Pe mine mă intresează același subiect:
Este posibilă existența a doi sau trei uzufructuari pentru un imobil, dintre care unul să fie și „nudul proprietar”? Problema intervine la Art. 746 alin (1) lit. c) din Codul Civil.
Situația ipotetică este următoarea: O bunică, vrea să lase moștenire neopoatei, dar nu vrea nici să o lase pe fiica ei la mila nepoatei și nici să renunțe la uzufruct (pe care deja-l are în calitate de proprietar deplin). Mai are și alți copii rezervatari, dar nu știe dacă după decesul său între aceștia vor interveni neînțelegeri sau situații în care proprietatea va ajunge altcuiva decât fiicei și nepoatei sale. Nici una dintre ele nu doresc să mai existe necesitatea unei împuterniciri în cazul în care doresc să-și stabilească domiciliul sau să închirieze imobilul pe timpul vieții lor.
”Timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.”
În teorie, angajatul trebuie să se afle la locul de muncă, să fie pontat și să-și desfășoare sarcinile și atribuțiile de serviciu, chiar dacă nu este pe scenă, sau la acele repetiții. În mod normal un salariat poate fi învoit, dar fiind vorba despre o instituție de stat nu ar prea fi în regulă pentru că angajatul este plătit cu bani publici și ar putea crea situații discriminatorii.
În practică, cunosc instituții publice care au sute de angajați pe hârite, dar care merg la serviciu doar când este un control.
Există întotdeauna posibilitatea efectuării unor zile de concediu de odihnă. Angajatul trebuie într-adevăr să facă o cerere în acest sens. Dacă o face scrisă pe hârtie, o poate face în două exemplare și/sau să solicite un număr de înregistrare. Dacă șeful/angajatorul nu aprobă sau angajatul nu dorește să efectueze zile de CO, rămâne obligația angajatului de a fi prezent la locul de muncă și să fie la dispoziția angajatorului în timpul programului de lucru. Mai departe este dreptul angajatorului de a-i da dispoziții angajatului și de a controla modul în care acesta își desfășoară sarcinile de serviciu.
Modificare locului de muncă presupune fie o delegare (în cadrul aceluiași angajator), fie o detașare (la alt angajator). În ceea ce privește delegarea, avem următoarele indicații:
Art. 44 alin (1) Codul Muncii: Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului.
Astfel, angajatorul poate dispune (prin decizie), modificarea temporară a locului de muncă fără acordul salariatului pe o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice, fără a încheia un act adițional. Modificarea permanentă a locului de muncă se poate face doar prin act adițional (cu acordul salariatului).
Dacă este vorba despre o reorganizare a activității, atunci intervin alte dispoziții.
La a doua parte:
Încetare conform Art. 56 alin (1) lit. c) din Codul Muncii:
- se face prin decizie, în termen de 5 zile lucrătoare de la constatare și se comunică în termen de 5 zile lucrătoare. (Art. 56 alin (2) Codul Muncii)
clarificare: încetarea de drept produce efecte în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului de încetare, nu de la constatare. Dacă angajatorul nu constată încetarea de drept în termenul legal și nu dispune încetarea contractului de muncă, el se derulează în continuare, nul fiind. În cazul unei verificări a ITM, pot interveni sancțiuni contravenționale (sau penale), spre exemplu Art. 260 alin 1 lit. e) din Codul Muncii.
Încetare conform Art. 55 lit. c) din Codul Muncii
- aceasta este o categorie generală și trebuie specificat exact articolul în baza căruia încetează; este insuficientă menționarea acestei categorii în decizia de încetare.
Încetare conform Art. 81 alin (7) din Codul Muncii
- Se întocmește decizie prin care se încetează contractul individual de muncă în urma demisiei, conform Art. 81. Menționarea alin (7) nu este necesară, deoarece se referă strict la faptul că angajatorul poate înceta oricând (nu mai târziu de ultima zi a termenului de preaviz) raportul de muncă în urma comunicării demisiei de către salariat.
Din păcate adevărul este exact cum am scris. Instanța a sesizat curtea constituțională cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art.21 al.2 şi 3 din Constituţia României. A mai scris și faptul că nu sesizează Curtea cu privire la neconstituționalitatea Art. 6 CEDO.
Nici nu s-a pronunțat cu privire la Art. 39 alin (1) din OUG 80/2013. Totodată nici nu și-a motivat punctul de vedere, în afară de o scurtă mențiune cu privire la faptul că în opinia instanței Art. 21 alin (2) și (3) din Constituția României nu sunt neconstituționale.
Vă rog să mă sfătuiți ce să fac. Au trecut 48 de ore de la pronunțare, dar altceva, extrajudiciar mai pot face?
