avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 490 soluții astăzi
Mediul juridic

Mediul juridic

ACCES PREMIUM

Avocații pot cere indemnizația de profesionist de la stat, după ce documentația necesară a fost oficializată

Alexandros Bakos în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
27 Aprilie 2020 | 0 | 2623 | Timp de citire: 2 min.

Recent, regulile aplicabile indemnizațiilor pentru situații de urgență au fost modificate, astfel încât aceste indemnizații să poată fi obținute și de avocați, dacă îndeplinesc anumite condiții. De vinerea trecută, în plus, au apărut și modelele formularelor ce trebuie completate de avocați, pentru ca aceștia să poată solicita acordarea indemnizației. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Tabloul executorilor judecătorești 2020, publicat în Monitorul Oficial

Andreea Tutulan în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
23 Aprilie 2020 | 0 | 2188 | Timp de citire: 1 min.

Tabloul executorilor judecătorești pentru anul 2020 a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial, printr-o hotărâre a Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești (UNEJ) și cuprinde peste 800 de membri la nivel național.   Citește articolul

ACCES PREMIUM

Deconturile privind asistența judiciară asigurată de avocați pot fi trimise pe e-mail, pe perioada stării de urgență

Alexandros Bakos în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
14 Aprilie 2020 | 0 | 2142 | Timp de citire: 1 min.

Deconturile privind asistența judiciară asigurată de avocați, pentru ca aceștia să primescă onorariul aferent activității de asistență, pot fi trimise și prin e-mail, pe perioada stării de urgență, a confirmat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), ulterior unei cereri adresate acestuia de către Uniunea Națională a Barourilor din România. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Condițiile pentru ca avocații, notarii și executorii să beneficieze de amânarea plății chiriei și utilităților, oficializate

Alexandros Bakos în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
9 Aprilie 2020 | 0 | 3482 | Timp de citire: 2 min.

În urmă cu câteva săptămâni, Guvernul a stabilit, prin Ordonanța de urgență (OUG) nr. 29/2020 că și avocații, notarii sau executorii judecătorești vor putea beneficia de amânarea plății chiriilor și a utilităților pentru sediile unde își desfășoară activitățile, atât timp cât durează starea de urgență. Era nevoie, însă, de niște norme de punere în aplicare, care au devenit efective miercuri, după ce au apărut în Monitorul Oficial.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Oficial: Notarii publici au o lege specială pentru pensii

avocatnet.ro în Mediul juridic
7 Aprilie 2020 | 0 | 4258 | Timp de citire: 4 min.

Notarii publici au o lege specială, în cuprinsul căreia se regăsesc toate aspectele referitoare la modalitățile de calcul, dar și la condițiile de acordare a fiecărui tip de pensie în parte. Noua lege a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UNBR: Avocații au dreptul la indemnizația acordată de Guvern pentru profesioniști

Andreea Tutulan în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
6 Aprilie 2020 | 1 | 5303 | Timp de citire: 2 min.

În perioada stării de urgență, inclusiv avocații pot beneficia de unele măsuri dispuse de Guvern pentru firme și persoane fizice. Astfel, cei care își întrerup activitatea din cauza epidemiei de coronavirus au dreptul la o indeminzație de 75% din salariul mediu brut, beneficiază de amânarea unor plăți și nu li se suspendă calitatea de avocat. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Avocații sunt scutiți de plata unor taxe și contribuții timp de trei luni

Andreea Tutulan în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
1 Aprilie 2020 | 0 | 5987 | Timp de citire: 2 min.

Pentru a veni în sprijinul avocaților în următoarele luni, în condițiile în care țara noastră traversează o perioadă dificilă din cauza epidemiei de coronavirus, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a stabilit un set de măsuri menite să prevină efectele negative ale restrângerii activității profesionale a avocaților. Astfel, aceștia sunt scutiți de plata unor taxe și contribuții pe o perioadă de trei luni, însă banii vor fi recuperați prin eșalonare. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Avocații, notarii și executorii sunt obligați să lucreze în timpul stării de urgență, altfel riscă excluderea din profesie

Alexandros Bakos în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
23 Martie 2020 | 1 | 13209 | Timp de citire: 1 min.

Fiind printre cele mai expuse profesii, avocații, notarii, precum și executorii judecătorești ar putea fi tentați să își suspende activitatea, pe perioada stării de urgență. Totuși, riscul unei asemenea măsuri este major, întrucât Guvernul a intervenit printr-o ordonanță prin care îi obligă pe aceștia să își continue prestarea serviciilor, cu riscul excluderii din profesie, în caz contrar.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

Raportarea optimizărilor fiscale: Inclusiv avocații vor trebui să trimită informații Fiscului, în anumite condiții

Alexandru Boiciuc în Mediul juridic
Redactor-șef, avocatnet.ro
13 Februarie 2020 | 0 | 1910 | Timp de citire: 3 min.

Avocații se numără printre intermediarii obligați prin lege să raporteze la Fisc aranjamentele fiscale transfrontaliere în baza cărora clienții lor scapă de obligații fiscale sau obțin reducerea acestora. Însă situația avocaților este una mai specială, având în vedere că vorbim de persoane obligate să respecte secretul profesional. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Prevenirea spălării banilor: Ce obligații de raportare au avocații, potrivit UNBR

Alexandros Bakos în Mediul juridic
Redactor, avocatnet.ro
13 Ianuarie 2020 | 0 | 9534 | Timp de citire: 3 min.

Avocații sunt considerați, în virtutatea legislației pentru prevenirea spălării de bani și a finanțării terorismului, ca fiind una din categoriile profesionale cele mai expuse la astfel de activități. Din cauză că clienții le-ar putea folosi serviciile în asemenea scopuri, avocații au anumite obligații de raportare a tranzacțiilor cu privire la care le acordă primilor asistență. De aceea, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a emis un comunicat prin care explică într-un mod mod destul de detaliat și practic ce obligații concrete au avocații în domeniu. Citește articolul