avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 805 soluții astăzi
Forum Activitate inaina65

Activitate inaina65

daca are un certificat de incadrare in handicap grav sau accentuat
vedeti codul fiscal Legea 571/2003
CAPITOLUL III
Venituri din salarii
Art. 55
Definirea veniturilor din salarii
al 4
(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit:
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;
Reglementari privind semnarea deciziei interne a unei institutii publice in cazul in care unitatea nu are jurist.
Semneaza numai directorul institutiei care este de fapt si persoana care decide (de fapt decizia este a consiliului de administratie, iar directorul este presedintele consiliului de administratie) sau trebuie sa semneze si o alta persoana alaturi, si daca raspunsul este "da" cine este acea persoana care trebuie sa semneze alaturi de director
Răspuns la discuția drepturi salariale restante
si eu sunt in aceeasi situatie. Mi se parea normal ca sindicatul sa anunte persoanele carora le-au fost date dosarele la o parte. Dar nu a facut-o, ceea ce mi se pare incorect. Pe perioada solicitarii drepturilor banesti eram membru de sindicat, dar cand s-a dat in judecata nu mai eram.
Am o colega care s-a mutat de la un sindicat la altul, deci a cotizat permanent la sindicat si a ramas fara HJ de recalculare drepturi salariale pe acelasi considerent
Răspuns la discuția Arhivare documente corespondenta
Ar trebui sa aveti la nivelul unitatii un nomenclator arhivistic avizat de Directia Judeteana a Arhivelor Nationale. Acolo ar trebui sa gasiti termenul de pastrare
La1.10.2014 am terminat de renovat o locuinta in vederea inchirierii. Am chemat proprietarul de la etajul superior sa constate daunele anterioare si sa ne intelegem. Ma gandeam ca din bun simt ofera o suma pentru a repara impreuna paguna pricinuita. Dupa ce i-am explicat despre ce este vorba nu a mai raspuns la telefon.
Pe 18 noiembrie 2014 am fot chemata de presedintele asociatiei sa constat ca iar a fost inundata locuinta. Astfel ca toata munca si cheltuiala s-au dus pe apa sambetei. Am cheltuit numai cu zugravitul 2000 de lei deoarece a fost necesar sa dea jos gletul si sa refaca zugraveala cu vopsea Spor care este destul de scumpa.
Am incercat sa discut cu pagubitorul si a parut ca e dispus sa repare paguba, dar acum spune ca nu are timp, nu raspunde la telefon.
Am intocmit un proces verbal in care am mentionat ce s-a intamplat, a fost semnat de presedintele asociatiei si de un vecin care a fost si el afectat de aceasta inundatie. Domnul a fost chemat sa semneze procesul dar a spus ca nu are timp.
Ce pot sa fac in continuare pentru a recupera prejudiciul?
M-am gandit sa-l notific prin asociatia de proprietari si prin avocat, apoi sa-l dau in judecata
Multumesc de raspunsuri
Multumesc de raspuns. De fapt asta vroiam sa aflu, daca mai trebuie aplicata acea stampila pe care nu stiam sigur ce trebuie sa scrie. Eu consider ca acea stampila este obligatorie pentru ca HJ sa fie data la plata. Aceasta stampila este dovada scrisa ca nu s-a facut recurs. Colegii ma contraziceau ca daca este definitiva si executorie cu drept de recurs este buna de dat la plata.
Hotarare judecatoreasca definitiva si executorie cu drept de recurs. Trebuie mers la instanta de fond sa puna stampila ca a ramas irevocabila dupa ce a trecut perioada in care se putea face recurs sau se poate plati si asa cum este?
Răspuns la discuția concediu de odihna
Impartiti 21 de zile la 12 luni., 21 : 12 = 1,75 . Apoi rezultatil il imnultiti cu nr. de luni intregi lucrate in acest an. 1,75 x 9 (daca ati lucrat pana in sept. inclusiv) = 15,75 = 16 zile concediu de odihna.
Scadeti nr. de zile pe care l-ati efectuat in acest an si aflati cate zile mai aveti de efectuat.

Puteti lua in considerare si acest articol:
[ link extern ]
In mod normal dvs solicitati angajatorului o adeverinta din care reiese ca sunteti asigurat la Casa de Sanatate. Cu aceasta adeverinta va prezentati pentru orice consult medical, nu numai pentru concediu medical. Adeverinta este valabila 3 luni de la data eliberarii. Asa ca doctorul dvs. are dreptate. Angajatorul este obligat sa va dea adeverinta ori de cate ori solicitati. Nu stiu daca dvs. pentru ca lucrati in aviatie beneficiati de alte prevederi decat ceilalti. Angajatorul nu va poate elibera adeverinta cu o data anterioara deoarece procedura inregistrtarii acestor adeverinte nu permite acest lucru. Data viitoare solicitati adeverinta inainte de a merge la doctor.