ACCES PREMIUM
De ce premium?
Retrospectivă 2024
e-Factura: Patru noutăți de reținut în noul an
În cursul anului 2024 au venit câteva noutăți majore care au legătură cu sistemul e-Factura, cel în care contribuabilii trebuie să transmită facturile emise în relația B2G, B2B și, mai nou, B2C. Astfel, iată principalele chestiuni de reținut în noul an.
Articolul continuă mai jos
Nu vom mai relua schimbările date pe final de 2023, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2024, deoarece ele
pot fi găsite în sinteza publicată aici. Astfel, trecem peste ce știam deja pe final de 2023 și mergem direct la noutățile majore apărute în cursul lui 2024.
1. Anumite fapte legate de facturarea electronică pot fi pedepsite penal. Legea evaziunii fiscale a fost modificată în mod semnificativ în data de 16 mai 2024 și aceasta prevede pedepse penale inclusiv pentru fapte legate de facturarea electronică. În contextul obligației de a folosi sistemul e-Factura, contribuabilii ar trebui să fie atenți la aceste chestiuni, mai ales pentru că modificările au trecut foarte repede prin Parlament, adunând critici de la specialiști.
2. Implementarea facturării electronice și pentru relația B2C. Plus un calup consistent de clarificări utile. Obligativitatea de folosire a sistemului e-Factura a fost extinsă și pentru relația business to consumer. Astfel, folosirea sistemului pentru facturile emise persoanelor fizice obișnuite a devenit opțională de la 1 iulie 2024 și apoi obligatorie de la 1 ianuarie 2025 (însă amenzile se aplică abia de la 1 iulie 2025). Totodată, autoritățile au venit la acel moment cu mai multe clarificări utile în legislația facturării electronice.
3. Un alt calup consistent de clarificări utile a venit în prag de 2025. Profitând de contextul implementării facturării electronice pentru relația B2C, autoritățile au venit cu noi clarificări utile contribuabililor, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2025. Unele dintre ele au vizat relația B2C, dar unele au vizat și relațiile B2B și B2G.
4. Deducerea TVA nu mai este posibilă dacă facturile din deplasări sunt emise pe numele salariaților sau administratorilor. Posibilitatea deducerii TVA pentru facturile din deplasări emise pe numele salariaților sau administratorilor a fost eliminată, începând din 30 aprilie 2024. Prin urmare, așa cum avertizau specialiștii, angajatorii trebuie să-și schimbe procedurile interne astfel încât aceste facturi să fie emise direct pe firmă și transmise în e-Factura.
Bine de știut: Dincolo de noutățile legislative, mai este important de reținut că autoritățile au pus la dispoziția contribuabililor
un ghid destul de complex despre cum se folosesc codurile facturilor și categoriile de TVA. Pe deasupra, avocatnet.ro a venit anul trecut cu o sumedenie de clarificări utile de la specialiști, care pot fi găsite
în secțiunea noastră dedicată sistemului e-Factura.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)