Pe perioada cat am fost însărcinată mi s-a desființat postul ca urmare a închiderii agentiei. Pana la intrarea în concediu de maternitate mi-am desfășurat activitatea în altă agenție a aceleași instituții fără să se specifice funcția. Dacă nu aș fi declarat să sunt însărcinată aș fi fost dată afară se pare prin desfacerea contractului cu acordul partilor și se primeau niște salarii compensatorii. Acum doresc sa imi reiau activitatea,dar la alt angajator și să primesc si stimulent până la vârsta de 3 ani a copilului.Vechiul angajator imi spune ca sunt protejată de lege pe perioada stimulentului si ca daca vreau sa plec de la ei, pot dar numai prin demisie și fără primirea salariilor. Aș vrea să știu ce este de facut? Nu cred ca legea ma obliga sa mai stau încă un an la vechiul angajator pentru a beneficia de drepturile pe care le aveam înainte de a fi însărcinată, adică primirea salariilor compensatorii...
Deci in situatia in care nu as mai primi stimulent, atunci pot sa primesc salariile,adică mi-ar putea face concedierea? Sau si atunci pot gasi alte motive, cum ar fi ca imi ofera aceeași funcție dar la altă agenție în același oras/ alte funcții asemănătoare celei deținute sau alte motive legale?
Atunci situația e simpla. O sa-i contactez si o sa le spun ca daca ma întorc în 04.11 cu o zi mai tarziu pierd stimulentul si ei imi dau salariile. Chiar e vorba de rea vointa...ca nu ii încurcă pe ei daca e 03.11 sau 04.11 ca oricum imi dau salariile. Oricum sunt mai consistente salariile decat stimulentul...Atunci pot proceda la încetarea contractului cu acordul părților și plata salariilor, cum de altfel au făcut și cu toți colegii mei( asa cum am spus, stiu sigur ca nimeni nu a fost concediat).Asa pot primi și stimulentul ca doar nu mi-l dau ei...
Să inteleg ca ar mai exista si varianta ca la 01.11 să imi iau CFP o luna la vechiul angajator, să mă angajez cu 01.11 în altă parte să primesc stimulentul si atunci la 01.12 vechiul angajator să imi faca concediere si plata salariilor compensatorii? Totusi nu sunt tot în perioada plății stimulentului? Nu prea inteleg?!
Se poate ca, de la 01.11 să va luati CFP o luna la vechiul angajator, si să vă angajati tot cu 01.11 în altă parte să primiti stimulentul de insertie.
Pana cand copilul implineste varsta de 3 ani , sunteti in plata stimulentului de insertie daca revenirea dvs la munca se face ce cel putin 60 de zile inainte de a implini copilul varsta de 2 ani.