Autoritate părintească exercitată în comun. Își poate schimba domiciliul părintele rezident - mama - fără acordul tatălui?

@PS nu v-ati saturat sa tot scrieti ineptiile cu dam copilul cu capul de pereti pana vrea? Depinde de ce nu vrea copilul, a fost abuzat, batut de tata sa nu vrea? Sau a fost mama cea care a tinut copilul departe ani de zile ca mai apoi sa zica ca nu pleaca copilul pentru ca tatal este un strain si nu are sentimente pentru tata? Daca este abuz din partea unui parinte sau altul, un psiholog isi va da seama. Normalitatea este ca un copil sa aiba legaturi normale cu ambii parinti.

when, deoarece sustineti o absurditate, vad ca ocoliti raspunsul la intrebarea mea: daca intr-un an par, in care Pastele se petrece de copil cu rezidentul, Pastele coincide cu 1-ul wk end, in care are nerezidentul program, unei isi petrece copilul Pastele?

Evident ca se petrece Pastele cu rezidentul si 2 week-end-uri imediar dupa este cu nerezidentul. Primul week-end ca sa recupereze ce a pierdut cu Pastele si al doilea pentru ca era program de vizita.

În toate discuţiile purtate, în interesul copilului, singurul de care nu se vorbeşte este tocmai copilul.
Fiecare situaţie e deosebită. Copilul se simte bine la părintele la care nu locuieşte? Păi să stea cât doreşte şi cât e dispus respectivul să se ocupe de el, programul stabilit de instanţă nici nu mai contează!

Un punct de vedere foarte pertinent insa, sunt niste mici probleme care pot sa apara pe parcurs.
Trebuie facuta distinctia clara intre motivele pentru care copilul nu se poate simti bine. Iar aici vad 2 categorii:
1. nu se simte bine pentru ca este abuzat la nerezident sau pentru ca acesta nu are cea mai potrivita abordare cu el si il indeparteaza in perioada in care ar trebui sa si-l apropie.
2. nu se simte bine la rezident pentru ca acesta il pune sa isi faca teme, nu ii canta in struna, nu ii indeplineste mereu toate dorintele si nu poate fi manipulat si atunci copilul prefera sa stea pe tableta la rezident decat pe carte la nerezident.

Dupa divort exista multe resentimente si oamenii nu judeca foarte bine lunile ce urmeaza. Dureaza timp de ambele parti sa te obisnuiesti cu noua situatie. Din acest motiv e bine sa existe ceva foarte clar stabilit, ca o parghie care ajuta cei doi parinti in vremuri grele sa nu se departeze de la scopul lor final .
De asemenea, cred ca un program e bine de stabilit pentru ca, precum observam pe acest forum nu toti parintii sunt de buna credinta. Ce s-ar intampla daca nu ar exista nimic stabilit si copilul ar putea locui oriunde ar dori? Pai in momentul in care mama nu ii cumpara playstation se muta la tata, ca acesta i-a promis una. Cand il cearta tatal de notele mici se muta la mama, ca ea nu il cearta. Ideea este ca cei doi sa reuseasca in timp sa fie o echipa ( in varianta ideala) or asta nu se poate intampla daca din start ii pui sa concureze unul impotriva celuilalt.
Parerea copilului (desigur, ma refer la cazurile normale) nu ar trebui sa fie decisiva decat in masura varstei si a maturitatii lui. Pentru ca daca asta devine lege, atunci cum il mai trimiti la scoala sau la doctor sau cum il mai pui sa se culce la 9 cand el tocmai ce a realizat ca ceva mai mult decat dorinta lui nu exista iar tu trebuie sa-l asculti orbeste, iar el vrea sa stea pana pica lat sa se joace si a doua zi sa nu mearga la scoala.
Ca adulti facem si lucruri care nu ne plac. Nu dorim neaparat sa mergem la servici sau sa facem un anumit proiect sau sa facem curat si altele. Viata de fapt e compusa din multe lucruri pe care nu le facem ca ne plac sau ca le dorim. Cum credeti ca un copil crescut ca poate face orice vrea si oricand vrea, dupa 18 ani devine brusc un adult functional si responsabil?
Deci, sunt in proportie de 90% sa zicem de acord cu Martonze insa cu precizarea ca in ce a zis ea e bine sa fie niste limite clar stabilite pentru toata lumea.

When, doi oameni s-au despărţit pentru că nu au găsit cale de înţelegere. Este puţin probabil ca după despărţire, să devină o echipă, indiferent în ce problemă. Tocmai de aici decurg şi viitoarele neînţelegeri. În familie, când părinţii se înţeleg, unul cedează , pentru păstrarea autorităţii celuilalt, ceea ce nu se întâmplă la părinţii despărţiţi.
Oricum am judeca, un copil din familie monoparentală este frustrat, chiar dacă petrece weekendul 1 şi 3 cu părintele cu care nu locuieşte, am constatat eu însămi treaba asta, copilul vede la grădi şi la şcoală că vin după colegi şi tătici, şi mămici, şi bunici, şi vrea şi el, dar nu pe cel biologic, care l-a supărat, ci un tată "adevărat", adevărat înseamnă unul care să fie cu el ziua şi noaptea, să-l ia de la grădi, să-l poarte pe umeri, etc.Am văzut fetiţă în vacanţă la mare cu tata, numai cu tata, era vizibil că fetiţa era stingheră - în general, la mare sunt copii cu mama şi cu tata... deci aceeaşi situaţie mai sus descrisă.
Nu este adevărat că de frica temelor refuză un copil să petreacă timp la domiciliul celuilalt, cred că aţi fost în situaţia în care aţi simţit disconfort în anumite locuri sau în prezenţa anumitor persoane.Copilul meu adoră învăţătoarea, deşi l-a ţinut un semestru întreg în banca măgarilor, tremură după bunicul care e singurul care îl pune la punct, care îi interzice telefonul sau tableta.

