Vorbim de un copil de 2 ani, ce inseamna ca il ia cu forta? Ori mama nu vrea sa il dea ori il ia plangand, adica exact asa cum il lasi la gradinita sau il duci la doctor.
Din nou trebuie detaliat ce inseamna " il ia cu forta"
Aveti dreptate when, ca de altfel in cea mai parte a intregii dvs postari.
Ziceti ca e vorba despre un copil de 2 ani, eu n-am retinut mentiunea referitoare la varsta, dar probabil asa e.
Sa stiti insa ca si daca are doar 2 ani copilul are sentimente, chiar daca are sub 1 metru inaltime! Se bucura, surade, rade, se bosumfla, plange, se da "cu fundul de pamant", vrea, nu vrea etc.
Nu putem sa le ignoram doar pentru ca, mic fiind, il putem lua pe sus! Forta nu garanteaza reusita, ci doar deplasarea copilului.
asa cum il lasi la gradinita sau il duci la doctor
Comparatie FARA legatura cu situatia despre care vorbim. Intre doctor si copil nu trebuie sa existe relatie de atasament! Mersul la doctor e o obligatie, relatia interumana e un drept!
Veti raspunde ca in schim intre educatoare/invataoare si copil ar trebui sa existe relatie de atasamet. Si eu as zice ca da. Si tousi tarile de la care am copiat aceasta legislatie imbecila schimba anual si componenta claselor de elevi si profesorul de la clasa. Ei zic ca in scopul invatarii copilului sa se adapteze la situatii noi.
Copilul nu merge de la 2 ani la gradinita, ci de la 3. Exista crese, ce-i drept. Orice medic, orice psiholog va va explica ca sub varsta de 3 ani copiii nici nu stiu sa se joace cu alti copii, pentru ca nu8 inteleg inca relatia de colaborare. Cel mult "se cearta" si/sau "se infrunta", punctual, cu alti copii, dar nu colaboreaza. Sistemul lui imunitar de asemenea nu e suficient de puternic sub 3 ani, si dus in colectivitate la 2 ani se va imbolnavi permanent.
Ce ne spun toate aceste constatari? Ca un copil inaintea varstei de 3 ani nu e inca pregatit sa paraseasca mediul lui familial, mediul in care el se simte in siguranta. Prin urmare, zic eu, pana la 3 ani copilul poate avea un program de vizitare in casa sau in prezenta mamei. Treptat copilul va invata sa se simta in siguranta cu ambii, respectiv cu oricare dintre cei doi. O relatie inter umana cere in primul rand timp, nu saltarea copilului in crize. Cine nu intelege asta sau nu are disponibilitate si rabdare cu propriul copil si transforma totul intr-o "lupta" cu mama va "beneficia", pe termen lung, de consecintele comportamentului, ca toate sunt la timpul lor si nu totul poate fi recuperat oricand.
ps: Referitor la amenzi si la tracasarea copilului ambele sunt o trista realitate. Cum le poti combate? Nicicum! Asta e legea, fie ea si proasta, trebuie aplicata. Si totusi ce poti face?
DOAMNE, da-mi PUTEREA de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba,CURAJUL de a schimba lucrurile pe care le pot schimba si INTELEPCIUNEA de a face diferenta dintre ele!
Poti, prin urmare, sa cauti si sa gasesti puterea de a accepta ce nu poti schimba. Te impaci cu situatia si inveti sa traiesti cu acest dat al problemei. De aici incolo, inveti cum sa te afecteze cat mai putin, eventual deloc, demersurile celuilalt. De exemplu: e vineri dupa amiaza vine tatal la program, desi stie ca cel mic nu va pleca cu el. Stie si copilul, care te intreaba de ce mai vine tatal, impiedicandu-l de exemplu sa plece la munte sau la piscina sau mai stiu eu unde. Ii raspunzi ca asa trebuie, eventual ii dai indragitele exemple ca tot asa trebuie sa mearga la scoala, sa invete pentru teza la mate sau sa mearga la dentist. O fi bine? Va asocia copilul venirea tatalui cu motiv de bucurie? tu ca mama, obligata "sa sprijini" ii vei spune copilului ca e bine sa plece cu tatal, ca va fi fun. Copilul se uita stupefiat la tine, si daca e mai maricel, iti raspunde: Dar tu chiar nu intelegi ca nu vreau? Si aici ce raspunzi? In functie de varsta copilului si in cuvinte potrivite ii poti spune ca un judecator a hotarat asa, ca daca el copilul nu pleaca cu tatal ca merge la consiliere si apoi voi veti fi penalizati cu bani multi.
Sigur ca veti sari de fund in sus spunand ca "voi veti fi penalizati" nu e corect, ca tu mama vei fi penalizata, pentru ca ai indemnat copilul sa nu plece cu tatal, "l-ai abuzat in spatele usii inchise", l-ai alienat. Doar ca, un copil maricel, are deja amintirile proprii, si ce sa vezi. in amintirile lui nu se regasesc cuvinte urate sau denigratoare la adresa tatalui, nu se regasesc santajuri sentimentale, nu se regasesc dati in care sa-i fi spus "nu-ti cumpar role daca pleci cu tatal" etc. Si atunci ce explicatie vrei sa-si dea copilul pentru faptul ca nivelul lui de trai va scadea ca urmare a cererii tatalui de penalitati? Ca vina e a mamei sau a tatalui?
Dincolo de stupiditatea generala a acestei legi, ea mai pacatuieste intr-un fel, si anume: Nu se "gandeste" nicio clipa la cum se vad aceste lucruri prin ochii copilului satul de tracasari, de psihologi, de audieri la parchet, instante, politii, evaluari, expertize, la frustrarea pe care o resimte copilul ca dupa ce isi explica punctul de vedere, nimeni nu tine cont de el!
Dupa un astfel de "tratament" credeti ca mai e nevoie ca mama sa invete copilul ca tatal e cel vinovat?
pentru un alt utilizator, pretins de sex feminin (sau, ma rog, aflat in conflict intre sexul fizic si cel psihic):
Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. Inteleapta vorba, perfect aplicabil in caz de rebuturi.
avocatnet.ro explicăm legislația
Manuela Rășină, administrator
proastasatului, utilizator
Honey32