Concilierea cu banca, tot mai folosită de datornici. Cum îi poate ajuta pe cei care au probleme cu instituțiile de credit?

Practica de a recurge la conciliere este tot mai frecventă, astfel cum reiese din statisticile CSALB. În concret, până în octombrie (anul acesta) au fost formate 560 de dosare de conciliere (formarea dosarului înseamnă că o bancă sau o instituție financiară nebancară a acceptat cererea de conciliere a consumatorului și procedura propriu-zisă a fost demarată), spre deosebire de totalul de 550, de anul trecut.

Conform CSALB, „[î]n 2019, până în luna octombrie, 350 de consumatori s-au împăcat cu băncile sau IFN-urile. [...] În aceeași perioadă a anului trecut, doar 252 de români au beneficiat de soluții favorabile în urma negocierilor purtate cu instituțiile financiar-bancare.”

În privința cererilor tipice, CSALB menționează că cele mai multe persoane care au probleme cu băncile încearcă să obțină următoarele:

• diminuarea soldului;
• eliminarea sau reducerea comisioanelor;
• recalcularea dobânzii;
• eliminarea unor clauze contractuale sau
• restituirea unor sume de bani.

Conducerea CSALB își propune să îmbunătățească folosirea concilierii și în privința litigiilor cu IFN-urile. Acestea acceptă să intre în procedura negocierii foarte rar: de exemplu, în 2019, din 284 de cereri de negociere, au fost constituite doar 8 dosare, ajungându-se, în final, la 3 înțelegeri. 

De ce ar recurge la conciliere consumatorii, când pot merge în instanță?

O conciliere implică faptul că un consumator și banca vor accepta să intre într-o procedură în care o terță parte (conciliatorul) le propune o soluție cu privire la litigiul dintre ele. Părțile nu sunt obligate să accepte soluția propusă, însă se pare că, de obicei, acest lucru se întâmplă, conform CSALB (anul acesta, de exemplu, 90% din negociere au dus și la acceptarea soluției). E clar, astfel, că, pentru a se ajunge la o înțelegere, părțile trebuie să facă anumite concesii. În acest caz, însă, de ce nu ar merge în instanță, unde, cel puțin teoretic, ar putea să obțină mult mai mult?

Motivele sunt multiple, însă cele mai importante ar fi următoarele:

• consumatorul decide dacă vrea să recurgă la conciliere;
• procedură flexibilă, unde, în aplicarea legii, se poate ține cont și de criterii de echitate;
• procedura este opțională și gratuită;
• procedura este mult mai rapidă decât una în fața unei instanțe (maximum 90 de zile);
• chiar dacă au recurs la procedură, părțile nu sunt obligate să accepte soluția conciliatorului; astfel, dacă sunt nemuțumite, se pot retrage oricând.

Însă, înainte de putea recurge la conciliere, consumatorii trebuie să încerce să rezolve problema cu banca. Puteți citi mai multe despre condițiile legate de recurgerea la această procedură, precum și despre alte elemente (precum desfășurarea propriu-zisă a procedurii), aici. 

Însă nu doar statisticile arată că oamenii văd concilierea ca o alternativă reală la soluționarea disputei în fața unei instanțe judecătorești. Există și exemple concrete, când consumatorii au obținut beneficii reale, în urma concilierii: de exemplu, unui consumator din Maramureș i-a fost ștearsă o datorie de 44.621 de euro în urma unei negocieri cu banca.