Se ia sau nu în considerare într-un proces civil o expertiză psihiatrică a minorului?

Stimată doamnă avocat, sunt pe site din 2011.

Ei uite aici incep eu sa ma indoiesc de veridicitatea cuvintelor dumneavoastra.
Pentru ca varsta copilului pe care o mai vehiculati pe acest forum si logica se bat uneori cap in cap. Chiar v-am scris la alta postare ce se intampla cu fiul dumneavoastra de nu mai creste. Ca uitaseti sa faceti un mic calcul si copilul parca tot in jurul varstei de 7 ani ramasese. Ar trebui sa aiba minim 9 acum.

Separat de asta insa daca e adevarat cazul Martonze, omul este plecat in alta tara. Si daca ar dori sa ii asigure accesul la copil in fiecare zi nu ar fi posibil. Probabil omul vine de 2 ori pe an si face ce poate atunci.
Da, este ciudat ca un copil de 9 ani inca nu poate pleca cu tatal lui iar scuza ca il asociaza cu executori si politie si asa mai departe este o idee cam rasuflata in opinia mea. Pentru ca mintea umana este facuta sa uite. Sau sa se obisnuiasca cu ce s-a intamplat si evenimentul traumatizant in timp sa nu mai aiba asa mare impact. Faptul ca minorul Martonze nu a putut uita si nici nu s-a obisnuit cu "trauma" de a spune executorului ca nu vrea sa plece la tata poate arata in opinia mea cum ca i se aminteste mereu acest fapt.
Ar fi nevoie de incurajarea mamei si nu doar cu 2 ore inainte sa vina tatal.
Iar asta doar dansa stie daca o face si cum o face.
Cert e ca situatia actuala e inca foarte complicata dupa atata timp spre dauna bietului copil.
Nu cred ca ar trebui sa fie foarte dificil Martonze ca data viitoare cand vine tatal sa motivati copilul sa mearga cu acesta pentru a termina cu toate procesele si toata nebunia.
Daca toata apararea se bazeaza pe faptul ca in 2011 tatal a dres si a facut.......e cam subreda.

When draga, constat ca va continuati activitatea de "tribunal" cu referire la ce trebuie, ce nu trebuie sa faca mama, si mai ales ceea ce greseste ( constanta si nemotivat) mama. Sunteti un izvor nesecat al evidentierii greselilor mamei. Va reamintesc ca legatura copil tata e una personala. Am citit de am orbit intelepciunea despre "prezenta stanjenitoare" a mamei. Acum, cand mama face un pas inapoi, iar nu e bine, ca nu se implica, nu pregateste, nu incurajeaza, nu sustine, nu motiveaza etc. Domnilor, asta ati vrut, asta aveti: sunteti intr-o legatura personala, (program de vizitare au puscariasii, parca asa sustineti) sunteti parinte, (egal cu mama, asa sustineti,nu?) asa ca descurcati-va cu copilul si mai lasati lista cu ce trebuie sa faca mama si completati-o pe cea cu ce trebuie sa faceti dvs.
Logica ne spune, cat si bunul simt, ca atunci cand lucrurile stau in termenii: tu ai o relatie personala cu copilul, pe care eu trebuie sa o sprijin, sarcina principala iti revine tie, caci relatia e a ta si e personala, obligatia mea fiind una complementara si secundara, si anume cea de sprijin. A sprijini nu inseamna a face si a asuma in locul tau, urmand ca eu sa-ti "livrez" copilul, agatandu-l de gatul tau, iubitor si nerabdator, iar tu doar sa-l preiei! Iar daca pe parcursul sederii copilului la tine lucrurile nu merg bine, tot eu sunt de vina ca nu l-am pregatit, nu l-am motivat, nu i-am aratat ca ma bucur, nu l-am sprijinit etc. Mai lasati-o naibii, ca nu tine!

