Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională a României (CCR) noua lege a învățământului preuniversitar, deoarece consideră că bursele de merit ar trebui date în funcție de rezultatele evaluării performanțelor școlare ale elevilor, nu unui număr minim dintr-o clasă, ca acum. În prezent, potrivit noii legi a învățământului, sunt alocate burse de merit pentru minimum 30% din elevii dintr-o clasă, indiferent de notele obținute de aceștia. Citește articolul
Legea învățământului preuniversitar, adoptată în toamna acestui an, aduce o serie de modificări în ceea ce privește organizarea și funcționarea sistemului de învățământ obligatoriu din România, iar una dintre reglementările inedite ale acestei norme este legată de limitarea sau interzicerea folosirii telefoanelor de către elevi. Citește articolul
Printr-un ordin apărut în această dimineață, Ministerul Educației (ME) introduce o metodologie prin care se reglementează organizarea și funcționarea claselor în cazul depășirii numărului de copii, aceasta fiind obligatorie tuturor unităților de învățământ preuniversitar de stat din țara noastră. Citește articolul
Legislația din domeniul educației urma să se modifice, astfel încât programa școlară a disciplinei biologie să cuprindă și noțiuni de prim ajutor, dar proiectul de lege ce conținea măsura a fost respins la Senat, care, în acest caz, a dat votul decisiv din Parlament, după ce fusese adoptat tacit la Camera Deputaților. Astfel, măsura nu va mai ajunge să se aplice, cel puțin în această formă. La cursurile de prim ajutor ar fi trebuit să participe atât elevii de gimnaziu, cât și liceenii. Citește articolul
O parte dintre școlile din țara noastră, mai exact, cele incluse într-un proiect-pilot, pot consemna situația școlară a elevilor într-un catalog electronic. Printr-un ordin apărut marți, Ministerul Educației (ME) a modificat lista școlilor în care se va folosi catalogul electronic în anul școlar 2023-2024. Una dintre regulile pe care trebuie să le respecte școlile în legătură cu catalogul electronic stabilește că, la finalul anului, acest document trebuie tipărit și arhivat în format fizic. Citește articolul
Chiar dacă există o nouă lege a învățământului preuniversitar, ce a intrat în vigoare chiar în această lună, regulamentul școlar este cel prin care s-a stabilit, în 2022, că școlile nu mai pot colecta, sub nicio formă, bani de la părinți. Așadar, cu toate că practica este în continuare întâlnită la nivelul școlilor, colectarea de bani de la părinți pentru cunoscutul fond al clasei nu este legală. Citește articolul
Regulile și modul în care pot fi rezolvate cazurile de violență din mediul școlar sunt cuprinse într-o procedură apărută în această dimineață în Monitorul Oficial. Astfel, prin această procedură se reglementează, de principiu, cazurile de violență din mediul școlar, indiferent dacă sunt implicați doar elevi sau și personal școlar, dar și cazurile de violență asupra copiilor ce au loc în afara școlilor. Citește articolul
După cum e prevăzut în noile Legi ale învățământului, care intră în vigoare în septembrie, violenţa fizică și cea verbală asupra elevilor, dar și alte acțiuni ce pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică ori psihică a elevilor sunt considerate abateri disciplinare, care pot duce inclusiv la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă a profesorilor. În varianta inițială a legii, în cazul desfacerii contractului de muncă pentru violenţă fizică ori abuz emoțional asupra elevilor, profesorul sancționat astfel nu ar mai fi putut exercita nicio activitate didactică în sistemul de învățământ pentru o perioadă de zece ani și și-ar fi pierdut și calitatea de titular în învățământ. Totuși, în forma oficializată a noilor Legi ale învățământului, ce se vor aplica curând, aceste ultime sancțiuni nu se mai regăsesc. Citește articolul
Regulile de până acum pentru acordarea burselor școlare au suferit o serie de schimbări recent, potrivit noii Legi a învățământului preuniversitar, care se va aplica din septembrie. Astfel, unele dintre burse se vor redenumi, o parte dintre regulile de acordare se vor schimba, iar valoarea lor minimă va fi stabilită, de principiu, prin ordin al ministrului educației, nu prin hotărâri de Guvern, ca până acum. Citește articolul
Printr-un program național ce va demara anul viitor, elevii vor primi vouchere culturale în valoare de 250 de lei, potrivit noilor legi ale educației, oficializate miercuri. Banii vor putea fi folosiți de elevi pentru participarea la concerte, intrări în muzee, achiziția de cărţi sau pentru plata unor excursii cu teme culturale sau istorice. Citește articolul