Amenzile pentru comercianți: Implementarea cazierului comercial și de ce regimul sancționatoriu, la ora actuală, nu e tocmai suficient pentru a împiedica încălcările sistematice ale legii

Cazierul comercial reprezintă fișa de evidență în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) consemnează faptele și sancțiunile aplicate operatorilor economici prin documentele de control, potrivit OUG nr. 58/2022. La câteva luni după ce a venit ordonanța, ANPC a adoptat și ordinul privind stabilirea datelor cuprinse în cazierul comercial, procedura și instrucțiunile de completare. În ordonanță scrie că implementarea cazierului de către ANPC trebuie să se realizeze până pe 28 noiembrie 2022, iar ANPC nu a comunicat nimic în acest sens până acum, ceea ce ne lasă de înțeles că mai avem puțin de așteptat.

Am prezentat, în linii mari, când a apărut ordinul ANPC, care e funcțiunea acestui cazier. Conform recentei OUG 58, aplicabile din 28 mai, printre criteriile orientative luate în considerare pentru aplicarea de sancțiuni de către ANPC se numără și „orice încălcare anterioară săvârşită de profesionişti, ce se regăseşte în mod obligatoriu în cazierul comercial al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor”. Or, asta înseamnă că inspectorii ANPC se vor uita în cuprinsul cazierului comerciantului controlat ca să vadă dacă se impune aplicarea unei sancțiuni mai mari sau a unei sancțiuni de alt tip. 

Datele din cazier vor putea fi comunicate organelor penale, instanței de judecată, iar orice operator va putea cere un extras din cazierul său - dar nu și din al altora. Practic, nu vorbim de date publice, adică nu orice persoană sau entitate interesată va putea ști cât de curat sau cât de plin e cazierul lui X sau Y comerciant.

Cazierul comercial ar trebui să fie, pentru consumatori, garanția că comercianții sunt din ce în ce mai dur sancționați dacă comit la nesfârșit aceleași abateri sau dacă încalcă sistematic legislația de protecția consumatorilor. „Pentru încălcările în mod repetat ale drepturilor consumatorilor, operatorii economici sancţionaţi pentru abaterile din domeniul protecţiei consumatorilor vor fi consemnaţi în cazier comercial pentru o perioadă de 3 ani de la întocmirii documentului de control.”

Așa cum aminteam în acest material, chiar și în perioada 2019-2022 ANPC a lucrat cu un instrument similar, cazierul contravențional, la care terții nu aveau însă acces și care le ușura munca agenților de control.

Regimul sancționatoriu - câteva repere

Una dintre problemele indicate frecvent în rândul opiniei publice e că amenzile date de ANPC și stabilite în lege, cu tot cu mecanismul de prevenire și cu cel al plății la jumătate din minimul legal, fac din regimul sancționatoriu, adesea, un instrument insuficient pentru a împiedica viitoarele încălcări ale legislației de protecția consumatorului. Mulți dintre operatorii economici își fac un simplu calcul și o comparație între ce pierd dacă încalcă legea și ce câștigă de pe urma consumatorilor „păcăliți”, iar alegerea nu le deloc dificilă: profitul e mult peste cuantumul amenzii. 

Să ne uităm la OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, cel mai important act în această zonă legislativă, unde sancțiunile au fost modificate într-o mare parte chiar vara asta, prin OUG-ul amintit mai sus. Acum, OG 21 prevede amenzi care ajung și la câteva zeci de mii sau sute de mii de lei. Cea mai mare amendă e între 50 - 500.000 de lei, nu poate fi plătită la jumătate din minimul legal în 15 zile, însă cele mai multe dintre sancțiuni pot fi plătite așa. Așa se face că pentru amenzi stabilite între 2.500 și 25.000 de lei, de pildă, degeaba sunt stabilite spre maxim dacă minimul este atât de jos. 

