Din prima lună a anului 2021, salariații vor putea primi de la angajator ajutoare pentru adopție, pentru care nu se vor plăti taxe salariale la stat (impozit pe venit și contribuții la pensii și sănătate), conform unei noi legi. Citește articolul
Sume semnificative de bani vor putea fi acordate lunar, ani de zile, celor care adoptă copii peste trei ani, cu handicap sau frați, potrivit unei legi ce apărut joi, dar care se va aplica din luna martie a anului viitor. Cu cât mai multe condiții sunt îndeplinite în persoana micuțului adoptat, cu atât sumele de bani cresc, ajungând la peste o mie de lei lunar. Citește articolul
Procedurile de adopție, inclusiv în cazul copiilor cu privire la care s-au instituit măsuri de protecție, se vor modifica radical din luna martie a anului viitor, după ce va intra în vigoare o lege publicată joi în Monitorul Oficial. O veste bună pentru cei care vor să adopte este, de exemplu, că valabilitatea atestatului de adoptator a fost prelungită la cinci ani. Sunt prevăzute, de asemenea, și măsuri de debirocratizare în procedura de adopție și alte chestiuni menite să ușureze procedura cât mai mult. În plus, se modifică și modul în care se calculează indemnizația pentru concediul de acomodare, persoanele care adoptă urmând să primească mai mulți bani decât în prezent. Citește articolul
Persoanele care adoptă beneficiază de o serie de beneficii. Printre acestea, se numără concediul de acomodare și indemnizația de acomodare. În concret, e vorba de o perioadă de maximum un an în care salariații (precum și persoanele care obțin venituri din activități independente sau agricole) pot să beneficieze de astfel de facilități. Citește articolul
Adoptarea unui copil implică o serie de elemente pe care trebuie să le iei în considerare, dacă vrei să faci un asemenea demers. De la condițiile pe care trebuie să le îndeplinești la procedura adopției în sine și până la perioada de monitorizare, ulterior adopției, complexitatea problemei implică mai multe elemente importante. Îți prezentăm care sunt principalele aspecte pe care trebuie să le cunoști despre adopție în 2020. Citește articolul
Procedura de adopție este un proces destul de lung și de anevoios, dar în final ar trebui să aibă drept scop bunăstarea copilului și relațiile sănătoase cu părinții adoptivi. Procesul de adopție are cinci etape majore, respectiv evaluarea, potrivirea, încredințarea copilului, încuviințarea adopției și monitorizarea postadopție. În urma acestora, autoritățile își vor da seama dacă familia adoptivă și copilul adoptat sunt compatibili și pot avea o relație care să conducă la evoluția și integrarea copilului și la bunăstarea acestuia. În orice caz, ideea este că o adopție nu se poate face de pe-o zi pe alta sau cu forța. Prezentăm aceste informații în contextul intens mediatizatului caz al adopției controversate din județul Mehedinți. Citește articolul
Adopția unui copil de către o persoană singură, necăsătorită este posibilă în România, pentru că legea adopției prevede această posibilitate nu doar pentru familii, adică pentru soț și soție. Orientarea sa sexuală nu poate constitui o piedică la adopție, iar dacă autoritățile din România i-ar refuza adopția din acest motiv, atunci ea își va căuta și-și va găsi dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Citește articolul
Procedura adopţiei copiilor a fost simplificată acum câțiva ani, astfel că aceasta poate fi parcursă mai ușor de către persoanele care vor să-și mărească familia. avocatnet.ro vă prezintă astăzi principalele reguli ce trebuie luate în considerare de către persoanele care doresc să adopte copii. Citește articolul
Începând de acum câțiva ani, persoanele care adoptă un copil se bucură de mai multe beneficii. Vorbim, mai exact, despre concediul și indemnizația de acomodare, măsuri introduse în urmă cu doi ani și care sunt destinate să încurajeze și să susțină salariații care vor să adopte copii. Citește articolul
Salariaţii pot să ceară de-acum concediul şi indemnizaţia de acomodare. Însă, pentru a putea obţine indemnizaţia lunară, salariaţii au nevoie de o cerere şi de mai multe acte justificative, procedura efectivă de acordare a acestui drept fiind inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Citește articolul