cand se poate dispune renuntarea la UP?

Pai daca luati cerintele stipulate in respectivul articol de procedura la analizat, o sa descoperiti ca ele se circumscriu in mare parte continutului constitutiv al infractiunii prin laturile sale, obiectiva si subiectiva, completate cu o apreciere (subiectiva, desi trebuie motivata) lasata de lege la dispozitia procurorului in virtutea principiului oportunitatii, dupa cum am mai afirmat in primele mesaje, or chiar si numai latura obiectiva prin elementul sau material ne duce de fapt la incadrarea juridica, ca sa nu mai spun si despre mobil si scop (care este mentionat si el expres). Desigur, modul cum sunt imbinate elementele de mai sus, chiar cu necesitatea unei motivari in fapt si drept, este tot o forma de imperium lasat la dispozitia magistratului (adica a procurorului). Fireste ca in ultima instanta factorul uman este cel care procedeaza intr-o directie sau alta, pentru ca daca ar fi sa ne luam (si daca ar fi posibil) doar dupa litera exhaustiva a legii (care nu este absoluta nici in penal, chiar daca asa ar fi de dorit) atunci justitia ar putea fi facuta de computere (introducand date si rezultand solutia). Or asa ceva nu poate fi acceptat (deocamdata).

Eu sunt de acord cu tot ce ziceti... mai putin cu concluzia ca nu e plauzibil sa renunte la UP pt ultraj judiciar.
Nu imi pare ca decurge. din toate criteriile ca implauzibila aplicarea 318 pt ultraj judiciar.
Dupa decurgerea discutiei imi pare ca dvs. tindeti sa excludeti de plano renuntarea la ultraj judiciar... corespunzator unei prejudecati a magistratilor, si nu factorilor obiectivi prev. lege.
Adica nu ca asta ar fi opinia dvs asupra interpretarii legii... ci ca imi relatati despre realitatea concreta, in care legea nu se aplica corespunzator!
Altfel mi-ati indica concret, ce anume din conţinutul faptei, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi împrejurările concrete de săvârşire... fac incompatibil ultrajul judiciar cu renuntarea la UP.
Care sunt urmările produse care vadesc interesul public? etc.

Cred ca puteti raspunde doar - calitatea subiectului activ si efectul de impiedicare a infaptuirii justitiei.
In privinta consecintei... nu subzista, pt ca magistratul amenintat s-a abtinut si a fost inlocuit in complet de alt magistrat, care va solutiona cauza. Deci nu a fost efectiv impiedicata infaptuirea justitiei.
In privinta calitatii de magistrat a subiectului pasiv... aceasta nu poate de plano exclude ultrajul judiciar de la 318. Legiuitorul tine cont de calitatea de magistrat prin aceea ca majoreaza limitele pedepsei.
Or nu le majoreaza intr-atat incat sa depaseasca 7 ani, prin urmare nu vad cum nici calitatea subiectului pasiv impiedica renuntarea la UP.

In cazul infractiunii de ultraj judiciar subiectul pasiv principal este statul, nu magistratul, asa incat este o diferenta fata de, spre exemplu, infractiunea simpla de amenintare unde subiectul pasiv este persoana fizica lezata sau fata de, spre exemplu, infractiunea de furt, unde la fel, subiectul pasiv este persoana fizica sau juridica, etc. Pe de alta parte, din incadrarea juridica a faptei decurge un alt element important si anume obiectul juridic al infractiunii, iar in cazul infractiunii de ultraj judiciar exista un obiect juridic special principal care se refera in primul rand la infaptuirea justitiei si respectul datorat magistratilor, avocatilor, etc si abia in plan secundar vizeaza relatiile sociale privind viata /libertatea /integritatea persoanelor respective. Desi in teorie s-ar putea afirma ca obiectul juridic al tuturor infractiunilor are aceeasi importanta, in fapt exista o ierarhie, si dupa cum bine se stie, in aceasta ierarhie relatiile sociale referitoare la infaptuirea justitiei cantaresc destul de greu.

In continuare sunt integral de acord. Insa nu schimba cu nimic ca statul este de fapt subiectul pasiv principal... atata vreme cat legiuitorul a tinut deja cont de calitatea statului ca subiect pasiv principal cand a impus limitele pedepselor!

Imi pare ca mergeti in directia ultimei teze: ca urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii reclama interesul public ?
In acest caz:
1. Chiar daca o posibila urmare (impiedicarea infaptuirii justitiei) ar reclama interesul public in sanctionarea penala a faptei...
Atunci procurorul poate oricum tine cont de toate celelalte criterii (mijloacele, scopul, persoana faptuitorului etc)... si poate totusi dispune renuntarea la UP daca sunt indeplinite o parte dintre acestea, chiar daca nu sunt indeplinite toate.
Legiuitorul nu impune indeplinirea cumulativa a criteriilor, ci doar ca acestea sa fie avute in vedere.

2. Pe de alta parte, se impune ca procurorul sa tina cont de imprejurarea ca efectiv nu s-a impiedicat infaptuirea justitiei, intrucat magistratul s-a abtinut si a fost inlocuit de altul, asadar fara vreo lezare a infaptuirii justitiei.
Si, chiar si in ipoteza ca interesul public ar fi reclamat de posibilitatea teoretica de a impiedica infaptuirea justitiei... tot in plan teoretic acest lucru este imposibil intrucat oricum avea obligatia sa se abtina, si, inlocuit fiind... nu s-a mai lezat infaptuirea justitiei.

Eu nu merg in nicio directie sau teza prestabilita, insa parerea mea (sincera) este ca nu se va dispune renuntarea la urmarirea penala, pentru considerente teoretice pe care le-am tot expus mai sus (si nu numai). Spun doar teoretice pentru ca ce anume conteaza de fapt, se afla numai la dosar. Eu v-am expus varianta cea mai nefavorabila dvs, pentru ca in fond asta va intereseaza, caci daca as fi spus, da, dormiti linistit, se va dispune ori trebuie sa se dispuna renuntarea la urmarirea penala, nu v-ar fi ajutat cu nimic (o liniste aparenta si efemera). In alta ordine de idei, indiferent de circumstante, institutia renuntarii la UP este o facultate acordata procurorului, nu o obligatie. Desigur, trebuie motivata, dar tot o facultate ramane. Acolo unde o sa gasiti in cod "poate sa ...", poate fi ..., poate face ..., inseamna ca nu incumba o obligatie. (si, ce zice textul de lege? "procurorul poate renunța la urmărirea penală când ..." si textul îi impune niste conditii, numai atunci cand vrea sa renunte la UP). Vorbim de obligatie doar atunci cand aceasta este stipulata expres in textul de lege (prin sintagme de tipul: "este obligat(a) ...", "trebuie sa ...", etc). Ce vreau sa scot in evidenta cu cele de mai sus? Oricum o intoarcem noi aici, pe toate fetele, orice argumente evidente sau fortate gasim, orice filosofie (de drept sau de viata) dezbatem, nu aveti la indemana un instrument juridic prin care sa solicitati legal si apoi sa obtineti o renuntare la urmarirea penala. Pe dvs insa, nu va impiedica nimic sa faceti orice cerere ce tine de solutionarea laturii penale a cauzei (in fond, poate fi un gen de preambul pentru o eventuala solutionare a cauzei).