avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1037 soluții astăzi
Forum Activitate Bodea Lavinia

Activitate Bodea Lavinia

Răspuns la discuția informatii clauze abuzive banca
Bună seara,

Da, se poate introduce o acțiune împotriva băncii. Cererea de chemare in judecata se intemeiaza pe incalcarea dispozitiilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca clauzele cu privire la aceste comisioane să poată fi considerate abuzive, instanța va constata nulitatea absoluta a clauzelor si va dispune restituirea sumelor percepute în mod nejustificat.

Există multe dosare împotriva Volksbank care au fost câștigate de clienți. Cu toate acestea practica instanțelor nu este unitară, unele admit astfel de cereri, altele le resping.
Răspuns la discuția Comision de administrare
Si comisionul de administrare (din contractele cu Credit Europe Bank, de exemplu) poate fi considerat ca fiind o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000. Cel care dă în judecată banca trebuie să arate că această clauză nu a fost negociată şi că există un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Unele instanţe admit astfel de cereri, iar altele le resping, nu există o practică unitară.
Intrebările se pot referi la persoana care a avut iniţiativa încheierii contractului, la discuţiile purtate înainte de semnarea contractului (dacă aţi adresat întrebări suplimentare, dacă vi s-au menţionat explicit condiţiile, dacă aţi citit amănunţit contractul, dacă aţi încercat să negociaţi vreo clauză), la alte oferte consultate anterior, la motivele pentru care aţi încheiat contractul.

Acestea sunt întrebări care fac parte de obicei dintr-un astfel de interogatoriu, nu pot să spun cu exactitate dacă se potrivesc în speţa dumneavoastră.
Bineînțeles că există și varinta de a solicita instanței să vă comunice întâmpinarea. Consultarea dosarului ar fi simplificat lucrurile dacă instanța se afla în orașul în care locuiți.
Bună ziua,

Întâmpinarea trebuia să fie atașată. Puteți să o consultați la dosar.
Răspuns la discuția Credit ipotecar in euro
Bună seara,

Cererea de chemare in judecata se intemeiaza pe incalcarea dispozitiilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori. Cele trei criterii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă sunt următoarele: 1)să nu fie negociată direct cu consumatorul; 2)să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3)să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuşi caracterul adecvat al preţului sau contraprestaţiei, raportat la serviciile furnizate în schimb (cu conditia ca clauza referitoare la preţ să fie exprimată în mod clar şi inteligibil).

Clauză privind rata variabilă a dobânzii pune probleme în special sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat.Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

În cazul în care dobânda din contractul dumneavoastră nu variază în baza unui motiv întemeiat ci în funcție de criterii stabilite unilateral de bancă (de exemplu, în funcție de politica băncii, de schimbările de pe piața monetară, sau de alte criterii care nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil), clauza privind dobânda poate fi calificată ca fiind abuzivă.

În acest caz, instanța poate sa constate nulitatea absoluta a clauzei si sa dispuna restituirea sumelor percepute în mod nejustificat.
Răspuns la discuția Despre facultatea de drept
Există specializări la nivel de master pe aceste ramuri, dar sunt și materii de bază în ciclul de licență. La drept civil se studiază contracte, succesiuni, drept de proprietate, etc., iar la drept penal se studiază infracțiuni (cum sunt omorul, furtul), pedepse, etc. Îți recomand să te uiți peste Codul civil, Codul penal și Codurile de procedură, pentru a vedea exact despre ce este vorba. Textele codurilor le găsești pe internet.

Pe lângă acestea, mai sunt materii precum drept administrativ, dreptul Uniunii Europene, drept internațional, drept comercial, dreptul de proprietate intelectuală, drept constituțional, etc., iar în viitoarea profesie ai posibilitatea să te specializezi pe domeniul care îți place.
Bună seara,

Textul din Noul Cod Penal este cel pe care l-ați redat dumneavoastră.
Răspuns la discuția Despre facultatea de drept
Salut! Într-adevăr nu există profile la această facultate, doar la nivel de master se face specializarea. Ca să îți faci o idee despre ce vei studia, informează-te de pe internet despre ramurile de drept care se predau: drept civil, drept penal, drept administrativ, etc.

Succes!
Nu îl va afecta respingerea cererii de liberare condiționată.