Sunt diverse fapte contravenționale însă pentru care se pot dispune și măsuri precum retragerea de la comercializare a unor produse, oprirea temporară a prestării de servicii, sau se poate propune închiderea unității temporar (șase luni sau chiar până la 12 luni) sau definitiv. De pildă, închiderea unității între 6-12 luni se poate propune pentru săvârșirea repetată a unor abateri sancționate de organele de control în decurs de șase luni de la constatarea precedentă.

Mai departe - Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte. Aici, amenzile pentru practici agresive pot ajunge și până la 100.000 de lei, dar au limite minime și de doar câteva mii de lei. Și se pot plăti la jumătate din minimul legal în 15 zile, neexistând nicio excepție prevăzută în lege.

Ne mai uităm și la HG 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor, printre care și reducerile de preț, subiect unde, mai ales în contextul Black Friday, consumatorii au cele mai multe plângeri - chiar dacă doar la nivel declarativ, nu și trimise celor de la ANPC. A durat destul de mult până când (vara asta) a apărut în acest act normativ o obligație de a afișa cel mai mic preț din ultimele 30 de zile pentru ca un consumator să poată vedea dacă chiar beneficiază de o reducere sau nu. 

Neindicarea prețului anterior aplicat de vânzător ca urmare a unui anunț de reducere a prețului se poate sancționa cu amendă de la 5.000 și 30.000 lei. Dar, ce să vezi, chiar și aici se poate plăti la jumătate din minimul legal, ceea ce reduce cu mult efectul unei amenzi aplicate și care poate fi chiar de 30.000 de lei.

Ce-ar trebui schimbat, de fapt?

Inspectorii, fie că vorbim de cei de la ANPC, fie de alte organe de constatare a contravențiilor, au de cele mai multe ori la îndemână un minim set de reguli ce permite individualizarea sancțiunii. Tocmai pentru că cel care urmează să fie sancționat poate fi un operator economic cu o putere financiară mai mică sau foarte mare, cu puțin sau cu foarte mulți clienți lunar, cu numeroase puncte de vânzare/servicii sau cu unul singur, stabilirea unor sancțiuni care pot pleca de la doar o mie sau câteva mii de lei și până la câteva zeci sau sute de mii de lei nu e tocmai greșit. Diferența uriașă între minim și maxim e tocmai pentru a permite individualizarea sancțiunii în funcție de datele problemei.

Regimul plății la jumătate din minimul legal a amenzilor contravenționale duce la minimizarea efectului acestor amenzi de cele mai multe ori. În 2020, când scriam despre acest lucru, aminteam de exemple de sancțiuni contravenționale care exced zonei de discuție de astăzi și de acte normative unde amenda minimă și cea maximă sunt atât de îndepărtate una de cealaltă încât un operator economic care a comis o abatere gravă și care are un profit măricel poate ajunge să plătească 500 sau 1.000 de lei, deși amenda sa era de 100.000 de lei.

„Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal”, prevede OG nr. 2/2001. Ordonanța, pentru că reprezintă piatra de temelie a regimului contravențiilor, se aplică în toate cazurile, mai puțin când prin alte acte normative se derogă în mod expres de la aceasta. Am văzut, în ultima vreme, tot mai multe astfel de exemple de derogare de la regimul plății la jumătate a amenzii în 15 zile. 

Mecanismul în sine nu ar trebui eliminat. Rațiunea din spatele lui e simplă: statul are nevoie de banii din acele amenzi și dacă contravenientul (care poate fi și hypermarket, și companie de recrutare, și autoritate sau instituție de stat, și șofer oprit în trafic și sancționat) are bani să plătească amenda cât mai repede, atunci, avantaj pentru buget. Problema e în detaliul privind minimul - minimul amenzii este de cele mai multe ori foarte, foarte scăzut, or plata jumătății din acest minim poate însemna o sumă și de zece sau douăzeci de ori mai mică decât amenda aplicată. Ideal, legiuitorul ar trebui să modifice acest detaliu și să-l înlocuiască cu amenda aplicată, beneficiul fiind al plății la jumătate din amenda aplicată.