avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 463 soluții astăzi
Forum Activitate 280366

Activitate 280366

Prevederile art. 10 din Legea nr. 230/2007 nu disting asupra modului în care se poate realiza accesul la documentele asociaţiei de proprietari, astfel încât sunt posibile interpretări eronate ale acestuia, în sensul că nu se pot elibera copii ale documentelor asociaţiei. În acest mod este încălcat dreptul de proprietate al membrilor asociaţiei de proprietari asupra documentelor asociaţiei, dreptul la acces la justiţie, prin privarea de aceste mijloace materiale de probă, dreptul la informare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi.
Noi, proprietarii, conform art.10 din Legea nr.230/2007, avem dreptul să consultăm oricare dintre documentele A.P., contabile sau nu (şi să facem copii Xerox, atunci când avem nevoie - dacă în textul legii nu se specifică faptul că e interzis să faci copii Xerox după orice document al A.P.71, e evident că acest drept nu se poate încălca - grav şi repetat - de către ”şefii” Asociaţiei, mai ales dacă proprietarul respectiv este parte în proces, interzicerea copierii documentelor încălcând grav dreptul Constituţional la apărare şi la informare
➥ trebuie respectat și principiul juridic „este permis tot ceea ce nu este interzis expres de lege“ sau Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus = Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem !). Articolul 10 al Legii 230/2007 certifică această obligaţie de transparenţă a oricărui document ce se află în proprietatea noastră:
Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea Asociaţiei şi au acces, la cerere, la ORICE document al acesteia.
[nu mai deviati discutia catre problema personala]
Sintetizez întrebările: Dacă avem termenul următor la sfârşitul lunii Septembrie 2015, pe ce lună suntem obligaţi să aducem dovezi că n-avem venitul de 600 lei de membru de familie ?
Pentru ce sume, concret, se dă ajutorul - pentru orice sume cerute în Instanţă, sau acestea sunt limitate ?
Ce acte ne trebuie exact, şi unde şi când le putem depune la Judecătorie, mai ales acum, că se intră în vacanţă judecătorească ?

Apropo, am putea să pierdem cumva dreptul de Ajutor, din diferite considerente - de exemplu dacă nu am adus actele când ni s-a spus în Instanţă, acum 2 termene de judecată ?
Am vrea să cerem şi un avocat din Oficiu odată cu acel Ajutor Public Judiciar, dar nu ştim cum să procedăm ... şi dacă mai avem dreptul, acum, la al 4-lea termen.
Suntem la al 4-lea termen de judecată într-un dosar cu o Asociaţie de Proprietari care ne-a dat în judecată cerând nişte Restanţe (+ Penalizări) puse ilegal şi abuziv (avem zeci de dovezi depuse la dosar ce ne susţin clar apărarea).
Ni s-a cerut la un moment dat de către judecător o sumă care ar reprezenta următoarea cheltuială - citez aproximativ, aşa cum ni s-a adresat Judecătorul: "aveţi de dat 800 de lei, sumă ce reprezintă cheltuielile în cazul în care vi se vor storna acele sume contestate (?!)"
În fine, nu ştiu ce ar reprezenta această sumă - vreo taxă de timbru, ceva, dar nu cunoaştem exact care anume.
Problema e că am cerut Ajutor Public Judiciar de acum 2 termene, dar n-am făcut actele pentru acordarea Ajutorului. Sper că mai avem dreptul ăsta, să nu fim decăzuţi din el.
E vreun termen maxim până când poţi aduce actele de la Fisc ?
Dacă avem termenul următor la sfârşitul lunii Septembrie 2015, pe ce lună suntem obligaţi să aducem dovezi că n-avem venitul de 600 lei de membru de familie ?
Adică, suntem obligaţi să facem urgent, pe luna aceasta (Iunie 2015), sau putem face şi pentru Septembrie, pentru că se ştie că orice ajutor se dă doar dacă aduci documente de la Fisc pentru luna respectivă ?
Şi pentru alte sume cerute ulterior (taxe de timbru, etc.) ni se poate acorda acel Ajutor, sau numai pentru o sumă, prima cerută ? Pentru că dacă ni se vor cere sume imense, nu ne mai putem apăra (ni se încalcă un drept elementar - accesul la Justiţie sau la apărare), mai ales că s-a cerut eronat de către reclamantă o Expertiză Contabilă eronată, pentru 4 ani în loc de ... 3 luni, exact sumele contestate de noi !
Şi mai rugăm ceva: ce acte ne trebuie exact, şi unde şi când le putem depune la Judecătorie, mai ales acum, că se intră în vacanţă judecătorească ?
Mulţumesc anticipat pentru informaţii.
P.S.
Am uitat ceva. Am vrea să cerem şi un avocat din Oficiu odată cu acel Ajutor Public Judiciar, dar nu ştim cum să procedăm ... şi dacă mai avem dreptul, acum, la al 4-lea termen.
Sunt prea multe chichiţe avocăţeşti şi nu avem cum să le ştim, cu toate sutele de dovezi ale noastre, de aceea vrem un avocat din Oficiu !
DETALIAŢI PROBLEMA DVS.
Vedeţi ce spune Noul Cod Penal, care asimilează pe Administrator şi Preşedinte cu Funcţionarul Public, dar acum rămâne de discutat pentru ce fapte, mai exact.
ART. 308 Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane
(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.
-----------
Alin. (1) al art. 308 a fost modificat de pct. 31 al art. 245 din LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012.
(2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
ART. 309
Faptele care au produs consecinţe deosebit de grave

Dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

După părerea mea, ar trebui şi celelalte articole de legi referitoare la Funcţionarii Publici să fie echivalente, mai ales art. 175 să fie valabil şi pentru conducătorii de Asociaţii, să nu mai avem probleme materiale sau penale cu ei.
Aştept discuţii pe această temă, deoarece e foarte importantă această asimilare, pentru că, în fond, Administratorul e atestat de Primărie, şi cam 80% mânuieşte bani publici (din facturile la Utilităţi, Impozite şi Taxe, etc.).
Asta pe lângă faptul că proprietarii sunt obligaţi să plătească ei Impozite şi Taxe şi salarii pentru o armată de angajaţi: Preşedinte, Administrator, Cenzor, Contabil, Avocat (da, aşa e la Asociaţia noastră, cu toate că ia bani şi din reprezentarea în procese, acesta mai e retribuit lunar de preşedintă, ştiind că n-au fost de acord la vot cei din Comitetul Executiv !), etc., care, ce fac ei până la urmă ... doar ne calculează facturile la apă rece şi la curentul electric de pe fiecare scară, în rest, dacă mai sunt rare reparaţii sau alte mici probleme, dar mai toţi proprietarii sunt supăraţi că sunt forţaţi să dea atâţia bani ... pentru ce ?
Dacă era situaţia când se plăteau mai multe Utilităţi, era ceva firesc să ai atâţia şefi, cel puţin un Administrator sau un contabil era folositor (cenzorul niciodată nu şi-a făcut datoria), dar acum, de ce e nevoie de atâţia angajaţi, mai ales la noi, unde avem acel avocat angajat şi plătit lunar cu o sumă fixă (acum doi ani avea 1.000 lei/lună, acum 800 lei/lună, doar pentru ... a-i întocmi actele preşedintei !!!), pe lângă Onorariul din reprezentarea în procese ! Am citit Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi din ce vedem acolo, acesta încalcă câteva articole: Art. 5. alin. (8), Art. 14 al. a) + b), art. 38 şi art. 44 al.1, toate arătând că acesta e incompatibil cu funcţia lui, dacă e retribuit de A.P., dar în acelaşi timp dă şi în judecată proprietarii, prin intermediul Preşedintei (confilct de Interese) ... dar asta e o altă temă de discuţie, am pus-o aici pentru a vedea că noi, proprietarii suntem "buzunăriţi" fără ruşine, fără a răspunde cineva.
Revenind la subiect: da, Administratorul ar trebui să răspundă în faţa Instanţelor dacă a încălcat legile, şi asta cu dovezi clare de articole de legi încălcate, nu te apuci să dai în judecată un şef de A.P. nevinovat sau dacă greşeşte dintr-o mică neatenţie pe care o poate repara ulterior - totul e să nu fie intenţionat sau să facă o faptă penală, în mod repetat !
Şi studiaţi Noul Cod Penal, pentru că acolo găsiţi tot ce vă interesează !
Mulţumesc pentru răspunsuri, voi învăţa eu aceste chichiţe avocăţeşti, dar voi cere şi un avocat din oficiu, pentru e cam mult stres.
Vă mai deranjez cu ceva lămuritor, şi sper că nu voi mai discuta aici, despre acest subiect.
Dvs. cât credeţi că ar costa o Expertiză Contabilă pentru 4 ani, făcută unui proprietar ? Se apropie de 4.000 lei ? Să vedem cum îi imputăm reclamantei cheltuielile astea fără obiect !
Scuze că mă repet, dar eu reprezint mai mulţi proprietari cu aceeaşi problemă nerezolvată de 28 luni: Din experienţa dvs. şi statistica legislativă, sunt şanse de reuşită nu numai a anulării (schimbării) Obiectivelor Expertizei, chiar a suspendării (anulării) procesului, având în vedere că în cererea avocatului reclamantului au fost cel puţin două mari erori (le pot numi minciuni) care certifică acest proces (mascaradă) ca fără temei, odată ce nu e real ce a scris partea adversă, chiar influenţând Instanţa de judecată, ducând procesul pe piste false, compromiţându-l total.
Repet, chiar în motivarea cererii de chemare în judecată a reclamantului s-a făcut o acuzaţie precum că "n-am fi depus nişte Înscrisuri în termen legal (Contestaţii, Petiţii) care ar fi dus la recunoaşterea implicită unor datorii restante de acum ... 4 ani". Deja avem două erori majore (minciuni) care pot anula acest proces, implicit costisitoarea Expertiză Contabilă pe ... 4 ani în loc de maxim 3 luni, cele contestate de noi (?!):
1) Acele Înscrisuri în număr de aproximativ ... 20 (!), pe care le reclamă avocatul părţii adverse ca inexistente, le avem noi ca şi Copii Xerox (implicit şi logic, ele erau înregistrate în Registrul de Corespondenţă şi era simplu să caute acolo măcar dacă şi când le-am depus - oare avocatul, cu experienţa lui, nu putea să spună să se caute acolo ?), deci motivarea trimiterii în judecată pică şi ar trebui să se ceară Excepţia de Nulitate a Actelor de Procedură - zicem noi, sper să nu facem vreo eroare (să cerem Nulitate absolută sau Relativă) !
2) Restanţele (+ Penalizările de rigoare) n-au început din Mai 2011, cum eronat a scris reclamanta, ci din Nov. 2012, sumele fiind contestate datorită ilegalităţii calculării lor, Contestaţii la care nu s-a răspuns deloc (legea impunea să se facă în maxim 7 zile de către Preşedinte), astfel, ar trebui cel puţin să se suspende (anuleze) procesul până la soluţionarea acelor Contestaţii sau Petiţii de către reclamantă, pentru că era în atribuţiile sale s-o facă, dar a ales calea să dea în judecată pe păgubiţi, nu pe vinovaţii reali care erau şi plătiţi pentru asta de către pârâţi ! Aceste Expertize făcute fără temei, vor costa imens ... probleme sunt doar cu cele 2-3 luni de iarnă când s-au calculat total eronat nişte facturi, nu pentru 4 ani !!!
Astfel ACEASTĂ CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ AR FI NULĂ ?

