Societățile comerciale române și străine vor putea să se autorizeze ca agenții de mediere a cererii și ofertei de muncă zilieră, conform unui act normativ care a fost recent publicat în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, firmele autorizate în condițiile legii vor putea să funcționeze ca intermediari între cei care vor să lucreze ca zilieri și beneficiari, însă nu vor avea dreptul să le ceară zilierilor bani pentru intermediere. Citește articolul
Ca o măsură anterioară demarării oricărei activități economice, antreprenorul trebuie să solicite și să obțină o serie de avize și autorizații specifice din partea autorităților statului. Numărul acestora, dar și complexitatea documentației solicitate de către autorități în vederea autorizării activității depind într-un grad foarte mare de domeniul de activitate vizat de către antreprenor. Citește articolul
Deschiderea unei afaceri presupune, de multe ori, și obținerea unor autorizații pentru desfășurarea activității de la una sau mai multe instituții publice. În multe situații, nu este suficientă înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului și înscrierea în actul constitutiv al societății a codurilor CAEN dorite. În condițiile în care firmele nou-înființate vor putea cere și anul viitor diverse fonduri nerambursabile, prezentăm astăzi de ce autorizații de funcționare ar putea avea nevoie companiile înainte de demararea activității, în funcție de domeniul vizat. Citește articolul
Obiectul de activitate al unei societăți cu răspundere limitată (SRL) este definit cu ajutorul codurilor de Clasificare a activităților din economia națională (CAEN). Pentru a-și manifesta intenția de principiu de a desfășura la un moment dat o anumită activitate, SRL trebuie să aibă codul CAEN corespunzător menționat în actul constitutiv. Dacă, dincolo de intenție, acea activitate se și desfășoară efectiv într-una dintre locațiile înregistrate (sediul social sau punctul de lucru), atunci se cheamă că trebuie autorizat codul CAEN corespunzător pentru locația în discuție. Așadar, desfășurarea unei anumite activități de către o SRL presupune îndeplinirea a două condiții: existența codului CAEN în actul constitutiv și autorizarea codului CAEN în locația/locațiile corespunzătoare. Citește articolul