A făcut în 2011, în 2012, în 2013, în 2014, în 2015, în 2017.Aţi greşit calculul, are 8 ani.
Şi psihologii susţin că primii ani ai copilăriei sunt deosebit de importanţi în viaţa minorilor, că trăirile rele timpurii se ancorează structural şi se manifestă bolnăvicios în condiţii de criză.
De aceea, un copil abandonat şi crescut în orfelinat 2 ani nu va niciodată recuperat complet din punct de vedere psihic.
Un copil muşcat de câine la 2 ani va avea aversiune faţă de câini toată viaţa, fără să poată explica fenomenul, fiindcă, aşa cum corect aţi spus, copilul a uitat evenimentul în sine, dar a rămas frica. La fel, copilul care a văzut o armată de oameni intrând în casă să-l ia de lângă mamă, care era unica persoană faţă de care avea ataşament asigurator, în frunte cu "tata", este normal să se teamă de el.
Copilul e om şi are simţuri.Chiar şi un câine simte omul bun , iar pe cel rău îl latră.Cu atât mai mult, copilul simte cine îl iubeşte şi cine sub cuvinte mieroase, maschează doar dorinţa de a face rău mamei copilului. Copilul simte cum , în mod subtil, prin privirea şi glasul părintelui, este respins de acesta, copilul vede dincolo de aparenţe.

Va reamintesc ca legatura copil tata e una personala.

Doamna, nu mie trebuie sa-mi reamintiti asta ci mamelor sau dupa caz bunicelor care isi asteapta fostul sot sau fostul ginere urland " pleaca de aici sobolanule" sau lucruri de genul acesta. Daca dumneavoastra reusiti sa claditi o relatie plina de caldura si respect in urletele celor cu care locuiti, sunteti wonder woman in opinia mea si meritati o medalie. Sunt filmulete pe net postate de tati in care se vede clar cu mamele si bunicile decente sar la gat, tipa urla si agreseaza verbal oameni care au apucat sa deschida gura doar pentru a zice ca au venit sa vada copilul.
Desigur, ma refer la anumite cazuri nu la toate, sa nu facem confuzie.

Acum, cand mama face un pas inapoi, iar nu e bine, ca nu se implica, nu pregateste, nu incurajeaza, nu sustine, nu motiveaza etc.

Mi-a scapat momentul in care mama face un pas inapoi. Cand si unde il face? poate de la expertiza psihologica da, de acolo nu face doar un pas inapoi ci fuge sfaraindu-i calcaiele.

Domnilor, asta ati vrut, asta aveti: sunteti intr-o legatura personala, (program de vizitare au puscariasii, parca asa sustineti)

Ba deloc, cand nu ti se deschide usa sa iti vezi copilul sau ti se deschide si esti injurat, nu esti deloc intr-un program de legatura personala ci intr-o vendeta a unui nebun sau nebune dupa caz, din nou.

asa ca descurcati-va cu copilul si mai lasati lista cu ce trebuie sa faca mama si completati-o pe cea cu ce trebuie sa faceti dvs.

Repet, care copil, ala ascuns?

Logica ne spune, cat si bunul simt, ca atunci cand lucrurile stau in termenii: tu ai o relatie personala cu copilul, pe care eu trebuie sa o sprijin, sarcina principala iti revine tie,

Absolut normal. De aceea faptul ca minorul este montat sa nu doreasca la programul de vizita, este adus dezbracat in frig, fara bagaje, sau si mai bine, nu se deschide usa deloc sau se deschide doar pentru niste injuraturi la adresa nerezidentului, reprezinta un act de maxima ipozrizie sa spui atunci ca sarcina principala revine nerezidentului.
In plus, vorbiti ca si cum rezidentul face o favoare nerezidentului pregatind copilul de vizita. Nu doamna PS, rezidentul face ce e bine pentru copil indiferent de actiunile celuilalt, ca un parinte adevarat. Ca daca nu vorbesti cu copilul ca se apropie plecarea la celalalt asta face din tine un handicapat emotional.

A sprijini nu inseamna a face si a asuma in locul tau, urmand ca eu sa-ti "livrez" copilul, agatandu-l de gatul tau, iubitor si nerabdator, iar tu doar sa-l preiei!

Nu doamna, a spijini poate insemna si lipsa cuvintelor urate la adresa nerezidentului si cine stie, poate unele frumoase, inseamna si a cauta copilul cand este la vizita, inseamna a-l asculta cand povesteste cum a fost acolo, inseamna a-l ruga sa ceara si acordul celuilald cand merge in excursie sau a se consulta si cu nerezidentul in privinta hotararilor referitoare la copil pentru a arata minorului ca inca are doi parinti. Atata timp cat acesta,copilul, vede ca strambi din nas cand auzi numele celuilalt, atata timp cat nu aduci aminte sa il sune si pe taica-su sau cat spui copilului ca nu e nevoie sa trimita tatalui pe whatsapp ce lectii a facut sau intentionat il excluzi de la tot ce inseamna viata minorului, asta numai sprijin nu este ba din contra. Nu e nevoie sa spui clar copilului ca doresti excluderea celuilalt, ii arati suficient de mult prin actiunile tale.

