Am fost în concediu medical când s-au semnat actele adiționale la contractele de muncă. Este, sau nu, obligat angajatorul să-mi modifice și mie salariul?
Buna ziua,
lucrez intr-un spital si din luna noiembrie 2017 m-am imbolnavit si sunt in concediu medical , iar pana la aceasta data nici nu am fost chemata la unitate si nici nu mi-a fost trimis pentru semnare actul aditional la CM . Am o problema cu managerul spitalului si cred ca vrea sa-mi diminuze salariul aplicand noile cote de impozitare la vechiul salariu. Ce pot sa fac ? Va multumesc
Ma gandesc sa fac o sesizare la ITM, oricum e de durata, ( ca la MS nu sunt sanse , corb la corb nu-si scoate ochii )iar eu o sa stau fara salariu. Vor spune ca am fost in concediu medical , deci nu am fost prezenra la serviciu si nu aveam cum sa semnez actul aditional.
Legea prevede incheierea actului aditional inainte de 01.01.2018 , daca erati in concediu medicala, atunci semnarea lui se poate face la revenirea din concediu medical.