Susținerea online a examenelor de licență și de masterat pe perioada stării de urgență, dacă facultățile decid acest lucru, este posibilă datorită unui ordin al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), publicat joi în Monitorul Oficial. Practic, studenții pot susține orice altă formă de examinare online, câtă vreme este declarată stare de urgență. Citește articolul
Următorul concurs pentru dobândirea calității de consultant fiscal sau consultant fiscal asistent se organizează în noiembrie 2017, iar înscrierile încep de luni. Concret, examenul presupune o probă scrisă sub formă de test-grilă. Tematica din care se dau întrebările este însă destul de vastă și cuprinde numeroase capitole din domeniul dreptului fiscal, dar și noțiuni importante de financiar și contabilitate. Există însă două categorii mari de persoane care nu sunt obligate să susțină un examen scris, ci doar un interviu. Citește articolul
Cei interesați să devină consultanți fiscali sau consultanți fiscali asistenți au susținut sâmbătă un examen pentru asta, potrivit unui act normativ al Camerei Consultanților Fiscali (CCF), iar rezultatele obținute de candidați au fost recent publicate. În total, 130 de candidați înscriși au trecut examenul. Citește articolul
Profesia de consultant fiscal este una liberală și reglementată prin lege. Cei care vor să devină consultanți trebuie să dea un examen și să devină membri cu acte în regulă în Camera Consultanților Fiscali (CCF). Ei își pot desfășura activitatea individual, dar și organizați în societăți de consultanță fiscală. În mod evident, se ocupă de toate chestiunile sensibile legate de sistemul fiscal, lucrând pentru persoane fizice sau juridice, oferind consultanță, expertize judiciare și extrajudiciare, dar și asistență contribuabililor care sunt controlați de Fisc sau care pur și simplu nu știu cum să trateze problemele cu administrația fiscală. Citește articolul
Rezultatele examenului de competenţă profesională pentru atribuirea calităţii de auditor financiar au fost publicate online recent, conform unui anunţ al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR). Probele examenului s-au desfăşurat în cursul lunii noiembrie. Citește articolul
Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR) a adoptat un nou regulament pentru organizarea si desfasurarea examenului de competenta profesionala prin care se atribuie calitatea de auditor financiar, acesta fiind publicat marti in Monitorul Oficial. Principala noutate este ca examenul va avea de-acum o singura sesiune pe an. Citește articolul
Pentru a promova in functii de executie, personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor va trebui sa participe la un examen. Regulamentul acestuia a fost publicat recent in Monitorul Oficial. Citește articolul
Rezultatele inregistrate in urma solutionarii contestatiilor la examenul de competenta profesionala pentru auditori financiari au fost publicate azi pe site-ul Camerei Auditorilor Financiari din Romania (CAFR). Citește articolul
Hotararea Guvernului nr. 677/2013 privind aprobarea Regulamentului de desfasurare a concursului sau examenului pentru ocuparea functiei publice specifice de inspector antifrauda in cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 573, din 9 septembrie 2013. Citește articolul