Aranjamentul administrativ pe care România l-a semnat în vara acestui an cu Albania, referitor la abordarea similară a celor două țări în probleme legate de pensii, ajutor de deces, boală și maternitate, precum și accidente de muncă și boli profesionale a fost oficializat ieri. Practic, este pasul final pentru aplicarea acordului existent între cele două țări în domeniul securității sociale. Citește articolul
Noua lege a pensiilor stabilește că, din toamnă, pensionarii stabiliți în afara țării trebuie să trimită de două ori pe an, către autoritățile de la noi, documentul care atestă că sunt în viață, respectiv certificatul de viață. Pentru a fi considerat valid și acceptat de casele teritoriale de pensii, certificatul de viață trebuie semnat de pensionarii ce locuiesc în străinătate în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, care poate fi un notar sau o instituție de pensii, printre altele. Citește articolul
După cum stabilește noua lege a pensiilor, care se va aplica de la 1 septembrie, certificatul de viață, documentul care atestă că un pensionar stabilit în străinătate este în viață, va trebui trimis semestrial, nu doar o dată pe an, până la finalul anului, așa cum e acum. Mai exact, certificatul de viață va trebui trimis până la final de martie și de septembrie. Astfel, în acest an, certificatul de viață va trebui trimis autorităților din țara noastră pe parcursul lunii septembrie. Citește articolul
Certificatul de viață, document care atestă că beneficiarul unei pensii stabilit în străinătate este în viață, va trebui trimis de două ori pe an, și anume semestrial, în martie și septembrie, către casele teritoriale de pensii, potrivit noii legi a pensiilor, ce se aplică din toamnă. Pentru că termenul de aplicare a noii reglementări se apropie, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a stabilit, printr-un ordin apărut marți, modelul certificatului de viață. În prezent, certificatul de viață trebuie transmis autorităților doar o dată pe an. Citește articolul
România își întărește relațiile bilaterale cu Turcia atât în domeniul securității sociale, cât și în ceea ce privește consolidarea pieței muncii din ambele țări. Ministrul român al muncii a semnat la Ankara, alături de omologul său din Turcia, un document pentru implementarea Acordului bilateral de securitate socială între cele două țări. Citește articolul
Când vine vorba despre pensiile naționale, Legea pensiilor stabilește un termen de 45 de zile pentru admiterea sau respingerea unei cereri de pensionare. În schimb, în cazul pensiilor comunitare și internaționale, legea nu stabilește un termen clar în care casele de pensii să răspundă cererilor de pensionare transmise de cei ce locuiesc peste hotare. Acest lucru se vrea schimbat acum, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor, astfel încât casele de pensii să fie obligate să răspundă cererilor de pensionare formulate de cei ce locuiesc în străinătate în cel mult jumătate de an. Citește articolul
România și Statele Unite ale Americii au semnat recent un acord în domeniul securității sociale, documentul fiind oficializat la începutul anului. Conform înțelegerii dintre cele două state, persoanele care locuiesc în afara țării în care au acumulat drepturi de pensie pot primi aceste prestații în țara în care locuiesc. Citește articolul
Ministrul român al muncii a prezentat omologului său italian situația recunoașterii drepturilor de pensie ale românilor care au lucrat sau lucrează în Italia și a arătat că procesul de recunoaștere se desfășoară foarte greoi, putând dura până la trei ani. În urma discuțiilor, ministrul italian a dispus măsuri pentru rezolvarea mai rapidă a situației, urmând ca cele aproximativ 5.000 de dosare întârziate să fie soluționate cu prioritate. Citește articolul