avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 521 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Sustragere bani din casa de marcat, încetare contract ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei penale - reguli, acte, termene, căi de atac

Sustragere bani din casa de marcat, încetare contract de muncă cu acordul părților. Acum șeful cere mai mulți bani decât s-au luat și amenință cu plângerea penală, cum se poate rezolva situația?

Soția mea are o problema, cred eu destul de grava. Timp de un an a lucrat ca asistent medical la o clinica de stomatologie unde făcea de toate de la femeie de serviciu, asistent medical si incasa bani de la clienți. În contractul de munca era angajata doar ca asistent medical si atribuții de serviciu conform anexei 1 care nu era anexata la contract.
Era plătită la ora cu salariu mai mare decât era prevazut în cartea de munca dar cu toate acestea de multe ori își lua banii cu întârziere sau nu ii mai lua pe motiv ca nu erau încasări.
Având în vedere toate cele mai sus menționate, fără sa se gândească la repercursiuni s-a apucat și a luat în mai multe rânduri diferite sume de bani din sertarul unde erau adunați banii încasați de ea și de celelalte asistente și medici. Ca sa nu fie depistata scotea zetul și reintroducea din nou toate sumele, mai puțin suma însușit, astfel ca la sfârșitul zilei nimeni nu bănuia nimic. După 3 luni șeful ei și-a dat seama și a dat-o afara prin desfacerea contractului de comun acord. Tot atunci am aflat și eu ce s-a întâmplat.
Inițial a spus ca nu are nici o pretenție, dar s-a plâns de faptul ca băgând toate încasările de 2 ori pe zi i-ar fi făcut o paguba de 20.000 lei. Soția a spus ca nu a luat decât maxim 5000 lei.
Seful ei a filmat-o fără știrea ei când a dat-o afara și a amenintat-o ca dacă va recunoaște ca a luat banii nu va depune plângere împotriva ei iar dacă nu va recunoaște va chema politie, motiv pentru care soția mea a recunoscut verbal în timp ce era filmata.
După o luna șeful soției s-a răzgândit, a chemat-o la birou a amenințat-o ca o baga la închisoare ca îmi voi pierde și eu serviciul și casa și tot dacă nu ii dam 20.000 lei, Au trecut 4 luni de la demisie și de atunci ne tot pistoneaza sa ii restitui banii. Eu am avut o intervenție medicala în Franța recent și nu dispunem de 20.000 lei, cu toate acestea i-am dat 200 euro. Nici ultimul salariu soția mea nu l-a luat.
Acum ne amenință că dacă nu ii dam banii într-o luna depune plângere împotriva soției pentru delapidare.
Avem 2 copii mici și suntem oameni buni, nu trebuia sa se întâmple asta. Plus ca eu sunt bolnav, am o formațiune tumorala recent tratata în Franța și chiar nu dispunem de acești bani. Ce pot sa fac? Va rog sa ma ajutați!!!
Ultima modificare: Joi, 28 Februarie 2019
Manuela Rășină, administrator
Cel mai recent răspuns: bozzont , utilizator 11:08, 7 Martie 2019
Daca indeplineste in fapt atributiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept poate fi subiectul activ nemijlocit al infractiunii de delapidare, se numeste gestionar de fapt.
Este suficient să fi avut atribuții concrete de gestionar ca să fie atrasă incidența infracțiunii de delapidare. Nu este necesar pentru aceasta ca funcția de gestionar să fie prevăzută neapărat în contractul de muncă. Limitele de pedeapsă la delapidare sunt de la 2 la 7 ani, reduse cu o treime, întrucât fapta e din sfera dreptului privat. Deci limitele de pedeapsă devin de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni. Dacă doamna nu are antecedente penale și este integrată în societate se poate obține o pedeapsă cât mai redusă, cu suspendarea acesteia sub supraveghere
Dar ce încredere pot avea ca după plata celor 20.000 lei nu va cere și alți bani. Și după cum am înțeles faptul ca banii se recuperează nu înseamnă că fapta nu exista și s-ar putea sesiza organele de poliție din oficiu sau ar putea depune plângere chiar el. S-a mai răzgândit odata
Ultima modificare: Joi, 28 Februarie 2019
Manuela Rășină, administrator
Mulțumesc mult pentru explicații.
Soția a lucrat mai multi ani cu bani și nu s-a atins de nici un bănuț niciodată. Are cazierul curat. Țin sa cred ca suntem oameni cinstiți, deși a apărut aceasta problema. Nu înțeleg ce a fost în capul ei, probabil ca și-a vrut banii pentru care a lucrat.
Ultima modificare: Joi, 28 Februarie 2019
Manuela Rășină, administrator
Pe lângă cei 20 000 lei, poate cere și penalități și dobânzi. Exact, din păcate, fapta poate fi urmărită și din oficiu, nu doar la plângerea penală a victimei. Dar dacă ați achita măcar o parte din prejudiciu ar avea soția dumneavoastră o circumstanță atenuantă judiciară. Efectul acesteia ar însemna scăderea cu încă o treime a limitelor de pedeapsă, de la 1 an și 4 luni - 4 ani și 8 luni la 10 luni și 20 zile - 3 ani 1 lună și 20 zile. I-ar face situația mai ușoară într-un viitor proces penal.

Alte discuții în legătură

Ce pedeapsa primesc pentru furt riky_riky riky_riky buna ziua, am si eu o intrebare: Am marfa in gestiune si am \"sustras\" marfa de aproximativ 3500 de euro. daca seful meu afla de prejudiciul facut pana ... (vezi toată discuția)
Cum demonstreaza delapidarea anonima trista anonima trista am fost acuzata de delapidare cum ca lipsesc niste bani f multi din gestiune pe camerele de supraveghere nu se vede decat ca am uitat sa dau un bon.locul ... (vezi toată discuția)
Furt sau delapidare? danielbks danielbks Am luat recent din incasarile zilnice suma de 3000 ron pe care nu pot sa ii pun inapoi momentan, si angajatorul stie despre acest lucru. as dori un sfat va rog ... (vezi toată discuția)