-au indeplinit acea obligatie de diligenta in raport cu mijloacele pe care le poseda.

Exemplul pe care l-ati dat nu este cel mai bun deoarece el, in absenta altor precizari suplimentare, vadeste o disproportie categorica intre prestatii. Cand am zis asta am presupus ca in afara veniturilor obtinute din munca cei doi soti au contribuit egal: la treburile casnice, la ingrijirea lor si a copiilor, administrarea bunurilor comune, etc. Astfel, presupunand ca ambii sunt salariati, diferenta respectiva denota o clara disproportie intre eforturile depuse de cei doi insa partajul eu nu l-as dispune matematic, dupa raportul 3/15000. In exemplul dat este clar ca efortul depus de sot este mai mare decat cel al sotiei insa mi s-ar parea putin credibila presupunerea ca efortul sotiei a fost chiar atat de mic, repet fara a lua alte elemente in calcul. In baza acestui rationament as considera ca exista in mod sigur contributii ascunse, nedemonstrate sau esuate din motive neimputabile sotiei care nu se regasesc in formula matematica. Personal as dispune o partajare asimetrica de tipul sotia 1 parte, sotul 5, sau alte rapoarte asemanatoare in functie de argumente cum ar fi durata contributiei, cuantumul sumei totale, durata medie de lucru pentru fiecare, dificultatea muncilor prestate, riscul lor, etc. Trebuie sa ne gandim ca inclusiv atitudinea sotilor pe timpul casniciei fata de aceasta disproportie este importanta. Oricum as avea grija ca solutia sa fie echitabila pentru amandoi soti, adica pentru sotie casnicia trecuta sa nu fi insemnat o stagnare evolutiva (asa cum a intrat asa a iesit din casnicie) dar nici sa nu insemne o afacere profitabila (adica a castigat niste bani usor).

Daca art. 29 Cod. Fam. vorbeste de o obligatie a sotilor de a depune diligentele necesare in raport cu mijloacele lor atunci contributiile lor nu se apreciaza dupa destinatia lor reala ci dupa destinatia pe care ar fi trebuit sa o aiba adica la cheltuielile casniciei. Astfel daca sotul si-a facut un cuibusor de nebunii asa cum ati sugerat atunci el a privat familia de niste resurse prin incalcarea acelei obligatii. Solutia de a partaja acel bun "cuibul" este o masura cu caracter reparator pentru sotie, care astfel reintegreaza venitul in "bugetul" familiei. Devine o masura de tipul "restitutio in integrum" de a reveni la situatia in care acel bun era folosit in interesul familiei.

Pe de alta parte ne intrebam daca soti nu cumva au dreptul sa-si faca mici sau mari bucurii de genul celui in discutie pentru ca aplicarea "in extremis" a principiului enuntat la art. 29 ar duce la disolutia personalitatii individuale a sotilor. Solutia pe care am oferit-o raspunde corect si la aceasta problema pentru ca daca ambii soti au privat familia in mod echilibrat de niste resurse se poate spune ca nu mai are nici o importanta daca aplicam sau nu principiul "restitutio in integrum" considerand situatia echitabila.

Eroarea profesionala tine de culpa care are un caracter strict personal si nu poate angaja astfel decat bunurile proprii asa cum dealtfel premiile si recompensele sunt deasemenea bun propriu art. 31 Cod. Fam. Daunele provenite din eroarea profesionala le platiti din bunuri proprii iar daca nu aveti din bunurile comune nascand pentru sot un drept de creanta pentru partea sa din acele bunuri. Aceasta are loc in baza obligatiei de sprijin reciproc a sotilor.

