De la 1 martie, mai multe ajutoare de la stat au valori majorate cu peste 10%, odată cu creșterea valorii indicatorului social de referință (ISR). De principiu, sumele majorate vor fi primite de beneficiari începând cu luna aprilie. De la această regulă face excepție însă alocația lunară de plasament, care se plătește la noile valori chiar din această lună. Citește articolul
Printr-un ordin publicat în această dimineață în Monitorul oficial, Ministerul Muncii a stabilit modificarea procedurii de stabilire şi plată a alocației de plasament, astfel încât aceasta să conțină și reguli dedicate pentru acordarea indemnizației de sprijin, ajutor introdus recent în legislație, ce se acordă persoanelor sau familiilor care au primit în plasament copii, pe lângă alocația lunară de plasament. Citește articolul
Alocația lunară de plasament, care se acordă pentru fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, persoană sau asistent maternal, se va majora din iulie, potrivit unei ordonanțe publicate aseară în Monitorul oficial. Citește articolul
Statutul asistenților maternali profesioniști, adică acele persoane care primesc în plasament un copil, asigurându-i îngrijirea și educarea, ar putea fi modificat astfel încât să includă o serie de beneficii în raportul lor de muncă, dacă o propunere legislativă înregistrată miercuri la Senat va ajunge să se aplice. Astfel, aceștia vor beneficia de protecție socială în caz de întrerupere temporară a activității, iar contractul individual de muncă ar putea fi încheiat pe o perioadă nedeterminată. Citește articolul
Propunerea legislativă potrivit căreia tinerii în vârstă de până la 26 de ani şi minorii aflaţi în dificultate ar fi putut beneficia de programe pentru valorificarea abilităţilor, pregătire profesională şi reintegrare socială, iar angajatorilor care i-ar fi încadrat în muncă li s-ar fi acordat mai multe facilităţi fiscale a fost respinsă definitiv de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională. Astfel, această propunere şi-a încheiat traseul legislativ. Citește articolul
Un salariat poate beneficia de un concediu de acomodare atunci când adoptă un copil aflat în plasament, similar concediului de creştere copil, ce se acordă pentru maximum un an de zile, perioadă în care primeşte şi o indemnizaţie lunară. Legea adopţiei, ce prevede dreptul la concediul şi indemnizaţia de acomodare, a fost modificată în luna decembrie din 2020, însă modificările vor intra în vigoare abia din luna martie a acestui an. Citește articolul
Procedurile de adopție, inclusiv în cazul copiilor cu privire la care s-au instituit măsuri de protecție, se vor modifica radical din luna martie a anului viitor, după ce va intra în vigoare o lege publicată joi în Monitorul Oficial. O veste bună pentru cei care vor să adopte este, de exemplu, că valabilitatea atestatului de adoptator a fost prelungită la cinci ani. Sunt prevăzute, de asemenea, și măsuri de debirocratizare în procedura de adopție și alte chestiuni menite să ușureze procedura cât mai mult. În plus, se modifică și modul în care se calculează indemnizația pentru concediul de acomodare, persoanele care adoptă urmând să primească mai mulți bani decât în prezent. Citește articolul
Fiecare copil aflat in plasament are dreptul sa beneficieze, din partea statului, de o alocatie lunara de plasament, potrivit reglementarilor aplicabile in prezent. Regulile pentru stabilirea si achitarea acestei sume de bani au fost publicate marti in Monitorul Oficial. Citește articolul