Copil luat cu forța de tata în cadrul programului de vizită. Cum se poate rezolva?

Dar părinte este cel care e permanent cu copilul, zi şi noapte, care ascultă copilul ce i-a spus Gigel şi cum l-a păcălit pe Costel, care îl verifică zilnic dacă şi-a făcut temele, dacă s-a spălat pe mâini înainte de masă şi pe dinţi înainte de culcare, care e prezent când îl doare urechea şi-i dă un pahar cu apă când îi este sete copilului şi multe altele.

Parinte este si cel care din banii lui intretine copilul, care suna si verifica temele, care tine legatura cu scoala, merge la sedinte, plateste fondul clasei, activitatii extraoptionale, excursii, dentist si altele. Grija nu se termina pentru ca nu mai este langa tine iar in jurul meu am toate categoriile de divortati.
Am un prieten care are custodie comuna fizica si cumva se intelege mai bine cu fosta acum si fata este fericita si are relatii extraordinare cu amandoi parintii. Am prieteni care considera ca sunt tati daca suna la luna sa vada ce face copilul si il scot la un film si gata si am si prieten care este parinte alienat care pana sa innebuneasca mama de tot si sa ii spuna copilului ca daca mai merge la tata nu il mai iubeste s-a ocupat el de copil si bunica materna, nu mama. Ea habar nu avea ca la 11 ani copilul nu poate sa tina stiloul bine in mana sau ca la 5 ani are nevoie de logoped. Nu ea a fost, era in vizita, seara acasa copilul sa nu o deranjeze ca e obosita. Si probabil de persoanele ca dumneavoastra e considerata parintele activ in viata copilului si tatal cel de week-end chiar daca atunci cand ajungea si ea la doctor tatal stia ce tratament ii functioneaza, istoric medical si asa mai departe.
Asa ca nu sunt de acord cu dumneavoastra. In anumite cazuri si situatii, evident. Insa un parinte implicat, daca e lasat de celalalt pastreaza legatura zilnica cu copilul si nu e mai putin parinte.
Locuitul in casa cu copilul nu este o certitudine a faptului ca adultul alaturi de care locuieste e si un parinte bun sau un parinte implicat. Ca de la 6-7 ani isi ia apa si de mancare singur iar rezidentul poate sta la taclale si pe instagram. Cum desigur poate sa verifice teme, sa stearga muci, sa duca copilul in parc si sa alerge la cumparaturi.
Asa ca nu as generaliza cum mi s-a parut ca ati facut dumneavoastra.
Pentru ca pentru parintele care nu are copilul este de zeci de ori mai greu si mai dificil. Din nou, cu mentiunea ca nu se aplica la toate cazurile.

Parinte este si cel care din banii lui intretine copilul, care suna si verifica temele, care tine legatura cu scoala, merge la sedinte, plateste fondul clasei, activitatii extraoptionale, excursii, dentist si altele. Grija nu se termina pentru ca nu mai este langa tine

Îmi pare rău că o stimată d-nă avocat care, în general, este în consens cu ideile dvs. nu mai prea frecventează site-ul, dar îmi permit să reproduc (din amintiri) părerea dumneaei:
-Pentru un copil, relaţiile personale cu părinţii sunt mai importante decât orice alte aspecte; copilul nu este interesat de partea materială, ci de iubirea părintească-
după cum sună refrenul de mai jos:
"Banii nu aduc fericirea
Mult mai de preţ e iubirea"

Mai ales cand "iubirea" e in limita a 2-300 de lei pensie, sau rodul unor venituri ascunse fraudulos. Atunci abia se revarsa iubirea, precum la circarul care dupa ce s-a dat singur in judecata ca sa "mareasca" pensia alimentara, plateste copilului o pensie in suma de 1/2 din cat primeste copilul bursa de merit si se caina pe toate gardurile ca fata e alienata.
Teza cu "iubirea" de pe canapea e foarte la moda. Iubim, iubim si iarasi iubim, ne cocsam de iubire, dar cand trecem la lucruri concrete nici o cutie de lapte si un pachet de biscuiti pe zi nu platim copilului, adica nici cat statul in programul cornul si laptele, caci 300 de lei pe luna, adica 10 lei pe zi nu acopera o cutie de lapte si un pachet de biscuiti, ce sa mai vorbim se de alocatia de 80 de lei, si astfel de impotenti si de rebuturi sociale se pretind "tatici"!

