Articol scris de Jasmine Oancea și Valentin Epure, avocați în Baroul București.
Aparent, subiectul pare a fi unul agitat, avansându-se mai multe soluții din partea autorităților, inclusiv un proiect de ordonanță de urgență aflat în procedura dezbaterii publice. Cel mai important de menționat și, totodată, mai puțin discutat este faptul că drepturile clienților agențiilor de turism sunt foarte bine protejate de legislația europeană.
Începând cu Directiva 90/314/CEE, care vorbea de instituirea unor „garanţii suficiente pentru a asigura, în caz de insolvenţă, rambursarea sumelor achitate de consumator”, ultima directivă europeană, Directiva (UE) 2015/2.302, nu lasă loc de comentarii sub aspectul protecției de care trebuie să beneficieze clienții firmelor de turism.
Astfel, Directiva (UE) 2015/2.302 obligă statele la o protecție efectivă a clienților manifestată prin „disponibilitatea de îndată a sumelor de bani achitate de consumatori”. De asemenea, în caz de insolvență și pentru serviciile care nu au fost efectuate „rambursările se acordă fără întârzieri nejustificate după solicitarea călătorului”.
Potrivit prevederilor art. 28 alin. (2), directiva trebuia transpusă în dreptul național până la data de 1 iulie 2018.
Chiar dacă în legislația națională nu se va transpune directiva, va fi transpusă doar parțial sau va fi transpusă defectuos, în virtutea dreptului comunitar, consumatorii din România vor beneficia de toate drepturile izvorâte din Directiva (UE) 2015/2.302. Odată cu aceasta se va naște și dreptul consumatorului de a chema in judecată statul român pentru repararea prejudiciului creat prin netranspunerea sau transpunerea defectuoasă a dreptului comunitar. Deocamdată, noul proiect de ordonanță de urgență face eforturi să atingă cât mai multe dintre cerințele directivei, dar până la o reală transpunere este o distanță destul de mare. În plus, lucrurile nu dau semne că se vor petrece foarte repede.
Prin urmare, posibilitatea clienților păgubiți de agențiile de turism de a se adresa instanțelor judecătorești naţionale pentru obligarea statului român la repararea prejudiciului suferit prin netranspunerea directivelor europene sau transpunerea defectuoasă a acestora devine una concretă. Soluția este consacrată deja de Curtea Europeană de Justiție care s-a pronunțat, de-a lungul timpului, în foarte multe cauze cu privire la o serie de directive netranspuse sau transpuse defectuos de către statele membre UE, fiind recunoscut astfel dreptul celui păgubit de a-și recupera prejudiciul direct de la cel aflat in culpă, respectiv de la statul membru UE de care aparține.
Comentarii articol (0)