Iar daca pe parcursul sederii copilului la tine lucrurile nu merg bine, tot eu sunt de vina ca nu l-am pregatit, nu l-am motivat, nu i-am aratat ca ma bucur, nu l-am sprijinit etc. Mai lasati-o naibii, ca nu tine!

Depinde de la caz la caz ce inseamna lucrurile nu merg bine. Ca asa nu merg mereu bine nici acasa la rezident. Copilul mai este obraznic, mai ia o nota mica, mai cade si se loveste si are nevoie de cusaturi, mai este trimis in camera lui......
In cazurile prietenului meu lucrurile nu mergeau bine cand isi lua copilul la programul de vizita si cat era acolo mama refuza sa vorbeasca cu copilul. A fost ziua minorului in timpul programului vacantei de vara si mama nu a vrut sa vina. A sunat sotia tatalui sa o convinga sa participe, a fost sunat bunicul matern si toate astea in timp ce minorul plangea si spunea ca mami nu il mai iubeste ca este la tata, ca mereu i-a zis ca daca sta prea mult la tata ea o sa-l uite.
Halal incurajare, este?

cat despre ce nu tine, atata timp cat internetul vuieste de avocati care au incercat sa mituiasca psihologi, atata timp cat youtube-ul e plin de bunicute gingase care injura ca birjarii si sar la bataie cand e vorba sa ajunga tatal langa copil,ce nu tine e ridicatul din umeri al rezidentului si privirea naiva de caprioara ranita...

Ca sa nu existe confuzii, as dori sa precizez ca sunt doar anumite cazuri la care ma refer. Sunt perfect constient ca sunt si alte situatii, multe si alea in care nerezidentul dispare sau isi distruge singur relatia cu copilul sau in care el incearca sa se razbune pe fostul partener/partenera prin copil.

Martonze,

La fel, copilul care a văzut o armată de oameni intrând în casă să-l ia de lângă mamă, care era unica persoană faţă de care avea ataşament asigurator, în frunte cu "tata", este normal să se teamă de el.

Nu a fost o armata de oameni care a venit sa il ia ci ca sa il intrebe daca doreste sa vina. E o diferenta uriasa, cea de la trauma la normalitate.
Insa v-ati exprimat corect, copilul stia cel mai probabil ca o sa fie luat chiar impotriva dorintei lui. In contextul pe care l-ati spus si pe care cel mai probabil l-ati si comunicat copilului, trauma lui nu mai este nici o surpriza.

Cu atât mai mult, copilul simte cine îl iubeşte şi cine sub cuvinte mieroase, maschează doar dorinţa de a face rău mamei copilului

Doamna va bazati prea mult pe ce simte copilul. Ca pe principiul asta in lume au fost mii de copii care au plecat cu violatori, pedofili, etc doar pentru ca le-au vorbit frumos sau au zis ca le dau niste bomboane. Ce sa inteleg de aici? Doar ca nu mereu ci de fapt foaaarte des, ce simte copilul poate fi gresit.

Copilul simte cum , în mod subtil, prin privirea şi glasul părintelui, este respins de acesta, copilul vede dincolo de aparenţe.

Doamna, in curand copilul o sa vada si numerele la Loto. Va rog mult sa ma anuntati cand se va intampla.
Fara gluma acum, mi se pare ca va eschivati cam mult de la datoria de parinte asteptandu-va ca minorul sa simta, sa vada si sa discearna lucruri pe care conform varstei si lipsei de experienta nu are cum sa o faca

Martonze a scris:

