În cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, dacă persoana vătămată a depus deja plângerea se va considera că acțiunea a fost pusă în mișcare ca urmare a acestia, nemaiputând fi pusă în mișcare din oficiu. Vorbim de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care se oferă dezlegare unei chestiuni de drept penal, în contextul unor fapte de violență în familie. Decizia a apărut marți în Monitorul Oficial. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis, printr-un recurs în interesul legii (RIL), că inculpații care sunt cercetați penal pentru violență în familie nu vor scăpa de proces dacă victima care a făcut plângerea prealabilă se împacă cu ei. Deși împăcarea ar putea scăpa inculpatul de procesul penal, în anumite cazuri, acest lucru nu se aplică aici. Totuși, persoana cercetată penal ar putea scăpa prin împăcare de proces (când acel proces vizează acte de violență în familie), însă numai dacă organele penale s-au sesizat din oficiu și nu victima a fost cea care a declanșat procesul. Citește articolul
Dacă ne uităm în Codul penal, hărțuirea sexuală se referă oricum la raporturile de muncă sau altele asemănătoare. Nu este nevoie ca între victimă și hărțuitor să existe o subordonare, ei putând fi simpli colegi în cadrul firmei, dar e esențial ca rezultatul să fi fost intimidarea sau umilirea victimei. Hărțuitorul nu face altceva decât să ceară ceva de la victima sa, iar violența și amenințarea nu sunt necesare pentru ca infracțiunea să existe. De asemenea, nu are relevanță pentru pedepsirea hărțuitorului că victima sa a cedat. Iată, pe scurt, și alte lucruri pe care trebuie să le știm despre ce (nu) presupune această faptă penală. Citește articolul
Hărțuirea sexuală este una dintre acele infracțiuni prevăzute de Codul penal pentru care e necesar ca victima să facă o plângere prealabilă pentru a se ajunge la anchetarea și, eventual, pedepsirea celui vinovat. Termenul în care poate fi făcută o astfel de plângere - trei luni - ar trebui să fie însă un motiv în plus pentru victimele hărțuirii să se grăbească să reclame faptele. Dacă se face o plângere peste termen, răspunderea penală a celui vinovat rămâne un vis. Citește articolul
Oricât de tare și-ar dori să facă dreptate, un organ de cercetare penală se vede uneori împiedicat chiar de persoana care a avut de suferit de pe urma infracțiunii. Și asta chiar dacă are în fața ochilor proba absolută: făptașul prins în flagrant. Practic, victima este cea care poate decide dacă infractorul va fi sau nu sancționat prin lege. Citește articolul