În România, mentalitatea față de sistemele de raportare internă (whistleblowing) este influențată de experiențe istorice și culturale care au modelat percepțiile colective despre denunț și responsabilitate socială. Moștenirea regimului comunist, marcată de frica și suspiciunea față de „turnătorie”, afectează până astăzi atitudinile multor angajați, care văd raportarea comportamentelor inadecvate ca un act negativ. Această percepție creează obstacole în utilizarea eficientă a sistemelor de avertizare internă, în ciuda eforturilor legislative recente de a încuraja transparența și integritatea. Citește articolul
Legea privind protecția avertizorilor în interes public protejează persoanele care raportează încălcări ale legii, oferindu-le inclusiv măsuri reparatorii în cazul în care suferă represalii ca urmare a raportărilor. Principalii vizați în această lege sunt, în mod evident, cei care fac raportările, care comunică, intern sau extern, despre încălcările legii de care află în context profesional. Ca să beneficieze de protecția acestei legi însă, avertizorii trebuie să înțeleagă câte ceva despre funcționarea ei mai întâi. Citește articolul
Conform Legii Whistleblower, raportarea internă este regula și se realizează prin canalele interne puse la dispoziție de autorități sau de persoane juridice de drept public și privat, însă entitățile private cu mai puțin de 50 de angajați nu sunt obligate să aibă un astfel de canal. Specialiștii le recomandă însă și celor scutiți de obligație să depună eforturile pentru a pune la dispoziție un atare canal de raportare, eficient și suficient de credibil astfel încât avertizorii să-l aleagă în detrimentul raportării externe, care nu e tocmai dezirabilă. Citește articolul