Stimată doamnă avocat, sunt pe site din 2011. Eu vorbeam de nişte antecedente în viaţa copilului, care au avut loc la vârsta de 3 ani ai acestuia, în condiţiile în care, până la acea vârstă, copilul l-a văzut pe tata de câteva ori - vedeţi postările mele din 2012.
[...] Nu cred că este cazul la analiza discernământului în cazul unui copil normal, care nu este infractor şi care are o viaţă socială normală; în ce priveşte comisia de la INML-tot un psiholog face parte din comisie. Întrebare: cu ce este mai competent psihologul XY de la INML decât psihologul ZW de la DGASPC sau Autoritatea Tutelară sau decât psihologul XZ care funcţionează în cabinet privat? Au diplomele altă culoare? Sunt teste diferite? Au alte manuale de diagnostic?
Şi "experţii psihologi judiciari" tot expertize psihologice au făcut până deunăzi, probabil mai şi fac, mai mult, aceştia erau desemnaţi de instanţe. De unde a apărut revelaţia asta, că numai INML-ul poate executa expertizele astea psihologice?
Cel puţin în provincie, acum, cu trimiterea la expertize, am înţeles că se va forma o comisie dintr-un medic de psihiatrie infantilă şi un psiholog, cu colaborare. Atunci, despre ce vorbim?
Copilul merge în excursii, evident, cu clasa, merge la prieteni unde stă ore în şir fără mama , merge cu bunicii, cu unchiul, este un copil absolut normal.Dar pe aceştia îi vede şi simte zilnic sau foarte des, pe când imaginea tatălui se asociază cu Poliţia, cu martorii, cu forţa odată la 6 luni, la 1 an, 2 ani...în preajma termenelor de proces.

Doamna, v-am intrebat cati ani are copilul, nu de cand sunteti pe sait. Ce faceti dv. e una, copilul e alta.
Eu am crezut ca discutam despre o expertiza INML actuala, nu despre expertiza unor antecedente. Oricum, daca doriti o opinie astept raspunsuri la intrebari, nu pot reciti posturi din 2012. Nu ca nu vreau, nu am timp. ramane la latitudinea dv. daca doriti sa vedeti un alt punct de vedere din prisma copilului si al modului cum vede legea drepturile sale.
In privinta expertizei facute de doua institutii diferite, ea difera dupa cum difera standardele carora se supune fiecare institutie difera. Standarde si proceduri.
In cunostinta mea, nu exista experti judiciari in domeniul psihologiei si psihiatriei in lista ministerului, acestea fiind asigurate de IML. In general o comisie expertizeaza persoana, exista specialitati psihiatrice sau psihologice sau combinate de medici specialisti ori primari, in functie de situatie. De regula, aceste expertize se axeaza pe discernamant si analizeaza motivul sau motivatia unei actiuni/inactiuni a pacientului, analiza fiind extrem de complexa, cu factori biologici, psihologici, patologici, dupa caz.
Pentru ca din comisie face parte un medic legist, expertiza se supune unor standarde de calitate europene extrem de stricte. Sunt domenii in care niciun alt institut din tara nu are standarde atat de ridicate.
Pe saitul INML gasiti detaliate rapoarte despre procedurile lor, despre standardele si legile carora se supun, ce si cum se analizeaza etc.
Celelalte experize asa-numite judiciare au valoare de acte in instanta, fara a avea standardele unei expertize, cadrul in care se desfasoara acestea nefiind unul al unei expertize judiciare. Instantele care au ordonat expertize judiciare a fi efectuate de catre experti neacreditati de minister nu au decis corect in opinia mea.
In privinta psihologiei si vechiului sistem roman de educatie, consider ca acesta este si a fost prost gestionat, ca si atunci si acum oamenii ies de pe bancile scolii cu unele cunostinte teoretice si atat, ca si atunci si acum pregatirea profesionala continua este insuficienta.
De aceea culoarea diplomei nu conteaza, stasurile si procedurile conteaza; acolo unde ele sunt stricte si oamenii sunt strict monitorizati, pregatiti, analizati si calitatea muncii lor e mai buna.
Compararea a doua expertie in doua dosare diferite nu are rost, una e acum 2 ani, alta e acum.
In privinta discernamantului, exact despre asta e vorba, despre analiza acestuia, asa spune legea. Pana si judele tot asta incearca sa aprecieze in urma ascultarii copilului, nu altceva. Si da, asta la copii normali.
Nu inteleg de ce a trebuit sa precizati ca este vorba despre un copil normal, nimeni nu a presupus altceva. Tocma de aceea pare ciudat sa isi renege un parinte, acolo se intampla ceva, un abuz de undeva si trebuie vazut de unde. In mod normal, capacitatea de iertare a unui copil e imensa, dacaa asta nu functioneaza asa, ceva e anormal. dar dv. spuneti ca e un copil normal, nu stiu de ce varsta, prin urmare sunt convinsa ca va merge si isi va vedea tatal.
Daca doriti program personalizat, faceti din asta obiectiv de expertiza ori propuneti unul, ca nu e capat de lume. Sau, mai bine, in timpul dosarelor, incepeti un program timid ca sa obisnuiti copilul cum vreti dv. in timpul lui.