Potrivit prev. art. 1065 alin. (3) Instanţele române sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavând sediul principal în România, când acest sediu secundar este situat în România la data introducerii cererii.
Poate fi 1 interpretare mai exotica... dar, de vreme ce statul strain are ambasada in Romania, aceasta ambasada poate constitui 'sediu secundar' (sediul principal fiind la guvernul tarii respective), Caz in care pot chema in judecata alt stat in fata instantelor romanesti... intemeindu-ma pe art. 1065 alin. (3)?
Si in cauza Brumarescu statul roman s-a aparat ca petentul putea reintroduce actiunea in revendicare, odata cu schimbarea jurisprudentei Inaltei Curti.
Insa CEDO a gasit excesiv de oneros sa i se pretinda petentului sa antameze aceeasi procedura a doua oara.
IN FATA PROPRIILOR INSTANTE NATIONALE, in fata carora mai urmase un ciclu procesual.
Este evident ca si in cazul de fata ar fi mult mai oneros de solicitat sa introduc actiunea in fata instantelor slovene.
Vi se pare neconvingateur ca nu avea rost sa sesizez instantele din Slovenia, pt ca nu puteau indeparta legea contraventionala ce le dadea politistilor dreptul sa retina actele??
Atunci bine ati facut ca mi-ati indicat ca nu puteam beneficia de asistenta judiciara gratuita din partea statului roman... pt ca CEDO a stabilit, in speta Airey c Irlandei 9oct79, ca nu dispune de un recurs efectiv persoana care nu poate recurge, datorita lipsei de resurse materiale, la serviciile unui avocat, iar legea nationala nu reglementa asistenta judiciara gratuita.
Bine am facut citind cu atentie vol. 2 Barsan :)
Argumentele mele sunt necovingatoare pt dvs... din ratiuni ce nu tin de calitatea argumentelor, ci de subiectivitatea dvs.... precum si in cazul judecatorilor, aveti oroare sa imi dati dreptate!!
Va apreciez neconditionat comentariile... insa va rog sa raspundeti la ce am intrebat :)
Am mancat in India paine din orez (dosa)!
Si, ca sa va aplic si lovitura fatala... CEDO a stabilit, in cauza Kuijk c. Grecia, 14986/90, 3iul91 ca autoritatile i-au adus petentei la cunostinta in limba greaca demersurile ce puteau constitui recursuri, si, neputand lua contact cu un avocat, nu au fost accesibile.