Astfel, un PFA care a avut în ultimii doi ani înainte de nașterea copilului venituri timp de 12 luni supuse impozitului va putea solicita stimulent de inserție. Acest lucru este valabil și dacă nu dorește să intre în CCC, dar și dacă întrerupe sau termină acest concediu, cât timp obține venituri supuse impozitului.
Valoarea stimulentului de inserție este de:
- 1.500 lei pe lună, dacă părintele îndreptățit să intre în CCC reintră în câmpul muncii/ prestează activitate pe baza PFA-ului până când copilul împlinește vârsta de 6 luni sau 1 an, în cazul celui cu dizabilități. Acest cuantum se acordă până la vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani a copilului;
- 650 lei pe lună, după vârsta de 6 luni a copilului sau 1 an pentru copilul cu dizabilități, care se acordă până la vârsta de 3 ani, respectiv 4 ani pentru cel cu dizabilități.
Dacă nu s-a aflat în concediu de maternitate, deoarece nu a îndeplinit condițiile necesare, cererea se poate trimite în termen de 60 de zile de la data nașterii copilului. Pentru ca un PFA să beneficieze de concediul de maternitate nu este suficient să fie doar asigurat la sistemul de sănătate public. Indiferent că este vorba de asigurare voluntară sau obligatorie la sănătate, un PFA trebuie să încheie cu casa de asigurări sociale de care aparține un contract de asigurare pentru concedii și indemnizații. Acest lucru presupune, pe lângă plata contribuției pentru asigurarea socială de sănătate, plata lunară a 1% din venitul lunar, ce nu poate fi mai mic de valoarea salariului minim de bază și nici mai mare de valoarea de 12 ori a acestuia (pentru 2023, contribuția de 1% s-ar aplicat unui minim 3.000 lei și unui maxim de 36.000 lei).
În situația în care îndeplinește condițiile pentru concediul de maternitate, PFA-ul poate primi stimulentul începând cu ziua următoare celei în care încetează concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată. De asemenea, cererea pentru acordarea stimulentului se pot depune și cu 30 de zile înainte de încetarea concediului de maternitate.
În situația în care PFA-ul a intrat în CCC și decide, la un moment dat, să reactiveze activitatea pe baza căreia a cerut acordarea indemnizației de CCC, plata stimulentului de inserție se stabilește din ziua următoare în care persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit, dacă cererea este depusă în termen de 30 de zile lucrătoare de la această dată.
La fel este situația și dacă PFA-ul termină concediul de creștere. În plus, datorită unor modificări aduse acestui cadru legislativ în primăvara anului trecut, stimulentul de inserție se acordă și după ce CCC-ul se termină, oricând până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, respectiv 4 ani a celui cu dizabilități, cât timp persoana îndreptățită obține venituri supuse impozitului.
Dacă în oricare dintre cele trei situații expuse mai sus se depășește termenul de depunere a documentelor, dreptul la stimulentul de inserție se stabilește începând cu data depunerii cererii.
De când se va acorda stimulentul de inserție indiferent de situația în care se află PFA-ul? Începând cu luna următoare aprobării cererii prin decizie a directorului executiv al agenției teritoriale de plăți și asistență socială. Cuantumul stimulentului aferent fracțiunilor de lună se stabilește proporțional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin şi se acordă.
Comentarii articol (0)