Nu știu dacă or să râdă sau or să plângă magistrații de la CCR când văd așa ceva.
Am aici niște dispoziții legale preluate dintr-o sentință judecătorească recentă, care presupun atragerea răspunderii civile delictuale a unei persoane care provoacă un prejudiciu prin discriminare:
Art. 1349 alin (1) și alin (2) Noul Cod Civil, coroborate cu Art. 1357 Noul Cod Civil
eusaisapte a dat răspunsul corect. Constituția este și ea tot o lege, dar de rang constituțional,, adică cel mai înalt. Ar trebui adusă în discuție mai des în justiție, deoarece mulți cred că a noastră Constituție este doar un „ideal” de neatins, nu o lege în vigoare care se aplică și produce efecte juridice. Unii chiar se enervează de-a dreptul când invoci dispoziții constituționale, considerând că judecarea pe baza lor ține doar de competența CCR, ei având nevoie de sublegi pentru o judecată dreaptă în opinia lor, dar profund strâmbă în realitate.
Eu mă aflu într-o situație similară. Am primit ca urmare a unei solicitări privind informații de interes public un document ce a fost declarat conform cu originalul de instituție, el fiind „anonimizat” în procent de 90%. FIind vorba de un contract de prestării servicii cu titlu oneros, deci achiziție publică, am avut și surpriza ca tribunalul să susțină că acel contract nu trebuia să-mi fie furnizat nici în proporția de 10% :).
Rămâne să vedem ce zice instanța de recurs, dar până acum doar surprize.
Într-o altă acțiune în justiție privind comunicarea informațiilor de interes public, am avut surpriza să mi se stabilească o taxa judiciară de timbru de 20 de lei, dar încă nu pot identifica temeiul legal.
În cazul dumneavoastră, cred că cea mai bună soluție ar fi să solicitați comunicarea informațiilor brute pe care AJOFM-ul respectiv le are în legătură cu numărul șomeriilor, să solicitați clarificări cu privire la ce informații gestionează în legătură cu șomerii astfel încât să vă puteți lămuri în privința răspunsului.
Șomerii sunt de mai multe categorii, de exemplu idemnizați, neindemnizați și împărțiți pe zone teritoriale.
În legătură cu furnizarea de date false, în cazul în care v-a fost furnizat un simplu număr, oricând se poate preleva de faptul că s-a strecurat o eroare materială.
Cereriile privind informații de interes public nu sunt tratate cu seriozitate și respect deoarece instituțiile nu organizează compartimente specializate de informare şi relaţii publice ci se rezumă doar la a încărca un funcționar cu atribuții suplimentare în acest sens.
Având în vedere dispozițiile Art. 2 alin (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv
„Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.”
și disp. Art 10 alin (1) din aceeași lege, respectiv
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
precum și cele ale Art 10 alin (3) din aceeași lege,
competența de soluționare a unei acțiuni ce privește fapta de a nu răspunde solicitantului în termenul legal a unei autorități publice centrale revine curții de apel în circumscripția căreia reclamantul își are domicilul sau curții de apel în circumscripția căreia pârâta își are sediul.
Nu cred că are vreo relevanță faptul că a fost încercuit „Contravenientul nu este de față”. Dacă ați semnat, va fi clar pentru instanță că ați fost de față. La capitolul obiecții, iarăși nu contează ce este scris, deoarece necompletarea sau completarea de către organul constatator cu „Nu are obiecții” atunci când contravenientul are obiecții, nu este cauză de nulitate absolută, obiecțiile putând fi aduse chiar în fața instanței de judecată.
Eu vă sfătuiesc să faceți contestație doar dacă intervin cauze de nulitate absolută:
Lipsa numelui, prenumelui şi calității agentului constatator, numelui şi prenumelui contravenientului, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Sau în cazul în care fapta prevăzută în procesul verbal de contravenție nu corespunde nu ce s-a întâmplat și să aduceți argumente convingătoare în acest sens...
Sau să vă încercați norocul în cazul în care credeți că agentul constatator nu va putea dovedi că ați comis fapta :) dar în acest caz să fiți pregătit să explicați cum a făcut rost de datele dumneavoastră de identitate.
Eu am pățit să fiu în situația propunerii introducerii în cauză a unor persoane a căror adresă nu o cunoșteam și nici nu aveam cum să fac demersuri să le aflu. Instanța a dispus ca partea adversă să depună o adresă care să conțină adresele lor.
Având în vedere că și în cazul dumneavoastră, partea adeversă avea obligația notării datelor personale ale martorului... să cereți ca instanța să pună în sarcina lui indicarea adresei la care acesta să fie citat. În materile contravențională, sarcina probei este al organului constatator.
avocatnet.ro explicăm legislația