Cand discutam de partaj munca este impersonala deoarece ea este luata in calcul pentru transarea unei probleme de ordin patrimonial. Ori dragostea, daruirea eventual abnegatia nu pot fi cuantificate in bani si mai ales nu sunt la aprecierea judecatorilor. Dreptul civil nu pedepseste ci doar despagubeste. De aceea am sustinut de multe ori pentru incredintarea copilului ca aceasta nu este nici premiu nici pedeapsa pentru comportamentul parintilor. Revenind obligatia de la art. 29 se refera doar la efortul in sine munca fizica sau intelectuala nu si la sentimentele asociate acesteia: dragostea, daruirea fata de familie, etc. Acestea sunt "investitii" strict sentimentale care nu au legatura cu actul de justitie si care nu creaza obligatii din partea nimanui.

Donatiile de tipul "mie imi dau bani parintii" sigur ca sunt elemente ce dezechilibreaza raporturile patrimoniale ale sotilor insa ele sunt vazute ca niste fenomene exterioare familiei pentru ca ele nu depind de vointa sotului beneficiar ci de intentia celui ce gratifica. Ori eu nu ma pot obliga cu ceva ce nu depinde de vointa mea ci de vointa altuia. Plus ca ele se presupune din start ca au o natura strict personala intre gratificat si cel ce gratifica unde nu valoarea este importanta ci intentia de a gratifica. Suma sau natura bunurilor in donatii nu este importanta avand un caracter accesoriu doar semnificatia gestului este importanta. Daca aceste elemente nu exista nu mai este donatie este o simulatie.

Munca in gospodarie este o forma de achitare de fata de obligatia de la art. 29 de aceea se si tine cont de ea la partaj. In esenta ea naste niste drepturi de natura patrimoniala tocmai pentru ca are un caracter impersonal. Daca munca nu ar avea un caracter impersonal atunci ea nu ar putea fi cuantificata si deci nu ar putea conta la partaj.

Pentru a constata ca un sot nu contribuie conform art. 29 trebuie sa se demonstreze o culpa a sa, iar acest lucru se va retine la partaj si in functie de disproportia creata intre eforturile celor doi se va realiza partajul. Aceasta este practic sanctiunea. Contributia personala consta in diligenta depusa de persoana in cauza munca nefiind decat rezultatul acestei diligente. Munca este forma de manifestare a vointei interne a sotului de a contribui in mod personal.

Art. 32 Cod. Fam. are legatura cu raspunderea delictuala pentru ca in mod obisnuit aceasta este angajata la modul personal. Ori datorita institutiei familiei aceasta regula sufera din motive de echitate cateva modificari derogatorii de la dreptul comun. Aceste modificari sunt exceptiile enumerate in mod limitativ la art. 32. El nu detaliaza ce inseamna cheltuileile casniciei. Acestea nici nu ar putea fi enumerate avand o paleta foarte larga.Este foarte greu sa apreciezi ce inseamna cheltuielile casniciei atata timp cat sotii au incheiat un contract prin care s-au obligat sa traiasca si sa se gospodareasca in comun asa ca in principiu orice cheltuiala este una a casniciei deci comuna. Asa cum v-am aratat chiar si micile/marile bucurii personale tin tot de cheltuieleile casniciei pentru ca altfel familia s-ar transforma in armata pe viata si atunci ar surveni divortul, lucru care se si intampla.

Inchipuitiva un sot care-si permite caviar si sampanie la aceiasi masa cu celalalt care-si permite doar o ciocolata. Este inadmisibil din perspectiva valorilor familiei. De notat caviarul, sampania si ciocolata nu fac parte nici una din "nevoile obisnuite ale casniciei".Concluzia: daca veniturile salariale nu ar fi bunuri comune am asista la o discrepanta majora de nivel de trai in interiorul aceleiasi familii ori aceea numai familie nu mai e. Mai mult daca sotul sarac ar pofti la sampania si caviarul celuilalt aceasta ar naste in favoarea celuilalt sot un drept de creanta care in ani ar depasi cu mult posibilitatile sotului sarac de a se achita de obligatie. Atunci ar fi santajabil la divort. Pot continua cu rationamentul in acest sens aratandu-va ca ajungem la lucruri absurde.

Sper ca am raspuns problemelor puse ... daca nu ... discutia continua :D