Nu poți să le impui chiriașilor, în contract, să-ți suporte impozitul pe veniturile din chirii

Faptul că cele mai multe contracte de închiriere rămân în afara radarului fiscal e dată tocmai de „complicitatea” dintre cele două părți - locator și locatar - ale contractului. Dacă locatarii ar insista întotdeauna ca proprietarii să înregistreze contractele, probabil, ar fi mai puțini dintre cei care nu declară veniturile. 

Sunt situații însă, cel mai frecvente fiind acelea când locatorul poate deconta chiria, când are nevoie ca respectivul contract să fie înregistrat la Fisc - obligație care îi revine în totalitate și întotdeauna celui care obține venitul - că e proprietar sau are altă calitate care-i permite să închirieze, nu contează.

Nu de puține ori chiriașii care au nevoie de contracte să fie înregistrate pentru a-și putea deconta chiriile sunt condiționați de proprietari: „Vrei contractul înregistrat la Fisc? Îmi plătești și impozitul, atunci; eventual, îmi completezi și declarația fiscală”.

Util: Ai încheiat un contract de închiriere a locuinței. Ce trebuie să faci mai departe

Desigur, declararea și plata se fac de către contribuabilul însuși, dar în realitate plata impozitului (dacă nu cumva devine obligatorie și plata contribuțiilor) se face tot din buzunarul chiriașului. 

Această sumă de bani, cerută fie global, fie eșalonat, în plus, la chiria fiecărei luni, nu are cum să se regăsească ca atare în contract („contravaloare impozit”) pentru că ar însemna o încălcare a legii fiscale, care stabilește că cel care obține venitul, din acel venit, plătește o parte la stat drept taxe și impozite - și, de altfel, sub nicio altă formă pusă suma respectivă nu poate figura în contract. Pentru că, simplist vorbind, oricum ar da-o, proprietarul nu are cum să facă acea sumă de bani să nu devină la rândul său impozabilă.

Așa că chiriașul ajunge să plătească acea sumă pe lângă contract, benevol, deși nu există nicio prevedere stipulată în contract sau în lege care să-i impună plata sumei ce reprezintă contravaloarea impozitului.

Similar, plata impozitului pe proprietate îi revine integral proprietarului și nu poate fi pusă în sarcina chiriașului nicicum, fiind o cheltuială inerentă calității de proprietar, fiind irelevant dacă imobilul se închiriază ori nu.