M-am saturat de zecimalele de la intretinere asa cum cred ca si administratorul s-a saturat de maruntis si locatarii sa tot umble cu monede de 1,5 si 10 bani la ei ca sa plateasca intretinerea.
In OUG nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale se spune:
Art. 1. - (1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv.
In OUG nr. 47/2005 privind unele măsuri care trebuie luate pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale se spune:
Art. 1. - Începând cu data de 1 iulie 2005, ca urmare a denominării monedei naţionale, veniturile din salarii, precum şi cele asimilate salariilor, pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, indiferent de sursa de finanţare, indemnizaţiile şi alte drepturi prevăzute de legi speciale, indemnizaţiile de şomaj, ajutoarele şi prestaţiile sociale, inclusiv alte drepturi de natura celor menţionate mai sus, acordate potrivit legii, se stabilesc în monedă nouă, leu nou, denumită în continuare leu.
Art. 2. - Operaţiunea de conversie în monedă nouă a drepturilor prevăzute la art. 1, existente la data de 30 iunie 2005, se va face prin împărţirea sumelor în moneda veche la 10.000 lei.
Art. 3. - (1) Sumele rezultate potrivit prevederilor art. 2, precum şi drepturile şi obligaţiile care se calculează, potrivit legii, prin raportare la aceste sume se rotunjesc la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi se neglijează fracţiunile de până la 49 de bani inclusiv.
Avand in vedere cele de mai sus este ok rotunjirea intretinerii (totalul de plata lunar) pe fiecare apartament la leu intreg, se poate face cu acordul adunarii generale sau al comitetului, sau este ilegal?
Cel mai recent răspuns:
elga50 , moderator
19:03, 7 Octombrie 2009