Nu este adevîărat că de frica temelor refuză un copil să petreacă tump la domiciliul celuilalt, cred că aţi fost în situaţia în care aţi simţit disconfort în anumite locuri sau în prezenţa anumitor persoane.Copilul meu adoră învăţătoarea, deşi l-a ţinut un semestru întreg în banca măgarilor, tremură după bunicul care e singurul care îl pune la punct, care îi interzice telefonul sau tableta.

Sunt convins ca aveti dreptate insa reusit in egala masura va si inselati foarte mult. Pentru ca desi sunt convins ca nu mintit cu nimic, va atrag atentia ca in egala masura copii sunt foarte diferiti. Copilul dumneavoastra isi iubeste invatatoarea, alti 1000 nu. Copilul dumneavoastra isi adora bunicul sever alte mii insa nu. Copilul dumneavoastra nu se poate uita la broccoli pe cand multi il mananca fara probleme. Nu se poate generaliza sau anticipa de ce un copil vrea/sau nu vrea ceva sau sa te astepti de la el sa aiba maturitatea necesara anumitor decizii.
Cel putin al meu ar manca daca l-as lasa ursuleti Haribo pana ar lesina. Daca as divorta maine si sotia i-ar permite acces nelimitat la ei, va garantez ca in prima faza ar ajunge tentat sa stea acolo, la ea, iar atunci eu ar trebui sa plusez cu altceva. Si atunci unde tragem linie? ca tocmai, e adevarat ce spuneti, oamenii divorteaza ca nu s-au inteles. Nu inseamna asta oare ca un program bine stabilit de o parte neutra elimina problemele? Sau ideea este sa trimitem adulti in fata copilului si el sa judece? Curata dovada de esec parental as zice.

dar nu pe cel biologic, care l-a supărat, ci un tată "adevărat", adevărat înseamnă unul care să fie cu el ziua şi noaptea, să-l ia de la grădi, să-l poarte pe umeri, etc.

Aici nu mi-e clar daca va referiti la cazul propriu sau vorbiti la modul general ca sa va pot da un raspuns pertinent.

when draga, asta e raspunsul standard promovat de celebra asociatie.

Pentru ca daca asta devine lege, atunci cum il mai trimiti la scoala sau la doctor sau cum il mai pui sa se culce la 9 cand el tocmai ce a realizat ca ceva mai mult decat dorinta lui nu exista iar tu trebuie sa-l asculti orbeste, iar el vrea sa stea pana pica lat sa se joace si a doua zi sa nu mearga la scoala.

In viata exista obligatii si sentimente. Trebuie sa mergem la scoala, dar nu trebuie sa-i iubim pe Gigi sau pe Maricica. Zic ca n-ar fi greu!
Nu faceti diferenta intre sentimente si obligatii? Trist, zau asa.
Pai atunci de ce sa mai permitem divortul? Oare nu suntem cu totii de acord ca unui copil cel mai bine ii e in familie, cu ambii parinti? Eu zic sa continuam casnicia pe principiul asta. Adica, asa cum inveti la matematica desi nu-ti place, asa cum te scoli devreme cand mergi la slujba, desi nici asta nu-ti place, desi mergi la doctor, unde nu doar ca nu-ti place, dar chiar ti-e frica, si toate astea le faci pentru ca trebuie si pentru ca

Viata de fapt e compusa din multe lucruri pe care nu le facem ca ne plac sau ca le dorim.

de ce sa n-am include in aceasta lista si obligatia de-a ramane in casnicie, adica interdictia divortului?
Adica e mai simplu sa-i impunem copilului sa mearga la tata, decat sa ne impunem noua sa ramanem intr-o casnicie, in care, de exemplu, nu-l mai iubim pe celalalt, nu?
Ce dragut! Ce dragut sunt intotdeauna 20 la fundu' altuia! Cata ipocrizie!
Adica noi, ca adulti, avem dreptul la sentimente, copiii, in interesul lor superior, nu! Minunat.
Si ca cireasa de pe tort sa fie rotunda si rosie, inteleg ca multi tati s-ar bucura ca copilul lor sa plece cu ei, asa cum ar pleca stomatolog. Minunat!
ps: exista si barbati care se "bucura" ca au o femeie, chiar daca "o au" cu cutitul la gat. Probabil ca acestia se cred mari barbati, pe cat de mari tati se cred ceilalalti!