Mărfurile care fac obiectul unor trimiteri de la o persoană particulară la alta, fără caracter comercial, cu o valoare mai mică de 45 de euro per transport, vor beneficia și de la 1 iulie, după aplicarea noilor reguli privind TVA-ul în materia comerțului electronic intracomunitar, la fel ca și până acum, de scutire de taxe vamale și TVA la import. Așadar, persoanele din țările membre ale Uniunii Europene (UE), care trimit colete sub 45 de euro unei alte persoane aflate pe teritoriul UE, nu plătesc taxe vamale și TVA la import, dacă este vorba despre importuri fără caracter comercial, potrivit unei informări publicate pe site-ul Direcției Generale a Vămilor (DGV). Citește articolul
Companiile vor putea folosi, începând cu 1 iulie 2021, aplicația Import One Stop Shop (IOSS) atunci când vine vorba de conformarea la obligațiile de TVA ce țin de comerțul online de bunuri importate în UE. Citește articolul
O directivă europeană cu modificări importante în domeniul TVA-ului, ce țin de comerțul electronic, urmează să fie implementată (și) la noi începând cu data de 1 iulie 2021. În acest context, Comisia Europeană (CE) a întocmit un ghid în care prezintă succint cele mai importante aspecte legate de viitoarele reguli. Citește articolul
Din iulie 2021, comercianții care înlesnesc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii cu ajutorul piețelor online, platformelor sau portalurilor vor fi obligați să țină evidențe speciale privind TVA-ul, conform unui proiect de OUG inițiat luni de Ministerul Finanțelor. Însă asta numai dacă livrarea sau prestarea se fac către persoane neimpozabile. Citește articolul
De la 1 iulie se aplică noi reguli privind TVA-ul în materia comerțului electronic intracomunitar, reguli ce vizează toate firmele din România, din alte state membre UE și chiar și din afara UE care vând online bunuri și servicii către persoanele fizice din UE (consumatori finali). Pentru a veni în ajutorul celor vizați de noile reglementări, Comisia Europeană (CE) a publicat recent un set de îndrumări de aplicare a acestora. Citește articolul