Tată disperat că nu-și poate vedea de doi ani fetița, deși există hotărâre judecătorească. Ce se poate face când mama nu o respectă?

un refuz al copilului care nu este dovedit ca fiind reacția firească la o faptă de adult neinspirat, ATUNCI ESTE VINA CUSTODIANULUI ȘI INSTANȚA TREBUIE SĂ APLICE FERM LEGEA!

Problema este demonstrarea "faptei de adult neinspirat", fiindcă respectivul adult nu va recunoaşte niciodată că a făcut ceva "neinspirat" faţă de copilul său : tunsul la 0 când copilul este preocupat de podoaba sa capilară, aruncatul unei jucării dragi, îndepărtarea animalului de companie preferat, remarci urâte despre celălalt părinte, să nu vorbim despre micile sau mai consistentele corecţii fizice, care pot detemina acest refuz.
Urmările aplicării ferme a legii? Exemplu concret:
O fetiţă adolescentă cu mamă unguroaică, tată algerian,rezidentă în Franţa , nu a mai suportat comportamentul tatălui şi a insistat la mama să fugă împreună, să scape de tatăl abuziv; şi mama cu fata au fugit în Ungaria. Legea s-a aplicat ferm, mama a fost condamnată la închisoare, fata repatriată în Franţa la tatăl abuziv, fata a ajuns la spitalul de nebuni, astfel tatălui i s-a făcut dreptate.
În situaţiile de acest gen, este bine ca adultul să analizeze unde a greşit, cum să rezolve situaţia, nu să caute vinovaţi. Dar, prin analogie cu ceea ce vedem zi de zi în societatea în care trăim, în care cei care sunt în fruntea ţării învinuiesc pe oricine pentru neputinţa şi fărădelegile lor, este undeva firesc ca cetăţeanul de rând să ia exemplul.

Oricat de rau suna ce voi spune acum sfatul este urmatorul: in primul rand sa nu mai fie disperat. Viata nu este corecta intotdeauna si din pacate sunt cazuri in care fostul partener a luat-o razna si nu ai ce sa ii faci, se va folosi de copil pentru a-l rani pe celalalt. Atata il duce capul si din pacate persoana afectata pe viitor va fi copilul.
In al doilea rand sa incerce colaborarea, medierea bla bla. Daca nu functioneaza (pentru ca sa fim onesti, daca de cealalta parte ai o persoana a carei scop este ca tu sa nu ai o relatie cu copilul) nu o vei avea si basta.
In al treilea rand sa faca tot ce se poate uman si prin autoritatile competente sa-si viziteze copilul. Sa aiba un comportament normal no matter what. Nu se stie, poate candva copilul isi va cauta tatal.
Si nu in ultimul rand tatal sa isi traiasca viata frumos ca sa zic asa. Daca la un moment dat lucrurile se vor mai linisti, copilul sa gaseasca in tata o persoana echilibrata si cu o viata normala, oricat de greu ar fi fara sa-ti poti strange copilul in brate.

Dna avocat a scris:

Toate metodele bazate pe forta, ca cele descrise pana acum, nu vor da roade decat pe moment; nu veti putea trai asa, cu anii.

Desi va dau 100% dreptate, realitatea demonstreaza ca exista suficienti care POT trai asa! De ce? Pentru ca multi dintre ei nu au nicio viata, desi afirma ca ar avea-o, alta decat cea de autor ai scandalurilor, plangerilor, cererilor etc. Acestia vin "inarmati" la programul de vizitare cu martori, dispozitive de filmare, suna la 112, desfasurand un adevarat arsenal de "lupta" de natura sa sperie, intimideze copilul. Arsenalului i se adauga, in cazurile celor definitiv plecati cu zmeu', actiuni in "beneficiul" copilului si al relatiei, cum ar fi: refuzul acordului necesar pentru o vacanta in strainatate, atmosfera "de vis" la scoala, cu scene inclusiv in fata colegilor, pande organizate prin tufisuri zi de zi, etc.
In urma unui astfel de comportament, oamenii, sa le zicem asa, sunt perfect stupefiati ca acel copil nu le sare in brate spunandu-le: ce fericita sunt tata/mama ca am mers la 5 consilieri, in loc sa merg in vacanta, ce ma bucur ca mi-ai interzis 3 vacante, ce bun/a esti tu tata/mama ca imi platesti o mizerie de pensie si ca viata mea, desi ar fi putut fi mai indestulata, nu e (sa nu uitam ca acei copii care au implinit 10 ani merg in instante, sunt intrebati de judecator, si deci au cunostinta de procese si de amanuntele lor), ce bine ma simt tata/mama ca vii la scoala si ma faci de bacanie, reclamand pe toata lumea, ce dragut e ca atunci cand ma intorc acasa cu un prieten/coleg etc mi se atrage atentia de catre acesta ca esti in tufis si prietenul rade de mine! Ce fericit/a ma fac toate astea. Si mai presus de astea, ce bine imi face ca nu doar ca nu contribui la viata mea, dar mai si ceri bani de la cel/cea care ma creste!
Si desigur ca raspunsul iresponsabilului parinte, incapabil sa asume ceva din toate astea, va fi; "celalalt e de vina". Rolul de victima este cel preferat de esuati., caci esecul trebuie motivat prin actiunile altora, nu prin propria purtare. Va urez succes, de altfel, in multe cazuri, "succesul" se vede cu ochiul liber.