avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 861 soluții astăzi
Acasă Subiect: csalb
Subiect: csalb
ACCES GRATUIT

UPDATE CSALB: Numărul proceselor dintre consumatori și bănci scade, iar cel al împăcărilor crește. Cum funcționează concilierea cu băncile

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
19 Octombrie 2023 | 1 | 4068 | Timp de citire: 3 min.

Numărul proceselor dintre consumatori și bănci este la cel mai scăzut nivel din 2015, respectiv din anul înființării Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), potrivit unui comunicat de miercuri al acestuia. Totodată, în ultimii doi ani, durata medie de soluționare a unei înțelegeri amiabile între consumatori și bănci a fost de aproximativ 30 de zile în cadrul CSALB. În plus, potrivit centrului, situațiile în care se șterg sume mari din datoria consumatorilor sunt tot mai dese. De pildă, după cum anunța CSALB în primăvară, peste 445.000 de lei au fost șterși din soldul creditului unui consumator de către o bancă, care a acceptat soluția propusă de centru în cadrul unei proceduri de conciliere. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Beneficii mai mari obținute de împrumutați, în 2021, din procedurile de conciliere cu băncile. Cum funcționează mecanismul

Iulia Moraru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
12 Ianuarie 2022 | 0 | 1883 | Timp de citire: 2 min.

Beneficiile obținute de consumatori în urma negocierii cu băncile au crescut cu 70% în 2021, față de perioada anterioară crizei generate de pandemia de COVID-19, potrivit unui comunicat emis de Centrul de Soluționarea Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Odată cu această majorare, s-a schimbat și profilul consumatorului care adresează o cerere de conciliere, printre altele, crescând numărul celor care trăiesc în mediul rural și care apelează la concilierea cu banca. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Amânarea ratelor la credite: Ce soluții au acum cei ce nu pot plăti ratele la bancă, după ce mecanismul nu se mai poate aplica

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
29 Martie 2021 | 0 | 2211 | Timp de citire: 2 min.

Cei ce au probleme financiare în această perioadă au putut suspenda, până la jumătatea acestei luni, plata ratelor la credite, printr-un mecanism pus la dispoziția lor de autorități. Totuși, așa cum atrage atenția și Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), amânarea ratelor la credite a fost o măsură insuficientă în multe situații. În acest context, CSALB are câteva recomandări pentru cei ce întâmpină dificultăți în plata ratelor la credite. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Litigiile cu băncile, IFN-urile sau asigurătorii pot fi soluționate și prin metode alternative, nu doar în instanță: Ce opțiuni există

Alexandros Bakos în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
16 Decembrie 2020 | 0 | 2029 | Timp de citire: 2 min.

Un consumator care intră în litigii cu diverși comercianți (cum sunt băncile, instituțiile financiare nebancare sau asigurătorii, de exemplu) are o serie de modalități alternative de soluționare a disputelor, pe lângă mersul în instanță. Avantajele recurgerii la asemenea proceduri sunt multiple: ele sunt gratuite pentru consumator, sunt rapide și, în orice caz, nu blochează accesul ulterior în instanță, dacă rezultatul nu e satisfăcător. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Concilierea pe problemele legate de credite: IFN-urile nu sunt deschise pentru discuții cu datornicii, arată CSALB

Lucia Tozaru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
12 Noiembrie 2020 | 0 | 1316 | Timp de citire: 4 min.

Deşi au la dispoziţie calea concilierii cu datornicii lor în privinţa unor litigii legate de creditele financiare acordate, instituţiile financiare nebancare (IFN) dau curs la foarte puţine astfel de negocieri prin intermediul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB). Citește articolul

ACCES GRATUIT

Concilierea și arbitrajul: Cum poți scăpa, fără costuri, de anumite datorii la bănci sau IFN-uri

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
23 Iulie 2020 | 2 | 4509 | Timp de citire: 3 min.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, persoanele fizice cu datorii la bancă pot scăpa, atunci când au litigii cu aceasta sau dificultăți mari în a returna creditul, de cel puțin o parte din ele. Pentru asta, cei interesați pot apela la două proceduri facultative și diferite de procedurile ce implică instanțe de judecată, puse la dispoziția lor de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), respectiv prin conciliere sau arbitraj. Citește articolul

ACCES GRATUIT

O familie a scăpat de datorii de peste 43.000 de franci elvețieni, cu ajutorul CSALB

Andreea Tutulan în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
25 Iunie 2020 | 0 | 3385 | Timp de citire: 2 min.

Unei familii din București i-au fost reduse semnificativ datoriile pe care le avea la două bănci diferite, cu ajutorul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), potrivit unui comunicat de presă al CSALB. Citește articolul

ACCES PREMIUM

De-acum, firmele pot avea și ele acces la mecanismul de conciliere. La ce îl pot folosi

Andreea Tutulan în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
3 Februarie 2020 | 0 | 1617 | Timp de citire: 3 min.

Mai nou, firmele pot avea acces, contra cost, la mecanismul de conciliere prin Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) pentru mai multe spețe ce țin de relația cu băncile și emitenții de monedă electronică. Până acum, serviciile oferite de CSALB puteau fi accesate numai de persoanele fizice, care pot încerca să rezolve probleme cu băncile și instituțiile financiare nebancare printr-un mecanism care nu presupune costurile unei instanțe de judecată. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Creditele Prima Casă, cele vândute recuperatorilor de creanțe și ștergerea din Biroul de Credit nu pot face obiectul concilierii

Simona Voiculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor-șef, avocatnet.ro
31 Ianuarie 2020 | 0 | 3935 | Timp de citire: 5 min.

Concilierea cu banca pe tema unor probleme ce țin de derularea unui împrumut se face prin Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Practica de până acum la CSALB arată ștergeri uriașe de datorii, ceea ce înseamnă că, dacă reușește să convingă banca să intre în mecanismul de conciliere, consumatorul poate avea numai de câștigat. Sunt totuși unele tipuri de credite sau probleme din relația cu banca ce nu pot face obiectul concilierii la CSALB. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Datorii de peste 50.000 franci elvețieni, șterse în urma concilierii cu banca prin CSALB

Alexandros Bakos în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
15 Ianuarie 2020 | 2 | 2161 | Timp de citire: 2 min.

Atunci când au un litigiu cu banca, românii pot apela la mecanismul concilierii, ca o formă alternativă de soluționare a diferendelor. Exemple de avantaje practice pentru consumatorii care folosesc acest mecanism apar tot mai des - chiar recent, au fost șterse datorii record, de către o bancă, de 300.000 de lei, respectiv 52.000 de franci elvețieni (CHF). Citește articolul