De astăzi există plafoane majorate în funcție de care se decide aplicarea popririlor, conform unui ordin oficializat azi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Modificarea vizează atât companiile, cât și persoanele fizice. Efectul direct va fi că mai puțini contribuabili vor avea activitatea blocată din cauza unor datorii relativ mici. Citește articolul
Autoritățile fiscale pregătesc un nou mecanism pentru automatizarea înființării și ridicării popririlor bancare, astfel încât să instituie și să ridice mai ușor popririle, dar și să evite situațiile în care din conturi sunt reținute sume mai mari decât cele ce trebuie recuperate. Pentru a implementa mecanismul, Fiscul va dezvolta aplicația e-Popriri, iar astăzi a fost autorizată direcția specializată din agenție care o va folosi. Citește articolul
Contribuabilii care au datorii la stat, indiferent că acestea sunt mici sau mari, vor fi notificați din oficiu, de către Fisc, dacă și cum pot beneficia de prevederile Ordonanței Amnistiei. Practic, autoritățile vor ca amnistia fiscală și restructurarea financiară să fie subiecte despre care toți restanțierii să știe. Citește articolul
Guvernul a stabilit recent că firmele cu datorii de la un milion de lei în sus pot beneficia, la cerere, de o restructurare a sumelor neachitate. În acest sens, specialiștii de la Deloitte România au detaliat pe scurt pașii pe care trebuie să-i urmeze companiile pentru a beneficia de facilitatea fiscală. Citește articolul
Contribuabilii cu mari datorii bugetare restante la finele lui 2018 și încă neachitate au acum un mecanism de restructurare a obligațiilor bugetare restante, oficializat de curând, dar căruia îi lipsesc momentan ceva norme suplimentare. Toate condițiile mecanismului, în principal, un plan de restructurare, trebuie bifate de firme până în februarie anul viitor, când e termenul-limită pentru solicitarea de restructurare. În mare, firmele nu au foarte mult timp la dispoziție să se gândească dacă să aplice sau nu, iar până la finele lui septembrie trebuie depusă o notificare la Fisc. Iată, pentru început, câteva aspecte esențiale ale acestui mecanism: Citește articolul
Lista cu companiile care au datorii mari la Fisc în al doilea trimestru al anului 2019 a fost afișată online recent de către Fisc, conform legislației în vigoare. Firmele care nu și-au plătit datoriile către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) sunt incluse pe așa-zisa listă a rușinii dacă sumele sunt de la 100.000 de lei în sus. Citește articolul
Mai multe modificări apărute în Codul de procedură fiscală, în anii 2017 și 2018, sunt puse de azi în aplicare în legislația secundară, printr-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) ce tocmai a apărut în Monitorul Oficial. Cele mai multe dintre schimbări au legătură cu datornicii cu risc fiscal mic, datornicii care n-au bunuri pentru constituirea de garanții și datornicii care desfășoară activitate sezonieră. Citește articolul
Proiectul de amnistie și restructurare a datoriilor fiscale poate stârni controverse, însă este important să observăm situația de ansamblu din România. În orice caz, dacă autoritățile apelează prea des la această variantă, există riscul ca neplata la termen a datoriilor fiscale să devină o strategie de finanțare pentru anumiți contribuabili. Citește articolul
Lista datornicilor fiscali din primul trimestru al anului 2019 a fost publicată astăzi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Conform legislației în vigoare, acest lucru trebuia să se întâmple la finele lunii aprilie, dar din cauză că ultimele zile ale lunii au fost libere, lista s-a publicat abia astăzi. Citește articolul
Cesiunea creanțelor bugetare datorate de contribuabilii aflați în insolvență este posibilă începând de astăzi, având în vedere că procedura ce permite efectuarea acesteia a fost publicată în această dimineață, în Monitorul Oficial, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cesiunea creanțelor bugetare a fost introdusă în legislație astă-toamnă, însă Fiscul abia acum a oficializat regulile procedurale. Citește articolul