ACCES PREMIUM
De ce premium?
Jurisprudenţă utilă
Sporul pentru munca în zilele de sărbătoare şi cel pentru ore suplimentare se cumulează
Sporul care se acordă salariaţilor care au muncit în timpul weekend-urilor sau al sărbătorilor legale se adaugă, şi nu se substituie, celui ce se acordă pentru orele efectuate suplimentar peste programul de lucru, a stabilit Curtea de Apel Craiova într-o hotărâre luată în luna mai a acestui an.
Articolul continuă mai jos
Potrivit
Deciziei 1.632/2021, pronunţată de Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale,
este obligatorie distincţia între noțiunea de
„muncă prestată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, alte zile în care nu se lucrează” și cea de
„muncă suplimentară”, atât în Codul Muncii, cât și în contractele colective de muncă (CCM) la nivel de unitate ce conțin dispoziții distincte.
Codul muncii prevede că
munca suplimentară, adica cea prestată în afară duratei normale a timpului de muncă săptămânal, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, munca suplimentară va fi plătită cu un spor ce nu poate fi mai mic de 75%. În privinţa zilelor de sărbătoare legală lucrate, sporul acordat este de minim 100% pentru salariaţii care nu primesc libere aferente numărului de zile de sărbătoare lucrate în următoarele 30 de zile.
Instanţa de apel a dezbătut o speţă ce viza faptul că un angajator a acordat un spor de 100% la salariul de bază unui salariat care a prestat ore suplimentare într-o zi de sărbătoare legală.
În cazul acestui angajator, CCM-ul semnat în 2018 la nivel de unitate prevede că
"orele suplimentare necompensate cu timp liber corepunzător se vor plăti cu un spor de 95% din salariul de bază", procent mai mare decât minimul legal de 75%. Instanţa a reţinut că în cazul acestui CCM nu a fost prevăzută distincţia şi nici diferenţa între orele de muncă suplimentară prestată în timpul zilelor normale de lucru şi munca suplimentară prestată în timpul zilelor festive.
Angajatorul a plătit salariatului munca prestată în zilele festive în program normal de lucru, cât şi orele suplimentare prestate în aceste zile cu un spor de 100%,
"dând aceeaşi calificare orelor lucrate în program normal şi orelor lucrate peste durata normală a timpului de lucru, încălcând astfel dispozițiile art. 120 și 123 Codul Muncii, care stabilesc că orele prestate în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal reprezintă ore suplimentare care, în ipoteza în care nu sunt compensate cu timp liber corespunzător, vor fi plătite cu un spor stabilit prin negociere, prevăzut în C.C.M. sau C.I.M, al cărui cuantum nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază", a apreciat Curtea de Apel Craiova.
Astfel,
angajatorul a fost obligat de instanţă să plătească salariatei un spor total de 195% din salariul de bază pentru orele suplimentare lucrate în zilele festive, rezultat din sporul de 100% din salariul de bază pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală plus sporul de 95% aferent orelor suplimentare efectuate în afara duratei normale de lucru, conform contractului colectiv. Acest spor se acordă raportându-se la timpul efectiv lucrat de salariat în aceste condiţii.
În plus,
salariatului i s-a oferit dreptul de a solicita daune-interese, iar angajatorul a fost obligat să plătească cheltuielile de judecată.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.