Singura precizare suplimentară legată de aceste ajutoare este că ele se acordă așa cum este prevăzut în contractul de muncă încheiat între salariat și angajator sau în regulamentul intern al firmei. Practic, Codul fiscal nu impune nici limitări, nici condiționări, ci lasă aceste lucruri în responsabilitatea angajatorilor. Iar normele Codului nu vin nici ele cu mențiuni suplimentare.
Automat, asta înseamnă, de exemplu, că ambii părinți pot beneficia de ajutor de la angajatorii lor, cel puțin teoretic. În practică, însă, politica de acordare a ajutoarelor de naștere și de adopție poate să difere de la angajator la angajator, astfel că e posibil să găsim tot felul de situații.
Prin contractul de muncă sau prin regulamentul intern, companiile pot să prevadă, de exemplu:
- dacă acordă ajutoarele și în ce cuantum;
- dacă ajutoarele se acordă sau nu ambilor părinți, în cazul în care aceștia lucrează la aceeași firmă;
- documentele justificative necesare pentru a primi ajutoarele.
Singura limitare prevăzută în mod expres de Codul fiscal este atunci când vine vorba de deductibilitatea cheltuielilor pentru calcularea rezultatului fiscal la plătitorii de impozit pe profit. Mai precis, ajutoarele pentru naștere (nu și cele pentru adopție), care sunt considerate cheltuieli sociale, sunt deductibile în limita unei cote de până la 5% (aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului). Nici aici, însă, nu vorbim de limitări sau de condiționări suplimentare (de sume, dacă ajutorul se acordă sau nu ambilor părinți etc.).