-Pentru un copil, relaţiile personale cu părinţii sunt mai importante decât orice alte aspecte; copilul nu este interesat de partea materială, ci de iubirea părintească-

Un lucru care nu trebuie uitat de altfel niciodata.
Relatiile personale cu parintele cu care copilul nu locuieste activ se realizeaza atunci cand il ia de la scoala sa il duca la scrima, in vacante si in week-end-urile in care se desfasoara programul de vizita. Pentru ca ce nu este subliniat in citatul dumneavoastra este faptul ca e vorba de timp calitativ.
Daca doar stai pe canapea si copilul se joaca in curtea blocului nu se pune ca ati avut prea multe legaturi in orele respective.
Doamna PS, dumneavoastra vorbiti de niste cazuri, eu de altele.

Pentru un copil, relaţiile personale cu părinţii sunt mai importante decât orice alte aspecte; copilul nu este interesat de partea materială, ci de iubirea părintească-

Reiau acelasi citat si observ, dubla masura, anume:
Citatul pune pe primul loc si in exclusivitate opinia si nevoia copilului in raport de relatia cu celalalt parinte. "...nu e interesat de partea materiala, ci de iubirea parinteasca".
Interesant! Daca copilul "e interesat de iubire", atunci nu mai punem problema lipsei de discernamant a minorului. Sentimentele minorului sunt de luat in seama si justificate.
Daca in schimb minorul nu vrea cu nerezidentul si "nu e interesat" de iubirea acestuia, ehe, aici se schimba treaba si invocam lipsa de discernamant a minorului, care trebuie sa plece cu nerezidentul, asa cum trebuie sa plece la scoala sau sa mearga la doctor.
Dincolo de faptul ca sentimente, asa cum am mai spus, n-au nicio legatura cu discernamantul, observam ca iubirea si nevoia de iubire a minorului sunt de luat in seama atunci cand ele ne pot sustine teoriile, si de ignorat, cand ele contravin. Dragut!
In al doilea rand, citatul recunoaste judecata valorica a minorului, altfel contrazisa permanent prin teorii de tipul "si ce, daca nu vrea sa plece la scoala, il lasi sa nu mearga?" In cazul prezent, judecata valorica a minorului ignora capitolul financiar in favoarea exclusiva a celui sentimental. Il vom lasa sa creasca asa? Iii vom spune ca trebuie sa invete sa faca o facultate si sa aiba un job bun, sau il vom creste spunandu-i ca poate ramane pe canapeaua lui mama, pana la adanci batraneti, caci e interesat de iubire, nu de finante?
Ma intreb, cam catora dintre noi nu ni s-a spus, sau cati dintre noi n-am auzit in jurul nostru, la varsta primei tinereti "cum sa va casatoriti acum, din ce o sa traiti, sunteti ambii studenti?" si cand noi sau prietenii nostri, insistam in varianta sa fim impreuna cu persoana iubita, chiar daca am manca paine cu ceapa, cei din jur ne socoteau inconstienti pentru ca valorizam relatia exclusiv sentimental si ignoram ca "dragostea trece prin burta". Iata ca iarasi folosim argumentul iubirii cand vrem si daca vrem. Oare studentii, din exemplu meu, nu aveau discernamant?
Nu in ultimul rand, citatul pacatuieste prin aceea ca evalueaza oportunitatea relatiei DOAR prin ochii copilului si o mai face si prost, caci:
1. daca copilul nu pune pret pe lipsurile financiare, nefiind constient de costurile de viata, si aici intr-adevar e nevoie de discernamant, caci nu te poti astepta ca la 10 ani un copil sa realizeze si sa tina socoteala la cat costa intretinerea la bloc, rechizitele, benzina, lectia de judo etc, nerezidentul in schimb le constientizeaza si le ignora, in baza ca plateste rezidentul, adica "alienatorul" sau "abuzatorul".
2. in fapt insa, copilul nu e atat de "neinteresat" de partea financiara pe cat se afirma in citat. Copilul e intr-adevar neinteresat de costul facturilor, dar e foarte interesat de ce isi doreste, si isi doreste lucruri, nu valori spirituale. si isi mai doreste si intamplari, pe langa lucruri, precum: o tabara, o tableta, un curs (vreau la tenis, la piscina), o haina, o pereche de adidasi, o bicicleta etc, deci iata ca dezinteresul lui financiar nu e real. Sigur insa, ca daca vrem sa operam vechea "diviziune a muncii" in sensul ca rezidentul plateste, iar nerezidentul viziteaza, atunci citatul poate parea corect.
Asa ca, cel putin dupa parerea mea, cresterea unui copil are foarte putin de a face cu abstractiuni si foarte mult cu chestiuni materiale, concrete. E foarte sanatoasa si necesara dragostea parinteasca, dar nu tine nici de rechizite, nici de foame! Iar daca ambii parinti se declara "responsabili" cu iubirea si rezidentul pune si el o suma egala de bani cu cea platita de nerezident, de exemplu 2-300 sau 4-500 de lei, cand se termina banii, din ce manaca copilul? din dragoste?