Dincolo de o conștientizare a importanței respectării și asigurării drepturilor persoanelor vizate, interesul mărit față de prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (GDPR) a fost creat de sancțiunile usturătoare pe care noua lege le prevede. Concret, în funcție de obligațiile încălcate și de gravitatea situației, companiile riscă amenzi administrative de până la 20 de milioane euro sau de până la 4% din cifra de afaceri mondială totală, anuală, corespunzătoare exercițiului financiar anterior, luându-se în calcul cea mai mare valoare dintre acestea. Citește articolul
În contextul în care ne apropiem cu pași repezi de intrarea în vigoare a unui regulament european de protecție a datelor personale, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a pus în vedere avocaților că și în profesia lor vor exista numeroase responsabilități în legătură cu acest act normativ. În poziția sa, UNBR susține însă că avocații trebuie să ia în vedere și că entitățile care nu vor ști cum să aplice acest regulament se vor îndrepta, printre altele, tot înspre avocați pentru consultanță. Citește articolul