Am obținut modificarea programului de vizită a minorului într-unul care îmi permite să-l pot lua la mine în weekend-uri, dar mama a făcut apel. Ce pot face să mă bucur de măcar 2 ore doar eu cu el?

Am fost la psiholog. Toți 3. Trimiși de instanta acum 3 ani. Da. Scria atunci ca am puseu depresiv. Copilul se simțea abandonat de mine. Când psihologul mi-a cerut sa ies din camera băiatul a venit după mine și m-a rugat sa nu plec. A fost momentul care mi-a sfâșiat sufletul. Acum, după 3 ani simt ca îl pierd în favoarea concubinului mamei care este cu 15 mai mic decat ea și el are vreo 21 de ani. M-a durut sufletul când am văzut în timpul programului de vizita ca mama l-a chemat sa îl schimbe ca era transpirat și ca tânărul acela efectiv mi-a schimbat copilul de tricou iar copilul meu l-a îmbrățișat. Sau la finalul serbării de la gradi s-a dus lângă copilul meu și își făceau semene ale lor în joaca iar copilul i-a dat lui diploma și a plecat cu el spre ieșire lăsându-mă în urma. Iar aceste lucruri se accentuează atâta timp ca mama cauta sa îl responsabilizeze pe concubin fix când eu sunt acolo, ii distrag copilului atenția cu absolut orice altceva când îl vad ca vine la mine în brate sau se joaca și rade cu mine. Depresia asta pe care nu cred ca am depășit-o vine din alienarea asta care e tot mai vizibila. În ritmul asta îmi pierd copilul pt ca efectiv nu am timp sa ma bucur de el. Nu sunt lăsat sa ma apropii de teama ca nu cumva sa vrea sa vina la mine . Mai am un băiat de 4 ani. L-am luat sa își cunoască fratele. La a 3 a întâlnire nu a mai vrut sa își vadă fratele cel mic pt ca bunica i-a zis ca pe el nu îl iubesc și ca am alt copil pentru care l-am abandonat pe el.
Nu înțeleg în ce tara trăim și după ce legi? Nu sunt recidivist, nu a plecat de bătaie. Nu am fost agresiv niciodată cu copilul sau în prezenta lui. Chiar nu știu în ce direcție sa o iau. Iar în privința psihologului pot sa merg cu el în zilele de vizita când va sta la mine. Bănuiesc ca pot sa fac asta.
La programul de vizita încerc cât mai mult sa ma joc cu el. Îl îmbrățișez, ii spun cât de mult îl iubesc. Îl ascult și încerc sa ii acord toată atentia mea. Atât cât mi se permite. Înghit în sec cand se ivește un conflict, vorbesc cu el și caut sa ignor țipetele altora. Dar plec de acolo haotic.
Tot sper ca va veni o zi când va înțelege situația sa voi reuși sa ma bucur și eu de el.
Și sper din tot sufletul ca la apel sa nu se schimbe situația. Sa beneficiez de acest nou program de vizita.

Nu, chiar dacă o sa reușiți sa îl luați la program de legături personale tot nu aveți dreptul sa îl duceți la psiholog fără sa informați mama sau fără ca aceasta sa își dea acordul. Asa cum și reciproca e valabila. Iar psihologul nu are voie sa aibă sesiuni cu copilul fără acceptul ambilor părinți. Dacă o face atunci nu mai duceți copilul acolo ca nu e un 0siholog bun.
Sa spuneți ca e ok, ca ati fost la psiholog acum 3 ani e ca și cum ați refuza sa mâncați pentru ca ati avut o friptura bună acum 3 ani. Fara ajutor de specialitate și cu o situație constant tensionata cel mai probabil problemele și frământările dumneavoastră s-au agravat. Mergeți și căutați ajutor. Măcar pentru copil care are nevoie de un tata echilibrat emoțional.
În privința concubinului pot pricepe cu ușurință ce va deranjează însă va pot spune cu cea mai mare siguranță și certitudine ca niciodată nu va va lua locul. Copilul probabil îl privește ca pe un frate mai mare iar acesta face pe barbateluo în casa sa va impresioneze fosta soție. A schimbat tricoul copilului, foarte bine. Ar fi frumos sa ii mulțumiți. Sa ii spuneți ca separat de toate disensiunile pentru faptul ca atât cât îl duce mintea are grija de copil ii sunteți recunoscător.
Are 21 de ani și în loc sa fie în cluburi merge la serbări pentru copilul partenerei. Ce va spune asta? Ca face ce trebuie pentru vârstă lui sau ca de fapt e alt copil mare cu daddy issues sau mummy issues? Partea frumoasa a iubirii e ca exista în cantitate nelimitata. Nu înseamnă că dacă îl iubește pe partenerul fostei soții ia din dragostea pentru dumneavoastră. Or avea mai multe lucruri în comun pe parte administrativa de zi cu zi însă cu dumneavoastră are în comun genele.
Luați un buchet de flori fostei soții, ii spuneți la ușa ca nu i-ați spus niciodată ce mama bună este, strângeți mana partenerului ei, îmbrățișați copilul, povestiți despre dumneavoastră și eventual ii invitați pe toți la restaurant. Schimbați puțin datele problemei.
Nu mai mergeți în vizita timorat și de pe poziție de lupta. Și nu va mai îndoiți de copil și de relația cu copilul. Sunteți tata-fiu, copilul va adora pe dumneavoastră. Mergeți vesel de parca aveți biletul câștigător la loterie în buzunar. Și dacă o sa aveți atitudinea asta pana la sfârșit, o sa observați și diferența.

@When

M-au durut puțin când am citi ce ați scris. Dar înclin sa va dau dreptate. Toată tensiunea și războiul este în defavoarea copilului. Pana la urma este băiatul meu și nimeni nu va schimba asta. Voi merge la psiholog. O sa încerc sa schimb puțin și atitudinea. Va mulțumesc pentru sfaturile date! Sănătate și zi frumoasa!

Bravo prietene,
Nu te lasa. Copilul va creste si isi va da seama ca taticul lui il iubeste si s-a luptat pentru el.

Hey, nu la psiholog trebuie sa mergi ci la psihoterapeut.
Eu am trecut pe aici. Cu 4 copii nu doar cu unul :)
Cauta un psihoterapeut cu care sa lucrezi. Ambitioneaza-te sa mergi minim 10 sedinte nu doar 2-3... rezultatele se vor vedea in timp.... (3-4 luni).
Succes
yo85 a scris:

@When

M-au durut puțin când am citi ce ați scris. Dar înclin sa va dau dreptate. Toată tensiunea și războiul este în defavoarea copilului. Pana la urma este băiatul meu și nimeni nu va schimba asta. Voi merge la psiholog. O sa încerc sa schimb puțin și atitudinea. Va mulțumesc pentru sfaturile date! Sănătate și zi frumoasa!