Mulţumim anticipat ... şi mii de scuze pentru repetiţie, dar încă n-am aflat detalii despre aceste probleme vitale. Numai bucurii !
courvoisier a scris:

PRO TV dixit:
Guvernul a aprobat miercuri legea care ii obliga pe administratori sa le prezinte aceste date locatarilor.
Ei vor fi nevoiti sa transmita atat situatia facturilor, cat si a salariilor sau a lucrarilor solicitate.Printre motivele propunerii acestei legi se numara si miile de actiuni in instanta ce au ca obiect recuperarea pagubelor aduse de administratorii de blocuri, care au folosit banii locatarilor in interes personal.

E vreo lege nouă, asta în care sunt obligaţi cei din A.P. să afişeze salariile şi alte probleme materiale, sau e vorba de Legea 35/2015 ?
La noi n-au afişat niciodată salariile, chiar nici Hotărârile AD. GEN. !

art,25 al.(4): ,,Hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociaţiei de proprietari, se semnează de către toţi membrii comitetului executiv şi se comunică, în scris, tuturor proprietarilor.''
Cum se comunică în scris, direct fiecărui proprietar ?
Păi, dacă mai toţi banii din A.P. ajung la Bugetul Local, chiar nu-i interesează să-i recupereze mai repede ?
Dacă oamenii s-au săturat să mai facă treaba Primăriei, ce vor face, cum vor aduna bani la Buget ? Noi cum plătim pentru gaze, curent, etc. la nişte casieri, sau la bănci ?
Dacă ar face un fel de grevă cei din A.P., să-i vedeţi cum intră în alertă.
Primarii refuză implicarea în controlul A.P. Dar art. 52, 53, 54, 55 şi 56 din Legea 230/2007 de ce s-au dat, să ne hlizim la ele ? Cui să ne adresăm, dacă vrem să facem o sesizare, mergem direct la ... preşedintele ţării ?
Parcă ştiam că legile sunt făcute să se aplice, sau că ... legile sunt egale pentru toţi.
Se zice că Asociaţiile sunt non-profit, dar ... "Toate veniturile din exploatarea proprietatii ...".
Oricum, din ce postează lumea pe-aici, ni se arată cât de aiurea sunt legile din domeniu, neclare şi discriminatoare. Când se va termina cu nebunia asta ?
Răspuns la discuția Abuz servicii RCS-RDS
Aveţi Internet, căutaţi legislaţia din domeniu, găsiţi neregulile, apoi le treceţi în Petiţie.
Aşa am reuşit eu să rezolv favorabil două reclamaţii (la una pentru un produs medical, cu care am rămas, dar şi cu banii, alta cu G.D.F. Suez, cu taxa de re-conectare abuzivă de 238 lei - ambele Petiţii le-am rezolvat anul trecut în maxim o lună !).
Umpleţi paginile cu articole de legi încălcate (dacă există) şi garantat veţi avea succes.
Dacă faceţi Petiţii doar scriind câteva fraze, succint, nicio şansă cu "rechinii" ăştia.
Ei se sperie doar dacă văd că ştiţi bine legislaţia - posibil să rămâneţi şi cu banii, şi cu produsul, dacă aţi fi cumpărat ceva.
Nu e aşa, nu mai e în funcţie de mărimea caloriferelor, ci de Suprafaţa Utilă, aţi rămas în urmă cu legislaţia din domeniul Termoficării.
ATENŢIE ! Trebuie să aplicaţi şi Legea 325/2006, care obligă şi pe cei cu Centrale sau alte surse de încălzire să plătească o cotă-parte pentru conductele verticale şi orizontale ce trec prin bloc sau scară !